Apple Watch Series 6 și Watch SE – detalii complete

/
/
16 sept. 20
/

Alături de iPad 10.2 (2020) și iPad Air (2020) au fost prezentate și smartwatch-urile Watch Series 6 și Watch SE.

Primul este un update față de generația trecută, iar Watch SE reprezintă prima propunere a Apple în segmentul ceasurilor inteligente cu preț mai așezat, nu aș spune neapărat ieftine (299 euro nu-i absolut deloc ieftin).

Apple Watch Series 6;

Sunt două configurații: 40 și 44 mm, ambele cu GPS integrat. Încorporează procesorul Apple S6 ce ar fi cu 20% mai rapid față de Apple S5. Au integrat un cip U1 ce are antene ultra wideband ce permit comunicarea wireless pe distanțe scurte (ceasul se transformă în cheie digitală pentru automobil).

Designul exterior este identic cu generația precedentă, noutățile sunt pe partea de culoare. Și-au făcut loc două variante noi: Albastru și Roșu. Sunt două opțiuni pentru carcasa din metal: Graphite și Classic Yellow Gold.

Au implementat un senzor nou pentru monitorizarea ritmului cardiac ce monitorizează și nivelul de oxigen din sânge. Rulează WatchOS 7 ce este capabil să combine informațiile legate de mișcare și ritmul cardiac spre a calcula VO2 Max ( capacitatea aerobă maximă = nivelul cel mai ridicat al consumului de oxigen atins în regim de efort maximal).

WatchOS 7 pe Watch Series 6 aduce o sumă de funcții: interpretare nativă a somnului, detectare automată a momentului când te speli pe mâini + alte tipuri de activități. Modul Aways on pentru ecran a fost îmbunătățit (de 2 ori și jumătate mai luminos). Pe ecranul de start pot fi aduse informațiile furnizate de un altimetru în timp real, spre a putea avea date cu privire la ascensiune. Sunt și 7 fețe noi de ceas (Stripes, Chronograph Pro, GMT și Artist). Autonomia ar fi de 18 ore, precum la generația anterioară. O încărcare completă s-ar face în sub 1 oră și jumătate.

Livrările încep de vineri, iar prețurile din Europa:

Apple Watch Series 6 de 40mm – 429 euro în Franța, 418 euro în Germania;

Apple Watch Series 6 de 44mm – 459 euro în Franța, 447 euro în Germania.

Specificații complete pentru Watch Series 6: 

  • display OLED Retina LTPO de 1.78 inch cu rezoluție 448 x 368 pixeli, luminozitate de 1000nits, 3D Touch și sticlă Ion-X, certificare 50m înce privește rezistența la contactul cu apa, certificat ECG;
  • procesor Apple S6 de tip dual-core, 1 GB RAM și 32 GB stocare;
  • WatchOS 7.0;
  • Wi-Fi b/g/n, bluetooth 5.0, localizare prin A-GPS, GLONASS, GALILEO și QZSS, NFC, senzori integrați (accelerometru, giroscop, senzor de generația a 2-a pentru ritmul cardiac, barometru, always-on altimetru, busolă, SpO2 și VO2max);
  • baterie ce ar oferi autonomie de 18 ore, 36.5 gr. și dimensuni de 44 x 38 x 10.4 mm.

Apple Watch SE;

Apropo, Watch SE nu este un ceas deloc ieftin. Costă 300 euro, cât costă ceasuri inteligente bine echipate de la Xiaomi și Huawei. Fie vorba între noi, Watch SE nu-i deloc rău ca specificații (design și senzorul pentru monitorizarea ritmului cardiac de la Series 5 și accelerometru, giroscopul, modul always on cu altimetru de la Watch Series 6).

Apple Watch SE de 40mm – 299 euro în Franța, 291 euro în Germania.

Apple Watch Series de 44mm – 329 euro în Franța, 320 euro în Germania.

Specificații complete pentru Watch SE;

  • display OLED Retina LTPO de 1.78 inch cu rezoluție 448×368 pixeli, luminozitate de 1000nots, 3D Touch, sticlă Ion-X, certificare 50m înce privește rezistența la contactul cu apa;
  • procesor Apple S5 de tip dual-core, 1 GB RAM și 32 GB stocare;
  • WatchOS 7.0;
  • Wi-Fi b/g/n, bluetooth 5.0, localizare prin A-GPS și GLONASS, NFC, senzori integrați (accelerometru, giroscop, senzor de monitorizare a ritmului cardiac, barometru, always-on altimetru, busolă);
  • baterie ce ar oferi autonomie de până la 18 ore, 36.4 gr. și dimensiuni de 44 x 38 x 10.4 mm.

Cel mai ieftin smartwatch de la Apple va fi Watch Series 3 (38 mm – 199 dolari și 42 mm – 229 dolari, prețurile sunt valabile în SUA). Aș spune că și aici, Apple este cumva cu software-ul mai bine pus la punct față de concurența reprezentată de Huawei, Samsung etc. O altă zonă la care m-am referit prin și aici este dată de tablete.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Apple pregăteşte o surpriză europenilor, astfel că începând cu seria iPhone 18, toate smartphone-urile vor veni eSIM only

Apple vrea să implementeze o nouă standardizare în industrie, astfel că în perioada următoare va încerca să devină primul producător de telefoane inteligente din lume doar cu modele eSIM.

Digi Mobil a readus iPhone 17 de 256 GB în stoc, dar acesta este foarte scump şi nici nu beneficiază de sistemul de rate (de parcă nu ar vrea să îl vândă)

Într-un articol anterior vă spuneam că Digi Mobil nu mai are niciun iPhone în oferta sa, deşi Apple este cel mai mare producător de telefoane inteligente din lume (mărul muşcat a livrat în 2025 peste 250 de milioane de iPhone-uri la nivel global).

Cum arată şi cât costă bateria externă de 24.000 mAh cu încărcare combinată de până la 300W?

Bateriile externe au evoluat foarte mult în ultima perioadă, astfel că din ce în ce mai mulţi producători reuşesc să integreze mulţi mAh în corpuri din ce în ce mai mici şi mai portabile.