Amazon vrea să recruteze peste 1000 de angajaţi în România

/
/
26 ian. 17
/

Amazon, unul dintre cei mai mari retaileri online din lume (dacă nu cel mai mare) a anunţat că vrea să îşi dezvolte activitatea în România. Spun acest lucru pentru că Amazon are deja la Iaşi un centru de dezvoltare şi tehnologie inaugurat în octombrie 2016, centru care are în acest moment peste 700 de angajaţi.

Conform celor de la zf.ro retailerul vrea să închirieze un spaţiu de 10.000 mp într-o clădire de birouri din Bucureşti, spaţiu suficient pentru cel puţin 1000 de angajaţi. Se pare că Amazon doreşte să închirieze într-o clădire nouă de birouri, deci va trebui să aleagă între Orhideea Towers sau The Bridge (zona Orhideea), InterIkea (zona Timpuri Noi) şi Globalworth Campus (zona Pipera Sud). Toate acestea vor fi inaugurate în 2017.

Dezvoltarea Amazon în România nu este o coincidenţă în condiţiile în care compania a anunţat creşteri de personal în întreaga lume. De exemplu, la începutul acestei luni Amazon a anunţat că până la jumătatea lui 2018 va creşte numărul de angajaţi din Statele Unite ale Americii de la 180.000 în prezent, până la 280.000.

Categorii: Amazon
Cuvinte cheie: Amazon, retailer online
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Un mare gigant tech se pregăteşte să revină pe piaţa telefoanelor inteligente şi lucrează la un nou model bazat pe AI

Piaţa de telefoane inteligente este atât de complexă, încât unele companii, adevăraţi giganţi tech, nu au reuşit să reziste şi s-au retras. Aici reamintesc nume importante precum LG, Nokia, Amazon, BlackBerry şi multe altele.

Platforma de streaming video Amazon Prime Video a lansat în România un magazin de unde puteţi închiria sau chiar cumpăra filme noi

În timp ce Netflix, HBO Max şi alte platforme de streaming video folosesc abonamentele ieftine cu reclame pentru a genera noi venituri, cei de la Amazon Prime Video mizează pe o idee veche, adaptată la zilele noastre.

Amazon a lansat o „flotilă” de difuzoare smart: Echo Dot Max, Echo Studio, Echo Show8 și 11 – Alexa+ și procesoare dezvoltate intern spre a suporta AI avansat

Nu doar Google și-a actualizat linia de dispozitive smart audio, Amazon ce este concurent direct și are o întreagă gamă de produse a venit cu o listă destul de vastă: Echo Dot Max, Echo Studio, Echo Show8 și 11.