Mai multe ţări africane vor să interzică maşinile cu motoare termice pentru a le înlocui cu cele electrice (şi totul pe repede înainte, mai devreme decât Uniunea Europeană)

gAuto
/
/
24 mai 26
/

În 2024 vă scriam un articol despre Etiopia, prima ţară din lume care a interzis prin lege vânzarea de maşini noi cu motoare termice. În mod surprinzător pentru Etiopia justificarea nu a fost una ecologică, ci economică. Etiopia a importat în 2023 combustibil fosil de 6 miliarde de dolari, iar ţara avea un deficit mare între importuri şi exporturi. Pentru a echilibra balanţa comercială, statul şi-a dorit să reducă importul de combustibil.

Etiopia îşi produce energia electrică singură, ba chiar şi exportă. 90% din această energie electrică este produsă prin intermediul hidrocentralelor, astfel că vorbim de energie verde, curată, ieftină. Azi, în Etiopia, sunt peste 115.000 de maşini electrice în circulaţie, adică aproape 8% din totalul celor înmatriculate (iar acest lucru s-a întâmplat în doar 2 ani).

Situaţia Etiopiei nu este singulară în Africa, mai multe ţări investind sume uriaşe în producţia de energie electrică verde, în special prin hidrocentrale şi parcuri cu panouri solare. Multe ţări produc mai mult decât consumă, iar acestea vor să preia modelul Etiopiei şi să interzică vânzarea de maşini noi cu motoare termice.

Prima pe listă este Uganda. Această ţară a stabilit deja ca din 2030 să nu mai permită vânzarea de maşini pe bază de combustibili fosili. În plus, Uganda şi-a dezvoltat şi propriul producător de autobuze electrice, Kiira Motors, unul care poate livra peste 2500 de autobuze pe an. Guvernul va facilita cu programe achiziţia de astfel de mijloace de transport, cât şi de motociclete şi motorete (foarte uzuale în ţară) şi va investi sume considerabile în instalarea de staţii de încărcare.

Uganda are deja stabilite viitoarele etape de implementare, însă din urmă mai vin şi Kenya, Tanzania sau Rwanda. Toate aceste ţări produc energie electrică verde ieftină şi este în interesul lor să renunţe la importul de combustibili fosili. Nu din raţiuni ecologice, ci din raţiuni pur economice.

Şi da, toate aceste investiţii în dezvoltarea capacităţilor de producţie au fost realizate cu ajutorul Chinei.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

După Dacia Striker în Turcia şi Dacia Spring în Slovenia, un viitor model Dacia ar putea ajunge cu producţia în China

Pentru românul din noi, numele Dacia te duce automat la un anumit tip de mândrie locală, la istoria de pe platforma de la Mioveni și la acea promisiune simplă, dar clară: mobilitate accesibilă pentru omul de rând. Dacia a fost mereu colacul de salvare al familiei care își dorea o mașină nouă, fără să facă…

Al treilea cel mai vândut EV la nivel mondial în T1 2026 a fost lansat oficial și în România

Geely E2 a fost vândut în 800.000 de unități în doar 664 de zile, ceea ce l-a propulsat pe podiumul mondial în trimestrul 1 din 2026. De acum, modelul de segment B este disponibil și pe piața locală, fiind oferit în trei versiuni - Pro, Max și Ultra. Primele două sunt identice la nivel de…

Un producător chinez cu prezenţă oficială şi în România a dezvăluit sistemul care încarcă o maşină electrică de la 10% la 70% în 4 minute şi 30 de secunde

Dacă ți s-a părut vreodată că a aștepta 20 sau 30 de minute la o stație de încărcare rapidă este un inconvenient minor, industria auto din China tocmai se pregătește să facă această problemă o amintire a trecutului.