Consiliul Concurenţei propune o amendă record de 800 de milioane euro pentru băncile din România care sunt suspectate că în trecut ar fi manipulat indicele ROBOR

Diverse
/
/
7 iun. 26
/

În anul 2022 inspectorii Consiliului Concurenţei au declanşat o serie de controale inopinate la mai multe bănci, cu obiectivul de a strânge cât mai multe probe în vederea analizei pentru suspiciuni de manipulare a indicelui ROBOR.

Au fost vizate toate cele 10 bănci care au participat la calculul ratei ROBOR: Banca Transilvania, BCR, BRD-Societe Generale, ING Bank, Raiffeisen Bank, CEC Bank, UniCredit Bank, OTP Bank România, EximBank și Intesa Sanpaolo România.

Timpul a trecut, Consiliul Concurenţei a finalizat ancheta, vorbim de un raport de control de peste 700 de pagini, unul ce a fost transmis şi băncilor pentru a-şi prezenta şi ele punctul de vedere.

Până atunci însă, surse profit.ro susţin că reprezentanţii Consiliului Concurenţei ar fi propus o amendă totală record de 800 milioane euro, propunere ce urmează a fi aprobată / respinsă în perioada imediat următoare de către plenul Consiliului.

Cele 10 bănci care au participat la calculul ratei ROBOR sunt acuzate că au făcut o înţelegere tip cartel pentru a controla evoluţia acestui indice.

De ce este important ROBOR-ul?

1. La el se raportează societăţile când vor să aplice pentru un credit bancar (până în urmă cu ceva ani, acest indice era folosit şi în cazul persoanelor fizice);

2. Arată încrederea din piaţă şi realitatea sistemului bancar din România (când ROBOR este ridicat, lichiditatea din sistem este redusă, iar încrederea între bănci în scădere);

3. ROBOR este un indicator ce reflectă însăşi starea economiei (are legături directe cu inflaţia şi politica monetară a BNR).

Update: Conform zf.ro, Consiliul Concurenţei a anunţat oficial amendarea celor 10 bănci cu o sumă totală de 3.73 miliarde lei, adică aproximativ 710 milioane euro astfel:

1. Banca Comercială Română SA: 577,36 milioane lei;

2. BRD-Groupe Société Générale SA: 412,47 milioane lei;

3. Banca Transilvania S.A.: 875,74 milioane lei;

3. Banca Transilvania SA (pentru fapta realizată de OTP Bank România SA): 85,03 milioane lei;

4. ING Bank N.V. Amsterdam Sucursala Bucureşti: 405,91 milioane lei;

5. Raiffeisen Bank România SA: 442,49 milioane lei;

6. Exim Banca Românească SA: 96,49 milioane lei;

7. CEC Bank SA: 332,98 milioane lei;

8. UniCredit Bank SA: 431,03 milioane lei;

9. Banca Comercială Intesa Sanpaolo România SA: 28,1 milioane lei;

10. Libra Internet Bank SA: 45,86 milioane lei.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

5 gadgets de la Kaufland (11.11 – 17.11.2026)

A mai trecut o săptămână, aşa că am ajuns din nou la clasica noastră rubrică legată de cele mai interesante 5 gadgets din catalogul Kaufland.

Scandal cu iz de telenovelă la Nvidia (CEO-ul şi cofondatorul companiei, Jensen Huang, ar fi avut o amantă ce este spioană chineză)

Consiliul de administrație al Nvidia a deschis o investigație independentă ce îl vizează direct pe cofondatorul și CEO-ul companiei, Jensen Huang. Acesta ar fi avut o amantă ce este spioană chineză.

5 gadgets de la LIDL (9 – 15.11.26)

Catalogul LIDL ce a devenit activ de dimineață este centrat în categoria non-food pe ofertele dedicate Crăciunului (instalații LED, figurine, jucării), dar și pe partea de ce îți trebuie când mergi în vacanța de iarnă (haine etc).