Ford a anunţat oficial că din 2025 va renunţa definitiv la modelul Ford Focus

/
/
23 iun. 22
/

Acest articol are un impact emoţional pentru mine, asta pentru că am deţinut un Ford Focus mai bine de 4 ani şi am fost foarte mulţumit de maşină. Pentru că făceam naveta între Braila şi Galaţi, în 2018 i-am pus instalaţie GPL şi toate au mers exact cum am planificat la nivel de costuri (cred că am amortizat investiţia în mai puţin de 9-10 luni).

Din păcate Ford a anunţat oficial că va renunţa definitiv la modelul Ford Focus începând cu anul 2025. În toamna anului trecut actuala generaţie a primit un facelift şi s-ar părea că această versiune este ultima din istoria de peste 24 de ani (27 de ani în 2025) a maşinii.

Momentan situaţia este incertă în ceea ce priveşte un potenţial înlocuitor, iar actualul model nu va primi cu siguranţă nicio variantă 100% electrică. Incertă este şi situaţie uzinei din Saarlouis, acolo unde este produs în prezent Ford Focus, existând chiar informaţii legate de o posibilă vânzare a acesteia după 2025.

Este clar că industria auto trece printr-o schimbare radicală, astfel că foarte mulţi producători vor renunţa la multe modele actuale pentru a aduce unele noi, unele care să reprezinte viitorul electric.

Sursa: motor1.com
Categorii: gAuto
Cuvinte cheie: Ford, Ford Focus
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Renault anunţă conceptul Renault Forefront, dronă terestră electrică dirijată de la distanţă

Producătorul francez Renault a prezentat oficial Renault Forefront, un concept de dronă terestră (UGV – Unmanned Ground Vehicle) controlată exclusiv prin telecomandă, proiectată pentru operațiuni tactice și misiuni speciale.

O mare organizaţie europeană de ecologişti cere Comisiei Europene ca maşinile plug-in hybrid (PHEV) să aibă rezervoare de maxim 15 litri

Vehiculele plug-in hybrid (PHEV) se află din nou în centrul unei dezbateri aprinse la Bruxelles. Promovate ani la rând drept puntea de legătură echilibrată între motoarele termice și tranziția complet electrică, hibrizii reîncărcabili sunt acuzați tot mai des că oferă doar avantaje fiscale pe hârtie, în timp ce în exploatarea zilnică poluează considerabil mai mult…

Tesla reduce producţia modelului Tesla Cybertruck, după ce vânzările au fost un dezastru (posibil să vedem chiar o retragere din producţie anul viitor)

Din păcate nu tot ce propune Tesla se transformă automat şi în succes comercial. Elon Musk a confirmat recent că Tesla va micșora destul de mult producția modelului Tesla Cybertruck la Gigafactory Texas, cu o oprire sau o scădere semnificativă programată pentru mijlocul anului 2027.