Au dreptate sau nu cei care se plâng de Digi Mobil şi a sa limitare a internetului mobile după un anumit prag?

/
/
18 aug. 24
/

După articolul de ieri în care am comparat cele mai ieftine abonamente la portare din ofertele celor patru mari operatori telecom, am primit câteva sesizări din partea unor cititori prin care mi se atrăgea atenţia că internetul de la Digi Mobil nu este chiar nelimitat, că există nişte limitări.

Ţinând cont că aceste limitări există cu adevărat şi că sunt publicate transparent de Digi Mobil pe site-ul său, am făcut un update la acel articol pentru ca lucrurile să fie cât se poate de clare.

Acum haideţi să înţelegem care sunt acele limitări la abonamentul Optim 2:

  • În 4G viteze de până la: 100 Mbps download și 10 Mbps upload – limitare viteză acces 50GB;
  • În 5G ai viteze de până la: 600 Mbps download și 40 Mbps upload – limitare viteză acces 80GB;
  • Viteza scade după terminarea traficului inclus 256 kbps download si 128 kbps upload.

Am primit din partea voastră acuze cum că ce face Digi Mobil este înşelătorie, eu zic că nu. Iată de ce:

  • abonamentul chiar este nelimitat, însă după anumite praguri, viteza scade destul de mult (deci nu rămâneţi fără internet, ci este redusă doar viteza);
  • Digi Mobil te informează destul de clar pe pagina fiecărui abonament la rubrica „detalii” (am ataşat mai sus şi o captură de ecran concludentă);
  • această practică transparentă este folosită de Digi Mobil de foarte mulţi ani, aşa că dacă abia acum aţi descoperit-o….😩.

În fine, eu nu sunt în măsură să judec pe nimeni, fiecare înţelege ce vrea şi cum vrea. Chiar şi în cel mai negativ scenariu evidenţiat, cel în care primeşti strict 50 GB de internet mobil (deci nu este nelimitat aşa cum „s-ar sugera”), vorbim de 50 GB de internet mobil pentru care plăteşti 10 lei / lună. 10 lei, atât.

Mi se pare că ne place de foarte multe ori să exagerăm lucrurile, să ne plângem tot timpul de nişte lucruri evidente. Nu ştiu, poate greşesc eu, sunt om, nu sunt perfect.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Digi Mobil îşi îmbunătăţeşte oferta de smartphone-uri cu trei noi modele (noiembrie 2026)

Digi Mobil, reţeaua mobilă cu cele mai multe cartele SIM active şi-a actualizat oferta de telefoane inteligente, iar în noiembrie 2026 oferă spre achiziţie trei noi modele.

Black Friday în sus, Black Friday în jos, dar voi ştiţi cum a ajuns acest nume cel mai mare eveniment de shopping din an al României? (iată o scurtă istorie)

În fiecare lună noiembrie, internetul şi televiziunea explodează sub un asalt agresiv al marketing-ului. Vrem, nu vrem, ne trezim cu aplicațiile pregătite, cardurile salvate și wishlist-urile făcute. Cât e reducerea la televizor? Au băgat telefoanele alea la promoție? Mai prind tableta aia cu 70% discount?

A început Black Friday 2026 la Digi Mobil (avem reduceri doar la abonamente)

Sezonul de reduceri a ajuns în punctul culminant, iar campania Black Friday 2026 de la Digi Mobil a început. Dacă plănuiai să îți schimbi abonamentul de telefonie mobilă, să mai adaugi un număr nou în familie sau să te portezi, poate că acum este momentul.