Uniunea Europeană a cedat şi renunţă la planul ca din 2035 să avem doar maşini electrice (cum se prezintă noua propunere?)

gAuto
/
/
11 dec. 25
/

În foarte scurt timp se va oficializa o decizie despre care am tot vorbit în ultima perioadă, una care a fost luată la presiunea industriei auto europene.

Preşedintele Partidului Popular European, Manfred Weber, a declarat presei germane că Uniunea Europeană a renunţat la planul ca din 2035 să avem doar maşini electrice, iar în curând va prezenta noua propunere.

Conform aceluiaşi Manfred Weber, aflăm că reprezentanţii Uniunii Europene au stabilit să scadă la 90% procentul aferent reducerilor de emisii până în 2035 la nivel de producător auto (planul Pachetul Fit for 55 aplicabil în prezent spune că până în 2035 emisiile trebuie reduse cu 100%).

Şi mai interesant este că trecerea integrală la maşini electrice nu va mai fi obligatorie nici pentru 2040, astfel că se vor putea comercializa maşini termice chiar şi după acest an (sigur că într-un procent foarte mic).

Momentan nu ştim exact forma finală a legislaţiei, nu ştim dacă vor exista etape intermediare, cert este că lucrurile se vor schimba. Electrificarea pe repede înainte dispare, aspect ce oferă o mare gură de aer producătorilor auto europeni.

Sursa: reuters.com

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Fostul CEO eMAG cumpără (alături de un partener) brandul de benzinării Gazprom în România

Iulian Stanciu, fostul CEO eMAG, a primit undă verde de la Consiliul Concurenței pentru preluarea NIS Petrol România, compania care administrează benzinăriile Gazprom din țara noastră.

China va putea exporta în 2027 doar 350.000 de maşini hibride în Uniunea Europeană

După tarifele vamale suplimentare aplicate mașinilor electrice, Uniunea Europeană și China au ajuns la un acord fără precedent pentru tot ce înseamnă vehiculele hibride.

Dacia Striker poate fi comandat în România și are un preț de plecare cu aproape 1.600 EUR mai mic decât cel din Franța

Dacia anunță că începând de azi, 13 octombrie 2026, au fost deschise comenzile pentru crossover-ul de segment C Striker. Atunci când a fost dezvelit oficial, Striker promitea că va avea un preț de start de sub 25.000 de EUR, iar acum, odată cu deschiderea comenzilor în România, avem și lista cu prețurile oficiale din țara…