ANPC amendează Orange Romania cu suma de 150.000 lei şi propune operatorului telecom încetarea practicii comerciale înşelătoare

/
/
3 nov. 23
/

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunţat că a finalizat controlul de fond realizat la operatorul economic Orange Romania SA, iar în urma acestui control s-au luat următoarele decizii:

  • amendarea Orange Romania SA cu suma de 150.000 lei;
  • propunerea de încetare a practicii comerciale înşelătoare.

Conform celor de la ANPC, abaterile de la legislaţia în vigoare întâlnite în timpul acţiunii au fost:

  • Promovarea către public a prețurilor fără ca acestea să includă toate taxele, ceea ce contravine legislației în vigoare;
  • Comercializarea unor accesorii în rate egale, cu avans zero, la care s-au constatat neconcordanțe de preț între cel promovat și cel calculat conform scadențarului de rate;
  • rezervarea de către operatorul economic a dreptului de a limita consumul Serviciilor de Date in Roaming SEE în conformitate cu prevederile art. 4 din Regulamentul nr. 2016/2286, după depășirea acestei limite operatorul putând aplica o suprataxă, omițându-se a se informa consumatorii care sunt prevederile articolului din regulamentul invocat. Lipsa menționării listei documentelor necesare consumatorului pentru deblocarea acestei situații, dat fiind că, în cazul în care consumatorul nu are acces la internet sau nu poate folosi calculatorul, acesta nu cunoaste ce documente trebuie sa prezinte;
  • soluționarea reclamațiilor primite de la clienți pentru serviciile Prepay în termen de 1.440 ore, ceea ce depășește termenul legal de cercetare a reclamațiilor, de 30 de zile.
Sursa: economedia.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Vrei 100 GB pe mobil, gratuit, la viteze 5G+, fără niciun fel de obligaţie contractuală în raport cu Orange (află ce trebuie să faci şi care sunt condiţiile)?

Într-un articol anterior am aflat că Orange a fost desemnată de ANCOM drept cea mai rapidă reţea din România pentru al 9-lea an consecutiv.

ANCOM confirmă că Orange este cea mai rapidă reţea din România pentru al 9-lea an consecutiv

Conectivitatea rapidă și stabilă a devenit o resursă esențială în viața de zi cu zi, iar cele mai recente date oficiale publicate de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) reconfirmă poziția de lider a operatorului Orange pe piața din România.

Orange România anunţă introducerea unei noi platforme de streaming video în oferta sa, iar dacă te abonezi până pe 31 ianuarie 2027, primeşti 50% reducere pe viaţă

Orange România ne-a informat prin intermediul unui comunicat de presă că a introdus în oferta sa o nouă platformă de streaming video.