Airbus a testat cu succes primul avion comercial ce poate ajunge cam oriunde în lume cu un singur plin (poate zbura până la 22 de ore)

Diverse
/
/
7 iun. 26
/

Personal nu îmi plac escalele, de cele mai multe ori acestea sunt lungi şi foarte obositoare. Ca mine gândesc foarte mulţi alţi oameni, cât şi foarte multe companii din industrie.

Undeva prin 2017, reprezentanţii Qantas Airways, cea mai mare companie aeriană din Australia, au anunţat public nevoia unui avion care să poată zbura direct de la Sydney cam oriunde în lume (erau vizate în special destinaţiile New York şi Londra). Plecând de la această provocare, cei de la Airbus au propus modelul Airbus A350-1000ULR, unul care a fost acceptat în 2022 de către Qantas Airways (au fost făcute 12 comenzi pentru el).

De atunci şi până în prezent, inginerii Airbus şi cei de la Rolls-Royce (furnizorul de motoare) au pus în practică toată teoria, iar la începutul acestei luni, primul exemplar Airbus A350-1000ULR (MSN 707) a realizat cu succes primul său zbor de test. Cu instrumente speciale de testare la bord, avionul a zburat timp de 3 ore şi 43 de minute, atingând o altitudine de puţin peste 41.000 de picioare (undeva la 12.500 metri).

Airbus A350-1000ULR poate zbura cu un singur plin până la 10.000 de mile marine (18.520 de kilometri), adică poate sta continuu în aer undeva la 22 de ore. Ţinând cont că cele mai îndepărtate două puncte de pe glob se află din punct de vedere tehnic la o distanţă de 20.000 de kilometri, putem spune că acest avion Airbus acoperă cam orice destinaţie comercială de pe glob.

Airbus A350-1000ULR (MSN 707), cel care a realizat cu succes acest prim test, va fi şi prima unitate livrată către Qantas Airways (din cele 12 deja comandate). Livrarea se va face în aprilie 2027.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Noile tarife practicate în Bucureşti ar putea închide tot ce înseamnă business legat de trotinete electrice de închiriat (Splash pleacă deja, Bolt şi Lime încă analizează situaţia)

Lansat inițial ca o opțiune modernă, rapidă și ecologică de micromobilitate urbană, serviciul de trotinete electrice de închiriat din București se află la un pas de colaps. Introducerea noilor taxe locale și reglementări drastice impuse de administrația Capitalei a transformat radical mediul de afaceri, punând sub semnul întrebării însăși fezabilitatea economică a acestui sector.

Starlink Mobile pregăteşte extinderea globală, iar pentru România, singurul operator posibil partener pare a fi Digi Mobil

Luna trecută vă scriam că Starlink Mobile începe aventura globală, iar România este pe lista scurtă de opţiuni. La acel moment am făcut o estimare personală, una bazată pe informaţiile existente atunci, referitoare la posibilul operator partener din ţara noastră.

TOP 10: Oferte eMAG din 31.10.26 (cel mai ieftin televizor cu panel QLED de la Philips – diagonala de 164cm, model 2026, cel mai bine vândut aspirator vertical cu aspirare umedă și uscată Dyson în ediție actualizată, Honor Magic 8 Pro cu 512 GB stocare la preț excelent etc)

Am făcut o listă cu 10 produse din oferta eMAG. Sunt produse aflate în reducere de Crazy Days și am curajul să spun de pe acum că merită a fi achiziționate pentru că punctează bine ca raport preț / specificații / experiență de utilizare.