Darius Pană
Opel anunță că vom avea Corsa GSe în versiune de serie
După ce la jumătatea anului trecut Opel anunța că Mokka GSe va intra în producția de serie, compania germană revine acum cu un anunț similar și pentru Corsa GSe. Modelul vine în contextul în care Opel accelerează electrificarea gamei, fiind prima marcă din grupul Stellantis care oferă toate modelele și în versiuni complet electrice.
Dacia lansează Duster Spirit of Sand, ediție limitată la 500 de unități și destinată exclusiv pieței din România
După ce a obținut o victorie uriașă în Dakar 2026, Dacia pare că vrea să marcheze această reușită prin lansarea unui model ediție specială, și care putea fi mai potrivit pentru asta decât Duster?! Astfel, Dacia Duster Spirit of Sand va fi produs în doar 500 de exemplare și va fi disponibil la vânzare doar…
Compania RebelDot din Cluj ajută echipa de Formula 1 Visa Cash App Racing Bulls la îmbunătățirea performanțelor aerodinamice ale monoposturilor
RebelDot este o companie românească, cu originile în Cluj-Napoca, care oferă consultanță și dezvoltare tehnologică pentru branduri globale, în timp ce Visa Cash App Racing Bulls (VCARB) este una dintre cele două echipe de Formula 1 deținute de Red Bull și funcționează ca platformă de formare și lansare pentru piloți tineri.
Apple va lansa cel puțin 5 noi produse între 2 și 4 martie, printre care și un MacBook de buget
Se pare că Apple urmează ca la început de martie 2026 să nu mai organizeze un livestream keynote, ci în schimb să facă o serie de anunțuri / lansări pe durata a trei zile, mai precis între 2 și 4 martie. În ultima dintre aceste zile ar fi programat un „special Apple Experience”, despre care…
WhatsApp ar urma să introducă funcția de mesaje programate în viitorul apropiat
Nu știu voi de câte ori ați avut nevoie să trimiteți un mesaj pe WhatsApp la o anumită oră din viitor, dar mie mi s-a întâmplat de câteva ori. A fost nevoie să setez o alarmă de fiecare dată, fiindcă nu am găsit o soluție mai simplă sau mai eficientă. Se pare însă că WhatsApp…
Roborock Qrevo Edge 2 Pro ajunge în România – robot de aspirare cu accent pe curățarea covoarelor
Roborock a anunțat lansarea în România a modelului Qrevo Edge 2 Pro, un robot de aspirare cu mop integrat, orientat în special către locuințele cu multe covoare și diferențe de nivel între camere. Conform producătorului, dispozitivul combină o putere de aspirare de până la 25.000 Pa și o stație de andocare complet automată.
Scaun gaming pentru copii Trust Revvo Superman Edition GXT 703SM – prezentare
După ce în 2024, în timpul sărbătorilor de iarnă, v-am arătat ce scaun de gaming au primit băieții mei din partea lui Moș Nicolae, avem din nou de la Trust un astfel de produs de adus în față. De data aceasta vorbim despre un scaun de gaming destinat chiar copiilor, fiindcă cel pe care l-am…
Cum poți câștiga 2 bilete la FIFA World Cup sau un razr 60 FIFA World Cup 2026 Edition pe săptămână?
În calitate de Official Smartphone Partner al FIFA World Cup, Motorola anunță campania „Football is calling!”, prin care poți câștiga 2 bilete la FIFA World Cup 2026. Cele două bilete sunt valabile pentru data de 3 iulie, în Dallas, Texas, în etapa round of 32 a Campionatului Mondia de Fotbal.
Cine și cum poate participa la ROG Challenge 2026, concursul în urma căruia 10 câștigători vor primi laptopuri ASUS TUF Gaming F16 (FX607VJ) sau vouchere de 1.500 lei
Îmi aduc aminte cu mare plăcere de evenimentul la care au fost premiați câștigătorii ASUS ROG Challenge 2024, unde am văzut copii de excepție, care au dus la bun sfârșit proiecte mult mai complexe decât ar putea părea la prima privire.
HUAWEI Mate X7 – review (Nu-i chiar CameraPhone, dar putem să-i spunem CameraFold!)
Anul acesta ar putea fi cel în care vânzările de smartphone-uri pliabile să explodeze. Spun asta fiindcă sunt zvonuri ce par tot mai aproape de adevăr despre Apple, care ar urma să prezinte și să lanseze comercial primul pliabil din istoria companiei.
Încuietoare inteligentă WELOCK ToucA51 Pro – review (Descuierea ușii la un vârf de deget distanță…)
Prima încuietoare de la WELOCK am testat-o pe la jumătatea anului 2023, după care au mai urmat modelele Touch61 și PCB41, prezentate în toamna lui 2024, respectiv la început de 2025. Acum revin către voi cu cea de-a patra astfel de încuietoare inteligentă, care păstrează cea mai mare parte a caracteristicilor modelelor precedente, diferențele fiind…
Monitor curbat de gaming Mini-LED TCL 34R83Q – prezentare (Multă valoare pentru prețul cerut!)
TCL este cel mai bine cunoscut la noi în țară, dar și pe mai întreg mapamondul, în special pentru televizoarele lor, dar încet-încet compania chineză își face simțită prezența pe tot mai multe segmente de piață. Am testat anul trecut mai multe televizoare TCL, unul dintre ele încă mi se pare extrem de atractiv, dar…
Laptop Ninkear S14 – review (Pretenții de ultrabook la 600 de Euro? Pare că se poate, și se poate bine!)
Nu cred că sunt foarte mulți cei care au auzit de brandul Ninkear până acum. La fel a fost și cazul meu, dar vă spun din deschidere că această marcă merită a fi luată în vedere dacă ai nevoie de un laptop precum cel despre care vă voi spune mai multe în rândurile următoare.
Ați folosit vreodată HomeRun, platforma care conectează profesioniști din diferite domenii cu cei care au nevoie de serviciile lor?
Întrebarea din titlu vine tocmai pentru că eu nu știam mare lucru despre această platformă, dar am participat la un eveniment organizat de HomeRun în urma căruia am aflat foarte multe detalii, pe care le voi împărtăși cu voi. Eu nu știam despre HomeRun pentru că îmi cam rezolv singur sau cu ajutorul unei rude…
AMD introduce familia de FPGA-uri Kintex UltraScale+ Gen 2, cu accent pe performanță și disponibilitate pe termen lung
AMD a anunțat oficial noua generație de FPGA-uri (Field‑Programmable Gate Array) Kintex UltraScale+ Gen 2, o serie reproiectată pentru aplicații care necesită procesare intensă de date, latență redusă și cicluri de viață extinse. Compania estimează că aceste dispozitive vor rămâne disponibile cel puțin până după 2045, adresând astfel cerințele industriilor unde stabilitatea pe termen lung…
Căști Open-Ear Sony LinkBuds Clip – review (Intrare timidă în segmentul TWS de tip clip)
Nici nu terminasem bine de testat o pereche de căști în format Clip, că deja veniseră și așteptau review și cele de la Sony, în fapt prima încercare a niponilor pe acest segment de căști TWS de tip Open-Ear. Sony LinkBuds Clip nu sunt primele căști Open-Ear TWS, am mai avut în trecut de-a face…
Ford Explorer EV Premium AWD 340CP (2025) – review (Explorarea continuă…)
Au trecut câteva luni de când nu am mai publicat un review auto, dar iată că în sfârșit am reușit să mai vin către voi cu o prezentare de mașină, de data asta un EV destul de popular la noi în țară. De fapt, conform datelor pe ultimul trimestru din 2025, se pare că Ford…
Am condus Renault Clio 2026 – primele impresii pentru noua generație a celui mai de succes Renault din istoria mărcii
Clio a fost introdus pe piață încă din 1990, deci se poate lăuda cu o carieră de circa 35 de ani, perioadă în care s-a trecut prin șase generații distincte. Cu ultima dintre ele am luat contact acum câteva zile, când am condus versiunea HEV (Full Hybrid E-Tech) pe câțiva zeci de kilometri.
Mercedes-Benz a prezentat noul S-Class 2026 – actualizare majoră, tehnologie nouă și mult accent pe digitalizare
Mercedes-Benz a prezentat oficial noul S-Class 2026, o actualizare amplă a generației actuale. Producătorul spune că peste jumătate din componente au fost reproiectate sau înlocuite, ceea ce face ca acest facelift să fie unul dintre cele mai importante din istoria modelului. În același timp, Mercedes sărbătorește 140 de ani de la invenția automobilului, iar S-Class…
Proiector smart 4K BenQ GP520 – review (Imagine extra-sharp și puține minusuri, dar toate cu prețul lor…)
Așa cum probabil v-ați obișnuit deja, din timp în timp mai revin cu câte un review pentru proiectoare, iar acum a venit vremea pentru încă unul. La sfârșitul verii lui 2023 prezentam pe larg BenQ GP500, despre care putem spune fără a greși că este fratele mai mare al proiectorului despre care vorbim azi. Sunt…
HONOR Magic8 Lite – review (Telefonul care rezistă și rezistă și rezistă…)
Cu puțin peste doi ani în urmă vă prezentam pe larg primul Lite al seriei Magic de la HONOR cu care luam contact, pentru ca în ianuarie 2025 să-l văd la lucru pe Magic7 Lite. Azi vedem cum se prezintă cel mai nou și mai bine pregătit model mid-range de la HONOR de anul acesta.…
Căști TWS open-ear HUAWEI FreeClip 2 – review (Încă o dată, HUAWEI demonstrează că „știe pe sunet”!)
Dacă acum doi când am început să folosesc HUAWEI FreeClip mi-ar fi spus cineva că acelea vor fi căștile pe care le voi ține cel mai mult la urechi, nu aș fi crezut așa ceva cu putință. Acum însă, trebuie să recunosc că acest format introdus în premieră mondială de HUAWEI prin FreeClip reprezintă unul…
HONOR a lansat oficial Magic8 Pro și Magic8 Lite în România alături de beneficii pentru clienți
După o perioadă de teasing, să o numim, HONOR lansează oficial seria Magic8 în țara noastră. Ambele modele prezentate în cadrul evenimentului - Magic8 Lite și Magic8 Pro, beneficiază gratuit de serviciul Care+ Screen Protection dacă sunt achiziționate de la partenerii locali și sunt activate în rețea până la data de 31 martie 2026. Serviciul…
Mouse gaming wireless Razer DeathAdder V4 Pro – review (Pe cât de ușor, cel puțin pe atât de performant!)
Mouse-ul din seria DeathAdder este cel mai vândut dintre toate de la Razer, semn că ceva face foarte bine compania de mai bine de o decadă, de când a fost lansată prima versiune. Acum, la cea de-a patra declinație, mouse-ul a acumulat mai bine de 20 de milioane de unități vândute la nivel mondial, deci…
BYD anunță extinderea garanției bateriilor Blade la 250.000 km / 8 ani, inclusiv pentru automobilele deja vândute
Pentru cei care încă nu au aflat, BYD a depășit în 2025 Tesla la vânzările globale de automobile complet electrice, fiind totodată lider mondial pe segmentul așa-numit NEV - New Energy Vehicles, care include BEV (Battery Electric Vehicles) și PHEV (Plug-In Hybrid Electric Vehicles).