A treia economie europeană introduce dosarul penal şi pedeapsa cu închisoarea pentru cei ce depăşesc viteza legală cu mai mult de 50 km / oră

gAuto
/
/
30 dec. 25
/

A treia economie europeană s-a săturat de numărul ridicat de accidente cauzate de viteza excesivă şi schimbă radical pedepsele pentru vitezomani.

Franţa, căci despre ea este vorba, a înregistrat în 2024 aproape 3200 de decese generate de accidentele produse din cauza vitezei excesive, astfel că în acest final de an a publicat noi reglementări foarte dure pentru cei care depăşesc viteza legală cu mai mult de 50 km / oră.

Dacă până în prezent această abatare se sancţiona cu simple amenzi de până la 1500 de euro şi cu suspendarea permisului de conducere, din 2026 această abatere se va considera delict penal, astfel că cei vinovaţi vor avea dosar penal, unul care îi va urmări toată viaţa (isprava nu va fi ştearsă din cazierul judiciar).

În plus, amenzile vor ajunge până la 3750 de euro, în unele cazuri maşina va putea fi confiscată, iar în cele mai rele situaţii, şoferii vor avea permisul suspendat pentru cel puţin 3 ani şi vor putea face închisoare până la 3 luni.

Deşi sunt sigur că unii dintre voi nu sunteţi de acord cu astfel de pedepse, mie mi se par chiar foarte bune, mai ales că unii vitezomani nu pot fi opriţi decât prin măsuri dure, unele care să îi sperie puţin.

Via: economica.net

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

BYD va investi într-o rețea super rapidă de încărcare în România și caută parteneriate cu industria auto românească

Stella Li, vicepreședinta executivă BYD, a venit pe 30 octombrie în România, în prima sa vizită oficială. Pe agenda întâlnirilor cu partenerii locali și autoritățile s-a aflat tehnologia de încărcare ultrarapidă Flash Charging, dezvoltarea prezenței companiei pe piața locală și posibile colaborări cu industria auto românească.

Pentru prima oară în istorie, toate finalistele pentru premiul de „Maşina anului în Europa” sunt 100% electrice

Juriul celei mai prestigioase competiții automobilistice din Europa, format din 64 de jurnaliști de specialitate din 25 de țări, a publicat lista scurtă a celor 7 modele ajunse în marea finală pentru titlul „Maşina anului 2027 în Europa”.

Din cauza problemelor financiare, Volkswagen suspendă dezvoltarea viitoarei generaţii Volkswagen Golf

Într-un articol recent v-am spus că situaţia grupului Volkswagen este extrem de sensibilă, ultimele rezultate financiare fiind cu adevărat dezastruoase.