Așa cum v-am anunțat în recenzia lui V2 Viper X, în săptămânile care urmează vor veni mai multe materiale detaliate pentru smartphone-uri Allview. Nimic de reținut aici, în afara faptului că toate pe care le voi prezenta eu sunt de culoare aurie. Pot fi alese și alte nuanțe pentru carcasa lor și asta chiar contează cel mai puțin.

Asti întoarcem pe toate fețele un reprezentant al gamei Energy, una pe care compania brașoveană a introdus-o pentru cei care caută în primul rând o autonomie bună la un smartphone.

Allview P8 Energy Mini este varianta cu ecran de 5 inch a lui P8 Energy, terminal care am înțeles că se bucură de un succes neașteptat. Vom avea pe Gadget.ro un review și pentru acesta, deocamdată să vedem caracteristicile principale ale versiunii Mini.

Specificații pentru Allview P8 Energy Mini:

Specificatii Allview P8 Energy Mini

Design

Allview P8 Energy Mini (10)

Allview P8 Energy Mini vine în cutie alături de bateria de 4000 mAh, încărcător pe USB, cablu microUSB – USB 2.0, cablu OTG, căști in-ear, folie de protecție pentru ecran, cod pentru activarea antivirusului preinstalat, manual de utilizare și certificat de garanție. Ceva mai multe accesorii decât am primi în mod normal.

Allview a oferit mai multe comunicate PR de tip teasing, prin care a dorit să atragă atenția asupra principalelor caracteristici de design. A fost scos în evidență ecranul ușor curbat către margini, cu sticlă de tip 2.5D, dar și folosirea metalului în construcția telefonului.

Din punct de vedere al aspectului nu sunt multe de povestit. În plus, galeria de imagini de la sfârșit vă oferă toate detaliile. Elemente distinctive, care să scoată smartphone-ul în evidență nu am întâlnit, normal dacă ne gândim că Allview P8 Energy Mini joacă în zona entry level.

Câteva observații legate de design. Sticla curbată nu mi s-a părut a fi tocmai una curbată. Cum așa? Mi s-a părut mai degrabă a fi una destul de groasă, mai groasă decât am întâlnit în mod obișnuit, și care este subțiată către margini pentru a da impresia că ar fi curbată. Într-un fel, aș spune că este șlefuită pe rotund către extremități pentru a părea curbată. Până la urmă asta nu prea contează, important este că sticla se îmbină cu marginile tocmai către extremitățile dispozitivului și nu există o margine suplimentară.

Lateralele fabricate din metal oferă o rezistență la înconvoiere impresionantă, iar impresia lăsată este că Allview P8 Energy Mini este construit temeinic. Spatele telefonului este realizat complet din plastic, unul care imită metalul. Capacul poate părea că se desface fără părțile de sus și jos, de altă nuanță aurie, dar de fapt el formează un întreg cu acestea.

Allview P8 Energy Mini (19)

După cum am spus, Allview P8 Energy Mini este foarte bine construit, finisările sunt atent lucrate, nu avem probleme aici. Materialele sunt și ele bune calitativ, singura mică problemă ar fi dată de greutatea mare și faptul că spatele nu oferă cea mai bună aderență în palmă. Este nevoie de ceva atenție în manevrarea telefonului, chiar dacă vorbim de unul compact pentru standardele actuale.

Mai trebuie să apun aici că cele trei taste capacitive de la baza ecranului nu sunt iluminate din spate, iar simbolurile argintii pe fundal auriu sunt greu de văzut din anumite unghiuri. După câteva zile le înveți care unde sunt și practic nici nu te mai uiți după ele.

Ecran și sunet

Allview P8 Energy Mini (13)

Allview P8 Energy Mini afișează informațiile pe un display de 5 inch cu rezoluție 1280 x 720 pixeli. De cele mai multe ori am spus că HD este suficient pentru un ecran de 5 inch, dar în cazul lui Allview P8 Energy Mini imaginile și textele nu sunt tocmai bine conturate. Să nu credeți că ajungi să vezi pixelii, dar în mod clar se putea mai bine.

V-am zis că sticla ce protejează ecranul mi s-a părut mai groasă decât la majoritatea telefoanelor pe care le-am testat. Aceasta poate fi și cauza unei sensibilități tactile mai reduse, în sensul că uneori este nevoie să repeți unele comenzi, fiindcă panelul nu le preia din prima încercare. Nu sunt dese aceste reacții, dar ele există și trebuiau menționate.

În rest, luminozitatea este destul de ridicată și ajută în mediul exterior, în lumină naturală intensă, când nu sunt probleme de vizibilitate. Unghiurile de vizualizare sunt largi, chiar dacă în anumite poziții nuanțele își pierd din intensitate. Vorbind de culori, trebuie să spun că ele nu sunt cele mai vii pe care le-am văzut, apar ușor șterse, fără intensitate.

Să nu credeți că ecranul lui Allview P8 Energy Mini este unul prost, dar nu-l pot trece nici la puncte pro. L-aș numi unul de nivel mediu, ba chiar aș spune că este în acord cu prețul afișat.

Pe partea de sunet, undeva în dreapta și puțin mai sus de grila difuzorului spate stă scris ”DTS Sound”. Nu aveam așteptări prea mari odată ce am văzut acest logo, întrucât l-am mai întâlnit și în alte părți, fără însă o acoperire reală. Nu și în cazul lui Allview P8 Energy Mini.

Sunetul extern, emis prin difuzorul aflat pe spate, în zona centrală de jos, este unul foarte bun, în special pentru categoria de preț unde concurează Allview P8 Energy Mini. Calitatea este peste medie, iar volumul maxim foarte intens.

Și prin jack-ul de 3.5 mm situația este similară, iar căștile din pachet, de tip intra-auriculare, au reprezentat o surpriză plăcută. Nu sunt unele de top, dar își fac treaba bine. Cu niște căști de calitate superioară, Allview P8 Energy Mini poate deveni un partener de nădejde pe partea de sunet. Toate frecvențele sunt la locul lor, avem claritate și un volum maxim suficient, chiar dacă nu impresionant.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Allview P8 Energy Mini (14)

La acest capitol, de la bun început trebuie spus că Allview P8 Energy Mini avea nevoie de mai mult. La început de 2016 să vii cu un chipset vechi de câțiva ani buni, nu-i tocmai în regulă. Majoritatea procesoarelor de pe telefoanele actuale sunt pe 64-bit, dar P8 Energy Mini încă se bazează pe o arhitectură îmbătrânită.

Vorbim de un MediaTek MT6580 quad-core la 1.3 GHz pe ARM Cortex-A7. Nu aș spune spune că nu face față în a rula majoritatea aplicațiilor pe care le găsim în Play Store, dar mi-ar fi plăcut să văd un MediaTek MT6735 pe 64-bit și ARM Cortex-A53, un chipset de generație nouă.

Pe partea grafică procesorul este ajutat de un accelerator grafic Mali-400 nu tocmai performant. Bine că avem 2 GB de RAM și 16 GB spațiu de stocare (cu 11.72 în mod real), un must have în zilele astea. Slotul microSD ce acceptă carduri de până la 128 GB este unul dedicat.

Allview P8 Energy Mini rulează Android 5.1 Lollipop peste care compania brașoveană a pus interfața proprie, una pe care am mai întâlnit-o și la V2 Viper X, X2 Soul Pro și altele. Nu este una care să producă lag sau întârzieri în meniu, dar în cazul lui Allview P8 Energy Mini mai întâlnim și ceva agățări la tranziții sau câteva momente mai lungi de gândire.

În majoritatea timpului, dacă ai grijă să nu ruleze prea multe aplicații în fundal, sistemul se mișcă decent, cu toate că mai mereu observi o ușoară lipsă de performanță. Nu-i nimic grav, iar dacă principalele aplicații pe care le folosești sunt unele uzuale, precum mail, browsing, Facebook sau altele de acest gen, nu vor fi probleme. Jocurile complexe și aplicațiile asemenea nu rulează cel mai bine, așa cum mă și așteptam.

Interfața transformă complet un Android nativ, modificând totul: ecranul de deblocare, zona de notificări, cea de setări rapide (swipe de jos în sus) sau zona cu toate setările. În galeria de la sfârșitul acestui capitol aveți mai multe detalii.

Ca aplicații preinstalate avem o suită deja celebră de la Google, cu mai toate prezente: Play Store, Chrome, Gmail, Hărți, YouTube, Drive, Muzică Play, Hangouts, Fotografii, Google+, Cărți Play, Chioșc Play, Jocury Play, Căutare vocală și Setări Google.

Pe lângă cele de la Google mai întâlnim de la prima deschidere a telefonului și: Actualizare sistem, Administrator sistem, Allview Selfcare, Bitdefender Antivirus, Cameleon (adaptează culoarea sistemului în funcție de mediul înconjurător, folosind camera foto), Compas, Explorator Fișiere, Facebook, Lanternă, Notițe, Radio FM, Teme și Vreme.

Performanță

Teste benchmark Allview P8 Energy Mini (2)
Rezultatele testelor de benchmark prin care a trecut Allview P8 Energy Mini sunt în tabelul de mai jos.

Tabel teste benchmark Allview P8 Energy Mini

Conectivitate

Allview P8 Energy Mini (21)

Allview P8 Energy Mini este un smartphone dual sim ce oferă conectivitate 3G, deci limitat din acest punct de vedere, când mai toți operatorii se laudă cu extinderea acoperirii 4G LTE. Avem benzile UMTS de 900/1900/2100 MHz cu viteze în download/upload de până la 21/5.76 Mbps. Slotul microSD este unul dedicat, deci nu trebuie să renunțați la niciuna dintre cele două cartele sim dacă doriți să extindeți memoria internă.

Alte elemente de conectivitate wireless: Wi-Fi 802.11 b/g/n, Wi-Fi Direct, bluetooth 4.0, GPS cu A-GPS și radio FM. În contact direct ne putem conecta prin port microUSB (pe laterala de jos) și jack de 3.5 mm situat pe marginea de sus. Butonul power și tastele pentru reglarea volumului sunt amplasate pe partea dreaptă.

Pentru apelurile de voce Allview P8 Energy Mini oferă standardul HD Voice, iar asta se simte. Calitatea este foarte bună, chiar dacă volumul maxim ar fi fost perfect dacă era ceva mai ridicat. Recepția semnalului GSM este una medie, nu au fost probleme din această direcție, cum de altfel cu niciunul dintre elementele de conectivitate.

Cameră foto și video

Allview P8 Energy Mini (12)

Pe partea foto și video, Allview P8 Energy Mini nu anunță multe. Camera de 8 Megapixeli, cea principală, a reușit totuși să ofere rezultate mulțumitoare. În lumină naturală reușește să producă suficiente detalii, culorile sunt redate natural, dar odată cu scăderea intensității luminoase apare inevitabil mult zgomot de imagine. În același timp nuanțele nu mai sunt atât de intense.

Per total, senzorul de 8 Megapixeli nu dezamăgește, clipurile video fiind și ele în ton cu pozele. Nu spun că avem o cameră performantă, ci una decentă, mai ales pentru zona de preț în care se situează Allview P8 Energy Mini.

Clip video Full HD 1080p făcut cu Allview P8 Energy Mini;

Galerie de poze realizate cu Allview P8 Energy Mini:

Autonomie

Allview P8 Energy Mini (20)

Gata, am ajuns și la capitolul unde Allview P8 Energy Mini ar trebui să impresioneze. Și o face, chiar dacă nu în modul în care mă așteptam. Adică, telefonul te va duce o zi întreagă fără probleme, aș spune oricât l-ai forța. Cu utilizare medie și luminozitatea ecranului setată pe auto sau la circa 50-60%, bateria de 4000 mAh îți poate oferi și peste 2 zile de autonomie.

În plus, Allview P8 Energy Mini se poate transforma și într-o baterie externă pentru alte dispozitive. Pentru asta este nevoie de cablul OTG cu care telefonul vine în pachet.

În testul în care rulăm continuu playlistul Unboxing de pe canalul de YouTube al Gadget.ro, prin conexiune Wi-Fi și cu luminozitatea ecranului setată la maximum, Allview P8 Energy Mini s-a descărcat de la 100% până la 9% în aproape 7 ore, mai exact în 6 ore și 50 de minute. Un rezultat foarte bun, dar recunosc că mă așteptam la mai bine.

Screenshot baterie Allview P8 Energy Mini

Tabel cu câteva rezultate obținute în testul de autonomie specific Gadget.ro:

Tabel test autonomie Allview P8 Energy Mini

Preț

Allview P8 Energy Mini799 de lei la eMAG. 

Concluzii

Allview P8 Energy Mini (22)

Așa cum ne anunță încă din denumire, Allview P8 Energy Mini dorește să-și convingă clienții printr-o autonomie de invidiat. Reușește să ofere mult din această direcție, chiar dacă mărturisesc că mă așteptam la mai bine. Oricum ar fi, o zi de dimineața până seara se atinge în aproape orice condiții de exploatare.

Cel mai important în cazul lui Allview P8 Energy Mini este că oferă un pachet echilibrat pentru costul afișat. Da, nu este cel mai performant, în mare parte din cauza chipset-ului învechit, dar nu are puncte slabe evidente, în sensul că și ce ar fi de reproșat nu este atât de grav.

Pentru cei 800 de lei pe care Allview îi cere momentan (la data publicării review-ului) pentru P8 Energy Mini poate că mai ai și alte variante, dar smartphone-ul analizat azi este abia lansat și cu siguranță în lunile ce urmează costul se mai așează. Deja apar oferte pe la 700 de lei, preț la care Allview P8 Energy Mini pare mai tentant.

Să vedem principalele plusuri și minusuri pentru Allview P8 Energy Mini:

PRO

  • autonomie bună;
  • construcție solidă, cu materiale și finisări de calitate;
  • sunet foarte bun atât prin difuzorul extern, cât și prin jack-ul de 3.5 mm și difuzorul pentru apeluri;
  • cablul OTG din pachet transformă telefonul într-un acumulator extern ce poate încărca alte dispozitive.

CONTRA

  • chipset învechit, cu performanțe mediocre;
  • greutate mare (200 grame) pentru un telefon cu ecran de 5 inch.