Pe 15 noiembrie 2025 a fost fabricat ultimul model Ford Focus din lume

gAuto
/
/
17 nov. 25
/

Ford Focus a fost cândva una dintre cele mai bine vândute maşini din Europa, perioada de vârf maxim fiind atinsă la începutul anilor 2000. Între 2000 şi 2002 au fost vândute anual peste 500.000 de unităţi, în timp ce între 2003 şi 2007 au fost vândute anual peste 400.000 unităţi. Cel mai impresionant rezultat a fost obţinut în 2001, an în care Ford Focus s-a vândut pe bătrânul continent în peste 543.000 de exemplare.

Deşi a primit numeroase versiuni, succesul acestui model a scăzut constant, astfel că în ultimii doi ani vânzările au fost cel puţin modeste: 99.794 unităţi în 2023 şi 85.118 unităţi în 2024.

Pentru Ford era clar de ceva timp că Ford Focus nu mai are viitor, astfel că în iunie 2022 anunţa oficial renunţarea la acest model începând cu anul 2025.

Şi iată că acel moment a venit…

Pe 15 noiembrie 2025 a fost fabricat ultimul model Ford Focus din lume. Acesta a ieşit pentru ultima oară pe porţile fabricii Ford din Saarlouis, Germania, punând astfel capăt unei istorii de 27 de ani, cu peste 12 milioane de exemplare vândute la nivel global.

Pentru mine acest articol vine la pachet cu o doză de nostalgie şi emoţie, asta deoarece în perioada 2017 – 2021 am deţinut un Ford Focus, unul care şi-a făcut treaba cu prisosinţă.

Sursa: autocar.co.uk

Categorii: gAuto
Cuvinte cheie: Ford, Ford Focus
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Oliver Blume, şeful grupului Volkswagen, cere de urgenţă introducerea de taxe vamale mai mari pentru maşinile PHEV fabricate în China

Oliver Blume, şeful grupului Volkswagen, cel care nu prea mai are multe de pierdut ţinând cont de situaţia precară a gigantului german, a ieşit recent în spaţiul public pentru a pune presiune pe Comisia Europeană.

România ar putea introduce în premieră acciza dinamică în benzinării (valoare acesteia poate să scadă cu până la 25%, atunci când cresc preţurile carburanţilor)

Preţurile carburanţilor au luat-o din nou razna în ultimele zile, pe fondul a două mari evenimente cu impact pentru ţara noastră:

Piaţa auto chineză a ajuns să fie haotică şi absurdă, în prima jumătate a anului 2026 lansându-se oficial peste 650 de modele noi şi facelift-uri (o medie de peste 3,6 modele / zi)

Foarte mulţi apreciază la chinezi viteza de schimbare, trecerea de la o generaţie la alta realizându-se într-un timp foarte scurt, greu de reprodus de restul producătorilor occidentali.