Piaţa auto de maşini noi din România a rămas pe plus şi în luna octombrie (finalul de an va fi strâns)

gAuto
/
/
4 nov. 25
/

Piaţa auto de maşini noi din România pare că a depăşit şocul din iunie, lună în care statul a suspendat efectiv programul Rabla. Acesta a revenit între timp, însă cu un buget mult mai mic.

Vânzările şi-au revenit chiar din iulie, astfel că de atunci avem creşteri consistente lună de lună:

  • Iulie a avut o creştere de 25.31% vs iulie 2024;
  • August a avut o creştere de 51.67% vs august 2024;
  • Septembrie a avut o creştere de 38.86% vs septembrie 2024;
  • Octombrie a avut o creştere de 11.14% vs octombrie 2024.

Chiar dacă şi în octombrie am avut un plus serios, la nivel de an ca întreg (ianuarie – octombrie) piaţa rămâne încă pe un minus de 4.3% (121.609 unităţi înmatriculate în 2025 vs 127.061 unităţi înmatriculate în 2024).

Din fericire aşteptările rămân ridicate şi pentru noiembrie şi decembrie, astfel că finalul de an va fi strâns. Eu zic că sunt şanse să vedem chiar un foarte mic plus la nivel de 2025 vs 2024.

Iată cum se prezintă şi un top 10 al mărcilor pentru intervalul ianuarie – octombrie:

  • Dacia – 34.439 unităţi;
  • Toyota – 11.677 unităţi;
  • Skoda – 9154 unităţi;
  • Volkswagen – 7989 unităţi;
  • Renault – 7823 unităţi;
  • Hyundai – 7478 unităţi;
  • Ford – 5848 unităţi;
  • Mercedes – 4647 unităţi;
  • BMW – 4347 unităţi;
  • Suzuki – 3398 unităţi.

Sursa: acarom.ro

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Viitoarele modele Dacia ar putea veni echipate cu un motor termic ce funcţionează sub apă

În 2024 grupul Renault şi compania chineză Geely au anunţat înfiinţarea oficială a companiei Horse Powertrain Limited, cea care va furniza noi motoare termice pentru mărci precum Renault, Dacia, Alpine, Nissan, Geely, Mitsubishi, Volvo sau Proton.

Societatea de Transport Bucureşti (STB) SA a intrat oficial în insolvenţă

Societatea de Transport Bucureşti (STB) SA, compania care asigură transportul public de suprafaţă din capitala României, a intrat oficial în insolvenţă.

Aceasta este noua Dacia Spring – este produsă în Europa pe o platformă nouă, dar păstrează prețul similar cu al generației trecute

Prima generație Dacia Spring a fost prezentată în versiunea de serie în octombrie 2020, cu primele livrări fiind făcute în primăvara anului următor. În februarie 2024, micuțul EV a primit un facelift consistent care a aliniat designul cu cel al actualului Duster. Astăzi Dacia prezintă în premieră noua generație a primului EV din gamă. Noua…