Bateria de 7300 mAh de pe OnePlus 15 se încarcă complet în 41 de minute, în timp ce bateria de 4823 mAh de pe iPhone 17 Pro Max se încarcă complet în „doar” 84 de minute

Smartphones
/
/
20 nov. 25
/

OnePlus 15 este primul şi (momentan) singurul smartphone disponibil pe canal oficial în România ce vine la bord cu (probabil) cel mai puternic procesor mobile din lumea Android, Qualcomm Snapdragon 8 Elite 5.

Deşi într-un articol anterior l-am prezentat ca fiind un flagship lite, adică unul la care s-au făcut anumite tăieri de costuri pentru a se obţine un preţ chiar mai mic decât la predecesorul său (OnePlus 13), atunci când este cazul, trebuie să îi evidenţiem şi punctele forte.

Un astfel de exemplu este bateria şi a sa viteză de încărcare. Cei de la TechDroider au făcut un test inedit, unul în care au comparat viteza de încărcare a bateriei de 7300 mAh de pe OnePlus 15, cu viteza de încărcare a bateriei de 4823 mAh de pe iPhone 17 Pro Max.

În ambele cazuri au fost puse la dispoziţie cele mai potente încărcătoare (120W, respectiv 40W), iar rezultatele sunt următoarele:

  • bateria de 7300 mAh cu încărcare de până la 120W a ajuns de la 0% la 100% în 41 de minute;
  • bateria de 4823 mAh cu încărcare de până la 40W a ajuns de la 0% la 100% în 84 de minute.

Deşi bateria de pe OnePlus 15 este cu 51% mai mare decât cea de pe iPhone 17 Pro Max, aceasta s-a încărcat de două ori mai repede. Cu adevărat impresionant.

Şi chiar dacă vor exista voci care vor spune că acest acumulator se va degrada mai repede, eu le recomand să se mai informeze. Iar pentru un plus de linişte, nu există niciun risc major de incendiu (sau cel puţin nu cu mult mai mare decât îl are orice alt device).

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

De ce sunt circumspect în ce privește ecranele secundare de pe spatele smartphone-urilor convenționale?

Xiaomi mizează pe un astfel de ecran la seria Xiaomi 18 Pro, serie ce va debuta și la nivel european din 17 noiembrie. Honor adoptă o abordare similară pe seria 700 - telefoane din categoria upper mid-range.

Smartphone-urile cu preț de până în 1000 lei dispar în 2027?

Până mai ieri, cu un buget de 1000 de lei îţi puteai cumpăra un smartphone decent. Poate nu făcea cele mai bune poze noaptea și nici nu rula cele mai pretențioase jocuri la detalii maxime, dar își făcea treaba onorabil zi de zi.

Bursa zvonurilor: iPhone Air 2 și iPhone 18 apar în imagini ce relevă carcasa – care dintre ele are ramă de titan și cameră duală pe spate în premieră?

Au apărut unitățile de tip dummy cu iPhone Air 2 și iPhone 18, iar pe baza lor putem trage mai multe concluzii despre cele două smartphone-uri Apple ce urmează a fi lansate în primăvara lui 2027.