Are puterea Huawei să dezvolte un software echivalent Android?

/
/
19 mai 19
/

Știu, este o analiză făcută pe o informație lansată de către Reuters, fără o poziție clară din partea Google și Huawei în ce privește subiectul etc.

Huawei a crescut precum Făt-Frumos în ce privește vânzările de telefoane mobile, iar primul trimestru din 2019 este o bună dovadă în acest sens. Faptul că ar putea rămâne fără acces la Android și aplicațiile aferente ar fi fost luat în calcul de către compania chineză și face parte din cel mai rău scenariu cu putință, așa că un sistem de operare dezvoltat în secret nu mi se pare deloc o ipoteză fantezistă. Acum nu știu cât de avansați sunt etc. EMUI este o interfață ce mai degrabă seamănă cu iOS și mai puțin cu Android, iar portarea sa nu ar fi ceva ieșit din comun.

Până acum, divizia de telefoane mobile a Huawei a reușit să impresioneze la nivel de design, cameră foto și video, conectivitate, autonomie etc. Ei sunt printre puțini ce dezvoltă hardware-ul & software-ul (când spun hardware mă refer la ansamblul CPU + GPU). Mai sunt doar Samsung și Apple în această poziție (mă rog, înțeleg că Huawei și Samsung customizează Android-ul în mod extensiv).

Apropo, nu știu dacă vă mai aduceți aminte, dar Google și Samsung au avut tot felul de discuții, iar Samsung dezvoltase Tizen OS pe care în cele din urmă l-a lăsat doar pe smartwatch-uri și televizoare. Google a fost așa de supărat că a cumpărat Motorola, dar acordul încheiat cu Samsung a făcut compania sud-coreeană să renunțe la Tizen OS pe smartphone-urile sale, iar Google să mute cartoful fierbinte Motorola în ograda Lenovo.

Microsoft și-a pus toate resursele în a dezvolta un sistem de operare mobil care să aibă priză la public, a încheiat parteneriate cu mai toate companiile din piață, a achiziționat Nokia, dar tot nu le-a ieșit. Și vorbim de o companie ce avea Windows și o suită întreagă de servicii și aplicații dezvoltate, un know-how de-a dreptul uriaș.

Sunt sigur că dacă Huawei nu ajunge la un acord cu Departamentul Comercial al SUA va încerca marea cu degetul și va lansa un sistem de operare propriu. Momentan, nu-i văd a avea o experiență software relevantă, au dezvoltat Lite OS pentru smartwatch-uri, dar nu se compară cu complexitatea unui sistem de operare dezvoltat de la zero. Au EMUI, dar inima sa este formată din Android. Android înseamnă acces la un magazin cu milioane de aplicații și jocuri, acces la Gmail, Chrome, Google Maps, YouTube – aplicații ce au rol de lider pe nișa lor.

Este prea devreme spre a trage concluzii și aș spune că mai degrabă ajung la un acord cu SUA, decât să dezvolte un sistem de operare propriu. Mutarea Huawei pe lista neagră face parte dintr-un ping-pong desfășurat la nivel comercial între SUA și China. Nu m-aș mira să încerce a forța boicotarea lor și în țările partenere.

Aș vedea Huawei în poziția de a realiza un custom ROM bazat pe Android, dar nu știu cât de fericit va fi Google în acest sens. Teoretic, Android-ul este sub licență open source și oricine are acces în a-l modifica. Practic, Google nu lasă chiar pe oricine să modifice elemente cheie fără acordul său. Un custom ROM bazat pe Android le-ar facilita accesul la aplicațiile și jocurile din Google Play, element cheie pe un sistem de operare.

De fapt, întrebarea nu este corect pusă. Are puterea Huawei să acopere aplicațiile și serviciile Google astfel încât un utilizator să nu le simtă lipsa? 

Categorii: Opinie
Cuvinte cheie: android, Google, Huawei
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Am văzut Nuremberg şi cred cu tărie că merită să fie pe lista filmelor nominalizate la Oscar în 2026 (dacă nu tot filmul, măcar Russell Crowe)

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii. Ca pasionat de istorie, mi-am dorit foarte mult să văd Nuremberg, un film despre care mulţi au spus…

Atenţie la suportul software oferit de producătorii de telefoane inteligente din lumea Android, deoarece în unele cazuri marketingul nu spune tot adevărul

Suportul software de lungă durată a devenit o regulă în rândul producătorilor de smartphone-uri, doar că acesta este împărţit în două mari categorii, iar noi trebuie să ţinem cont de ele:

TOP 10: Cele mai populare filme lansate în 2025 conform celor de la IMDB (şi ceva mici recomandări personale la final)

Bănuiesc că toată lumea a auzit cel puţin o dată în viaţă de IMDB, o platformă văzută de foarte mulţi drept un fel de Wikipedia pentru filme. Aici puteţi găsi (aproape) orice fel de informaţii despre filme şi chiar despre seriale, inclusiv note şi recenzii acordate de oameni simpli, cinefili în general.