LG, Samsung şi Pantech amendaţi pentru fraudarea clienţilor

/
/
16 mart. 12
/

Toţi ne plângem la un moment dat de preţurile destul de ridicate ale anumitor smartphone-uri. Dar iată că autorităţile coreene (în urma unui studiu atent al pieţei), au decis să amendeze companiile LG, Samsung, Pantech şi operatorii de telefonie mobilă KT, SK Telecom şi LG Upius pentru falsificarea preţurilor.

Această falsificare a preţurilor a fost percepută ca un caz de fraudare a clienţilor. Preţurile de achiziţie a producătorilor erau umflate artificial, iar apoi în secunda următoare operatorii de telefonie promovau aşa numitele “preţuri pomoţionale” sau “reduceri semnificative”. Practic, respectivele reducere erau defapt costurile reale ale produselor. Pentru a evita astfel de fraude pe viitor, autorităţile coreene au instaurat un set de reguli cu ajutorul cărora pot fi supravegheate toate etapele producţiei şi comercializării de smartphone-uri.

În urma acestei anchete, cele 6 companii vizate au fost amendate cu aproximativ 40 de milioane de dolari. Cele mai mari amenzi le-au primit SK Telecom (18 milioane de dolari) şi Samsung (12,6 milioane de dolari).

Sursa: playtech.ro
Categorii: Arhiva, LG, Samsung
Cuvinte cheie: LG, pantech, samsung-999, smartphone
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung testează interfaţa One UI 9 bazată pe Android 17 pe aproape 50 de device-uri Samsung Galaxy (iată care sunt acestea)

Samsung pregăteşte noul val de actualizări, cel pentru interfaţa One UI 9 bazată pe Android 17. Conform unor surse apropiate de producătorul sud-coreean, în prezent se testează la nivel intern această ultimă iteraţie software pe un număr impresionant de device-uri.

Este oficial, divizia producătoare de smartphone-uri Samsung a declarat pentru prima oară în istorie o pierdere trimestrială

Samsung Electronics a publicat recent raportul financiar aferent celui de-al doilea trimestru al anului, cel valabil pentru perioada aprilie – iunie.

Samsung intenţionează să lanseze 8 smartphone-uri tip flagship în 2027 (iată care vor fi acestea)

Samsung a lansat oficial săptămâna trecută trei noi smartphone-uri, toate din categoria pliabile. Le-am prezentat pe larg în trei articole separate astfel: