Cosmin Mușat
Smartphone-ul OnePlus One primeşte deja primul update
La începutul acestei zile aflam că primele 1.3 milioane unităţi OnePlus One puse în vânzare au fost vândute în mai puţin de 1 minut pe 3 platforme online. Acest lucru arată un interes internaţional puternic pentru unul dintre cele mai bune smartphone-uri existente la ora actuală pe piaţă (comparativ cu concurenţa, preţul de comercializare este…
Skype Translator poate traduce instant din peste 40 de limbi
Anul 2014 poate fi un an de cotitură tehnologică pentru întreaga lume. De ce? În cadrul conferinţei Re/Code, Microsoft a prezentat primul translator vocal: Skype Translator. Acesta este în stare să îţi traducă aproape instantaneu din peste 40 de limbi de circulaţie internaţională, astfel încât putem afirma cu tărie că suntem aproape de a elimina…
Apple a cumpărat Beats Electronics
Producătorul de sisteme audio Beats Electronics (cunoscut pentru faptul că îl are ca fondator pe rapperul American Dr. Dre) a fost achiziţionat oficial de către Apple pentru “modica” sumă de 3 miliarde de dolari. Din această sumă, 2.6 miliarde de dolari vor fi achitaţi cash de cei de la Apple, în timp ce restul de…
Koyos.ro a fuzionat cu SensoDays.ro
Probabil că mulţi dintre voi aţi auzit de Koyos.ro, în special în perioada în care vă scriam de Black Friday. Acesta era un site de comerţ online destul de mic, dar cu preţuri cât de cât competitive. Koyos.ro este deţinut de International Transactions & Services S.A., firmă care mai are în portofoliu şi site-ul SensoDays.ro.…
Încep să se închidă magazine specializate pe aparatură foto
Faptul că aparatele de fotografiat pierd teren zilnic în lupta cu smartphone-urile nu mai este o noutate pentru nimeni. Singura nişă unde acestea încă sunt competitive este reprezentată de cea a DSLR-urilor. Această scădere este resimţită şi de Skin Media, unicul importator Nikon în România, care va închide începând cu luna viitoare două din cele…
Lenovo Vibe Z2 Pro – primele informaţii pentru noul flagship Lenovo
Chinezii de la Lenovo se pregătesc să îşi lanseze un nou amiral pentru flota de telefoane inteligente, iar primele informaţii neoficiale în acest sens şi-au făcut deja apariţia. Vorbim aici de Lenovo Vibe Z2 Pro, un phablet cu dotări impresionante. Conform surselor se pare că Lenovo Vibe Z2 Pro va avea o diagonală de 6…
Huawei Honor 3X Pro şi Honor 3C 4G – detalii oficiale
Huawei a lansat la sfârşitul săptămânii trecut în cadrul unui eveniment în China două noi smartphone-uri: Huawei Honor 3X Pro şi Honor 3C 4G. Huawei Honor 3X Pro este un smartphone de 5.5 inci cu o rezoluţie FullHD, procesor octa-core MediaTek MT6592 tactat la 1.7 GHz, 2 GB memorie RAM, 16 GB memorie internă +…
LG G3 – prețul de comercializare
Atât de multe informaţii despre un smartphone înainte de lansare nu cred că am mai văzut vreodată. Se ştie aproape tot, de la design până la hardware. Mai lipseau două lucruri din acest puzzle, iar acestea erau preţul şi disponibilitatea la comandă. Dacă despre disponibilitatea la comandă se spune că aceasta va fi luna iunie…
Nokia X2 – specificaţii complete pentru cel de-al doilea smartphone Nokia cu Android
Dacă primul smartphone Nokia cu sistemul de operare Android a fost slab din punct de vedere al dotărilor hardware, datorită preţului de achiziţie destul de scăzut a avut succes şi s-a vândut în număr destul de mare. În acest context, Nokia pregăteşte un al doilea smartphone cu Android, mai bine configurat. Astfel, în aplicaţia de…
Facebook va introduce o funcţie care să îţi recunoască melodiile pe care le asculţi
Presupun că toată lumea a auzit de aplicaţia Shazam, aplicaţie care te ajuta să afli cum se numeşte o melodie pe care o asculţi în acel moment. Facebook se pare că vrea să le ia acestora pâinea de la gură, iar în cursul acestui an va implementa în aplicaţia sa pentru Android şi iOS o…
Fuziunea anului în electro-IT-ul românesc: Domo negociază cu Flanco [zvon]
La sfârşitul anului trecut, Domo şi-a schimbat CEO-ul, punându-l în funcţie pe sud-coreeanul Kim Koellner. Începând din acel moment, planurile celor de la Domo au devenit măreţe şi conform spuselor CEO-ului, aceştia vor să ajungă lideri pe piaţa de profil în 2015. Situaţia nu este atât de roz pe cât pare la prima vedere. Liderul…
OwnFone – primul telefon pentru nevăzători
În ultimii ani au tot existat tentative de a se crea un telefon complet pentru nevăzători, însă de fiecare dată acestea au rămas la stadiul de prototip. Cu toate acestea, nevăzătorii din întreaga lume nu şi-au pierdut speranţa şi iată că de luna aceasta există un astfel de telefon ce se va comercializa la nivel…
Samsung Galaxy Mega 2 va dispune de un display gigant de 7 inci?
Aţi mers vreodată cu tableta de 7 inci pe stradă în timp ce purtaţi o conversaţie prin intermediul ei? Eu încă nu (bine că nici nu am 3G pe tabletă), dar nici nu am văzut încă oameni făcând aşa ceva. Ei bine, cei de la Samsung vor să vadă astfel de oameni prin lansarea modelului…
HTC One (M7) primeşte update la Sense 6.0 în România
Deţinătorii de HTC One versiunea 2013 liber de reţea pot face începând de astăzi update-ul pentru ultima versiune de Sense UI şi în România. Update-ul pentru Sense 6.0 are o dimensiune de 668 MB şi aduce îmbunătăţiri precum: - funcţii de editare a fotografiilor; - o interfaţă nouă pentru aplicaţiile de cameră foto şi galerie;…
Xerox NoteTaker – primul laptop din lume lansat în 1976
În anul 1976 omenirea vedea pentru prima oară un calculator portabil sub numele său Xerox NoteTaker. Acesta a fost lansat de către cei de la Xerox care la mijlocul anilor 70 era poate cea mai inovativă companiei, lucrând la proiecte faimoase printre care şi celebrul Xerox Alto. Xerox NoteTaker cântărea nu mai puţin de 22…
Nexus 6 nu va mai exista?
Zvonurile că programul Nexus al celor de la Google se va încheia sunt din ce în ce mai puternice, iar ultimele informaţii venite de la @evleaks spun că nu va mai exista nici măcar Google Nexus 6 anul acesta. Aceştia afirmă că programul Nexus va fi înlocuit de către cei de la Google cu programul…
TOP 5: Jocuri gratuite din Google Play [mai 2014]
Suntem de ceva timp în luna mai şi după cum am promis trebuie să vă prezint TOP 5-ul celor mai interesante jocuri gratuite disponibile în Google Play. Pentru cei care nu cunosc, acest top este unul pur subiectiv, iar dacă aveţi alte preferinţe vă aştept cu mare drag în secţiunea de comentarii ale acestui articol.…
Cât de mult investeşte Samsung în campanii de marketing?
Faptul că Samsung este un gigant în lumea IT o ştim cu toţii. Produsele sale sunt diverse şi mulţi utilizatori au încredere în acestea chiar dacă de multe ori preţurile sunt puţin peste media pieţei. Dar până la urmă, când spui Samsung spui produse serioase şi de calitate. Cu toate acestea, sud-coreenii nu ar avea…
LG G3 – informaţii complete înainte de lansare
Mai sunt 11 zile până când se va lansa noul flagship al celor de la LG. Cu toate acestea, cumulând toate informaţiile neoficiale disponibile în blogosfera internaţională la ora aceasta, suntem în măsură să va prezentăm toate detaliile despre noul smartphone LG G3. La nivel hardware, LG G3 va avea în dotare tot ce este…
Xiaomi Mi TV – primul televizor cu rezoluţie 4K ce rulează Android
Pe lângă tableta Xiaomi Mi Pad, chinezii de la Xiaomi au mai lansat şi primul televizor inteligent cu rezoluţie 4K ce rulează sistemul de operare Android: Xiaomi MiTV. Xiaomi MiTV dispune de două variante de ecrane, una de 47 de inci (119 cm) şi una de 49 de inci (124 cm), ambele având rezoluţia de…
LG G Pad 7.0 – specificaţii complete neoficiale
Scriam în urmă cu 2 zile pe gadget.ro că LG se pregăteşte să lanseze trei noi modele de tablete din gama G Pad: LG G Pad 7.0, LG G Pad 8.0 şi LG G Pad 10.1. La acea dată nu existau informaţii cu privire la specificaţiile tehnice ale acestora, ba mai mult chiar, vestea lansării…
LG Optimus G a primit Android 4.4.2 KitKat în Coreea de Sud
LG Optimus G este unul dintre telefoanele care deşi a fost lansat în urmă cu aproximativ 2 ani de zile, este încă foarte competitiv la nivelul smartphone-urilor mid-range. Acest lucru ne arată încă o dată că aplicaţiile avansează mult mai lent decât componentele hardware. Vă spuneam în urmă cu ceva timp că LG a promis…
Celebrul jocul Half-Life 2 a fost lansat pe Android
Cine îşi mai aduce aminte de faimosul joc Half-Life ce făcea furori (împreună cu Counter Strike) la începutul anilor 2000? Eu cu siguranţă îmi aduc aminte, deoarece a fost unul dintre jocurile copilăriei mele. Ieri, cei de la NVIDIA Tegra Partners au lansat versiunea pentru sistemul de operare Android al acestui joc. Half-Life 2 pe…
Motorola Moto G – versiunea cu LTE şi microSD
Faptul că Motorola Moto G este unul dintre cele mai de succes smartphone-uri de anul acesta nu este un secret pentru nimeni. Raportul calitate-preţ este unul excelent, iar acest lucru a garantat vânzări masive pentru acest device ( ca să vă faceţi o idee de succesul acestui telefon, anul trecut Motorola avea o cotă de…
Motorola Moto E – detalii oficiale, preţ şi disponibilitate
Motorola a lansat astăzi printr-un eveniment ce a avut loc paralel în Londra şi Delhi noul său smartphone Motorola Moto E. După cum ne-a obişnuit în ultima perioadă, Motorola lansează telefoane ieftine, dar cu raport calitate-preţ excelente. În acest context se încadrează şi noul Motorola Moto E, telefon ce va avea un preţ de achiziţie…