Chiar dacă din pozele de mai sus poate părea că testul cu BMW X1 xDrive30e l-am făcut în mijlocul iernii, de fapt a fost vorba mai degrabă de primele zile ale primăverii 2025. Doar că așa este la noi cu vremea în ultimii ani… Ce legătură are această deschidere cu review-ul de aici? Păi, din partea mea, dacă am fi avut la dispoziție mai devreme (cu câțiva ani buni) automobile Plug-In Hybrid (PHEV) precum cel de față, probabil rata de adopție ar fi fost mai accelerată, iar apoi tranziția către vehicule pur electrice ar fi fost nu doar mai rapidă, ci și mai naturală. Însă, când primele PHEV-uri ofereau autonomii în modul pe baterie de doar câțiva kilometrii, nu este de mirare de ce acum aceste tipuri de propulsii se străduiesc din răsputeri să-și găsească adepții. În fine, discuția pe această temă este complicată și s-ar putea întinde pe multe paragrafe, părerea mea este că PHEV-urile pot fi cea mai bună soluție pentru mobilitate fără emisii în orașe, pentru ca la drumurile lungi să te bazezi pe aceeași mașină, doar că arzând niște oxigen din atmosferă și eliberând ceva noxe…
Acum, trecem la mașina despre care vreau să vă vorbesc pe larg, mai precis la BMW X1 xDrive30e, un PHEV cum nu se poate mai reușit. Da, m-am antepronunțat, dar consider că merită să parcurgeți întreg textul spre a descoperi câteva detalii despre SUV-ul bavarez.
Specificații pentru BMW X1 xDrive30e (2024)
Specificații Automobil | BMW X1 xDrive30e (2024) |
---|---|
Motor | Ansamblu Plug-In Hybrid (PHEV) compus din: - Motor termic pe benzină pe puntea față, 3 cilindri în linie, 1499 cmc, putere maximă 150 CP între 4700 - 6500 rpm, cuplu maxim 230 Nm între 1500 - 4400 rpm - Motor electric pe puntea spate, 177 CP și 247 Nm - Baterie Li-Ion, capacitate brută / netă 16.3 / 14.2 kWh, tensiune 320V Total sistem PHEV - 326 CP / 477 Nm |
Transmisie | Cutie de viteze automată Steptronic cu 7 rapoarte și dublu ambreiaj, tracțiune integrală xDrive |
Emisii CO2 WLTP | 20 g/km |
Consum WLTP | 0.9 l/100 km – mixt 17.6 kWh/100 km |
Performanțe | 205 km/h viteza maximă (140 km/h viteza maximă în modul strict electric) 5.6 sec. accelerația de la 0 la 100 km/h |
Capacitate portbagaj | 490 l |
Dimensiuni (Lxlxh) | 4500 x 1845 / 2104 x 1630 mm |
Greutate | 1935 kg |
Design exterior și interior

Dacă mă întrebați pe mine, consider că BMW X1 este modelul care acum, la cea de-a treia generație, și-a păstrat liniile generale de design cel mai pronunțat din toată gama constructorului german. Mă refer la proporții, la linia laterală la geamurilor, precum și la fel de fel de detalii care au suferit doar actualizări și nu modificări de substanță.
Sigur că actuala generație, care a fost introdusă din 2022, cu nume de cod U11, este în deplin acord cu filosofia actuală de design a bavarezilor, dar, repet, mi se pare că oricine va recunoaște un X1 precum cel de față ca fiind succesor al primului model, lansat încă din 2009.









Observăm linii ceva mai grave, mai pronunțate, muchii mai ascuțite și mai drepte, precum la faruri, în primul rând, dar, în esență, avem un SUV care nu te „obosește” vizual, cum s-ar spune. Este o mașină de familie, care poate primi destul de multe elemente distinctive, mă refer la personalizare, ce presupune alegerea unor pachete de design atât pentru exterior, cât și pentru interior. BMW X1 2024 este, așadar, un SUV arătos, din partea mea, dar care nu aduce ceva ce poate ieși în evidență. Aș spune că astfel de abordări apar la X-urile după care urmează o cifră pară (X2, X4, X6).
La interior, legătura cu predecesorii nu mai este atât de evidentă, aici BMW X1 2024 preia cea mai mare parte a noutăților din ultimii ani. Mă refer, în primul rând, la sticla ușor curbată în spatele căreia sunt cele două ecrane cu rol de panou de bord, pe de o parte, respectiv sistem infotainment, pe de alta. Apoi, sunt multiple alte elemente ce-ți transmit clar că ești într-un BMW de generație actuală, dar sunt și unele implementări unice.
Una dintre ele este cotiera frontală, ce pare că plutește deasupra consolei centrale joase. Impresia este valabilă doar din perspectiva șoferului, pe cealaltă parte (de pe scaunul din dreapta) se observă elementul de susținere ce nu lasă cotiera să se sprijine doar într-un punct.






Ce nu pot aprecia la acest BMW X1 xDrive30e, ca de altfel la nicio altă mașină, este că nu există comenzi dedicate pentru climatizare, de exemplu. Adică, înțeleg acest trend în care să aduci tot mai mult din control pe ecranul tactil, dar sunt dintre cei care consideră că unele sisteme merită butoane dedicate. Nu trebuie butoane fizice sau rotițe clasice neapărat, pot să accept și comenzi tactile / capacitive, dar să existe, fiindcă mi se pare mult mai greu de ajuns și de reglat funcții banale de pe ecranul tactil.
Mi-a plăcut locașul destinat smartphone-ului, de la baza bordului, ce ține telefonul cumva în poziție oblică. Există desigur și încărcare wireless, dar și un braț reglabil, ce ține telefonul fixat.
Ca materiale, asamblare, finisări și, în principiu, tot ce ține de calitatea de fabricație, X1 2024 este top, la fel cum am tot explicat la fiecare review pentru un model BMW. Nimic nu pare lăsat la voia întâmplării, totul este atent realizat, întocmai cum te aștepți de la un SUV premium, fie el și de intrare în gamă. Sunt și multe, foarte multe opțiuni de personalizare atunci când îți configurezi mașina, poți alege dintre diferite materiale, în multiple nuanțe, din nou, ceva ce orice client cu pretenții așteaptă.
O altă surpriză plăcută a venit și la spațiul interior. Grație platformei ce presupune montarea transversală a motorului termic și cu tracțiune nativă pe puntea față, actualul X1 reușește să ofere mult loc, pe orice direcție, oricărui pasager. În față scaunele sunt, cum altfel, decât excelente, mai ales că în acest caz vorbim despre unele cu multiple reglaje electrice, dar și active. Pe banchetă, la fel, poziție foarte confortabilă și spațiu din belșug (raportat la dimensiunile exterioare) în principal la picioare, dar și la cap și pe lățime. Faptul că tracțiunea este pe puntea față, iar roțile spate sunt gestionate de un motor electric, deci fără conexiune mecanică (cardan) între cele două punți, nu există nici un tunel median masiv, care să răpească din spațiul la picioare al pasagerului ce va sta pe mijlocul banchetei.





Portbagajul, la fel, suficient de generos, cu aproape 500 de litri nu cred că vor fi familii care să ceară mai mult de la un SUV lung de 4.5 metri. În plus, o partea din acest volum este „ascuns” sub podeaua dublă, deci cablurile de încărcare și alte obiecte de dimensiuni mici, pe care le ai mai mereu la tine, își vor găsi acolo locul.
Motor și cutie de viteze

Așa cum este cazul la orice full hybrid și PHEV, nu este vorba despre un singur motor de tracțiune, ci de două, cel puțin. În acest caz, așa cum apare și în tabelul cu specificații de la începutul recenziei, agregatul termic este sub capota față și se ocupă de punerea în mișcare a roților de acolo, în timp ce de propulsie se ocupă motorul electric. Bateriile sunt amplasate sub podea.
Cum se comportă întreg ansamblul PHEV în mers. Sincer, deși are doar 3 cilindri și o capacitate de numai 1.5 litri, motorul termic este surprinzător de rafinat, sună plăcut, chiar extrem de plăcut (aici ține și de antifonare corectă, care nu lasă să ajungă în habitaclu decât anumite sunete…), iar vibrațiile sunt ca și inexistente.
Când rulezi pur electric… Ce să povestesc?! Nu se aude mai nimic, mașina este împinsă cu putere (247 Nm disponibili oricând), nu vibrații, nu nimic, tipic unui EV.
Cum reacționează sistemul PHEV atunci când nu mai este energie stocată în baterii? Ei bine, atunci BMW X1 xDrive30e trece pe modul Hybrid și pune la bătaie, în funcție de mai mulți parametri (cât de tare apeși accelerația, dacă a mai ajuns energie în baterie – prin decelerare sau încărcare direct de la motorul termic etc) fie resursele de la motorul termic, fie pe cele de la cel electric, fie de la ambele, concomitent. Trecerile între aceste moduri de funcționare se fac extrem de rafinat, de cele mai multe ori trebuie să fii foarte atent sau să urmărești informațiile sugestive din bord despre ce motor este activ, care trage / împinge mașina ș.a.m.d.
Evident, ca la orice PHEV modern și care se respectă, poți alege să mergi strict EV (dacă este energie în baterie), să forțezi rularea pe termic (în caz că vrei să păstrezi bateria pentru rulare EV ulterioară), să alegi ca motorul termic să încarce și bateria în timp ce se ocupă și de partea de tracțiune sau să lași sistemul să decidă (mai mereu se va merge inițial EV până la epuizarea bateriei, apoi se trece pe Hybrid).
Ce trebuie să reținem despre tot ce înseamnă propulsie PHEV la BMW X1 xDrive30e, este că avem un sistem foarte evoluat, eficient, rafinat și performant, așa cum vom afla mai jos.
Cutia de viteze Steptronic, cu 7 rapoarte, este una de tip dublu ambreiaj, probabil foarte similară cu cea pe care am regăsit-o pe BMW M135 xDrive (F70 / 2024). Este o transmisie nu neapărat perfectă, dar mă pot lega doar despre unele mici șocuri care mai apar. De exemplu, uneori la plecarea de pe loc, alteori la anumite retrogradări… Dar nimic grav, care se întâmplă des sau care să ajungă să deranjeze. Chiar și așa, de la un SUV premium și, mai ales, la BMW, care reușește să implementeze impecabil alte transmisii automate (ZF cu 8 trepte, la acea cutie mă refer în special), ajungi să ai unele așteptări… Repet, transmisia automată este mai mult decât ok, doar că nu este perfectă.
Cutia schimbă foarte rapid, mai ales la urcarea în treaptă, pe retrogradare uneori parcă își rezervă o idee mai mult timp de decizie. Cele 7 trepte permit o etajare corectă atât pentru reprize rapide, cât și pentru turații reduse la viteze de autostradă, deci prea puține care îi pot fi imputate.
Ținută de drum, performanțe și consum

BMW nu mai este de ceva timp acea mașină eminamente sportivă sau, mai bine spus, care face compromisuri pe partea de confort pentru a le asigura șoferilor senzații tari. Ținuta de drum, mai ales în cazuri precum cel de față, adică cu suspensie adaptivă, este excelentă. Chiar nu știu ce-aș putea să-i reproșez acestui BMW X1 xDrive30e, care poate fi deopotrivă extrem de confortabil, cât și suficient de dinamic pentru un SUV. Când alegi unul dintre modurile de conducere ce folosesc setarea Confort pentru suspensie, niciun fel de groapă sau denivelare nu te poate deranja. Poate doar cele scurte, dar pronunțate să mai trimită ceva șocuri către pasageri, dar în rest nimic.
Și nici când treci trenul de rulare pe setarea Sport nu pot spune că se pierde prea mult din acest confort, diferența fiind la modul cum „se așează” mașina, cum oscilațiile caroseriei sunt mult mai limitate și mai bine ținute în frâu, să zic. Da, pentru un SUV ținuta de drum impresionează, mai ales că vorbim despre SUV-ul X1, deci nu despre cele mai pretențioase din gama BMW.
La performanțe, pot spune că simți mai mereu sau, mai bine spus, oricând ai nevoie și vrei să pui la bătaie toți cei 326 CP și cuplul uriaș, de 477 Nm. Uneori este drept că durează o secundă, poate o secundă și jumătate până se adună toate resursele și să simți cum ești împins cu putere în spătarul scaunului, dar apoi mașina este împinsă înainte constant și puternic. Iar asta indiferent de viteza la care rulezi…
Cifra din dreptul vitezei maxime poate că nu impresionează, dar pentru mine tot ce este peste 180 km/h mi se pare inutil și chiar iresponsabil pentru o mașină de stradă, dar cea din dreptul accelerației de la 0 la 100 km/h (5.6 secunde) este de încercat. Nu aș spune că simți cumva mașina mai rapidă decât te-ai aștepta de la cele 5.6 secunde, dar modul în care trage / împinge BMW X1 xDrive30e aproape că dă dependență.
Consumul oficial, așa cum se întâmplă la orice PHEV din cauza metodologiei de stabilire impusă prin normele WLTP, este ireal. Nu poți atinge consumul mediu oficial de 0.9 litri de benzină pentru 100 de km decât dacă pleci cu bateria plină, mergi foarte economic și rulezi strict 100 km. Cel puțin aceasta este părerea mea.




În realitate, consumul poate oscila, în funcție de câți km parcurgi până la o nouă încărcare completă a bateriei de la priză, de la circa 4.5 – 5.5 l/100 km, la 6 – 7 l/100 km și până la 8 – 9 l/100 km. Depinde tare de stilul de șofat, de cât de mult și de eficient folosești recuperarea energiei de la decelerare prin anticiparea traficului. Eu, de exemplu, am prins și doar 4.4 l/100 km, când am rulat circa 150 km plecând cu bateria plină, sau 6.2 l/100 km după ce am mai mers încă 160 km, mai departe fără a mai reîncărca (6.4 l/100 km consum mediu pe acești 160 km). Una peste alta, după circa 435 km rulați de mine și două încărcări complete de la priză ale bateriei, consumul mediu a fost de 4.9 l/100 km, excelent, din partea mea. Consumul mediu de benzină al mașinii de test, încă de la prima ieșire în trafic, adică după aproape 12.000 km rulați, era de 8 l/100 km, din nou, foarte bine, după părerea mea, pentru un SUV cu 326 CP și performanțele date.
Trebuie să specific aici și ce autonomie pur electrică am reușit să obțin eu. Ei bine, din cele două încercări în care am plecat la drum cu bateria încărcată la maxim am făcut două teste distincte. În primul caz am rulat economic spre foarte economic, pe cât am putut, și am prins o autonomie strict electrică de 64 de km, destul de aproape de autonomia declarată oficial – 79 km. În cel de-al doilea test am mers absolut normal, circa 50% din rută prin oraș, restul în afara lui, iar autonomia electrică a fost de 48 de km. Nu foarte rău, dar evident cu mult mai puțin decât ceea ce este promis în fișa tehnică a mașinii.
Tehnologie și siguranță

Actuala generație X1 a fost prezentată de aproape 3 ani, deci nu s-a încadrat în noua strategie BMW de a oferi pe absolut orice model mai toate tehnologiile de ultimă oră, adică să ai pe un Seria 1, de exemplu, în mare parte aceleași sisteme ADAS pe care le poți avea și pe un Seria 7. Deci, cel puțin până la un facelift, BMW X1 nu se poate lăuda chiar cu cele mai noi și mai avansate sisteme.
Dar asta nu înseamnă că tehnologia de la bord nu este una demnă de un astfel de SUV premium. Chiar dacă din standard nu putem spune că primim ceva cu adevărat impresionant, poți adăuga, dacă portofelul te ține, fel de fel de dotări și sisteme de confort și siguranță.
Până la a le înșira pe cele care au fost bifate pe mașina de test, haideți să vedem, mai întâi, cum arată panoul de bord, mai precis care sunt câteva dintre ecranele ce pot fi afișate în funcție de modurile de condus alese – Personal, Sport, Efficient, Expressive, Relax, Digital Art și Silent.
Panoul de bord BMW X1 xDrive30e (2024):







Putem acum arunca o privire și asupra interfeței BMW Operating System 9, sistem de operare ce are la bază Android Automotive OS, de la Google.
Interfața sistemului de infotainment de pe BMW X1 xDrive30e (2024):















Trebuie să recunosc că îmi place mult nu doar cum arată iDrive 9, să-i spunem, cât de mult poți personaliza ecranele Home (cu widget-uri pe care le poți redimensiona), dar și cum rulează. Adică rapid, fără lag sau agățări, semn că și din punct de vedere hardware este pus ceea ce trebuie. Am aflat din meniu doar că sistemul are un spațiu de stocare de 128 GB.
Ce merită precizat aici este că există opțiunea de înregistra ce captează oricare dintre camerele de pe și din mașină. Deci, poți alege camera și poți da Record în orice moment, însă oricum toate camerele filmează continuu și stochează pentru scurt timp fișierele, pe care le păstrează apoi numai în caz de eveniment rutier.



Mi se pare genială decizia și mi-ar plăcea să o văd implementată și pe alte mașini care oricum dispun de diferite camere.
Apoi, nu pot să nu amintesc din nou (am mai făcut-o mereu, la fiecare BMW care a avut această opțiune), despre realitatea augmentată ce apare în navigație. Din nou este folosită camera frontală, dar acum când este nevoie să treci printr-o intersecție sau să schimbi banda, de exemplu. În mod automat apare în bord ceea ce filmează camera frontală și o linie, o săgeată care este pusă fix pe banda pe care trebuie să o urmezi, conform navigației. Este foarte utilă această implementare în intersecțiile complicate, cu multe benzi…
Enumăr acum și câteva dintre cele mai importante dotări care s-au regăsit pe mașina de test: jante din aliaj pe 19 inch, faruri adaptive LED cu asistență faza lungă, sistem de acces Confort, plafon panoramic, tapițerie piele perforată Veganza Oyster, ornamente din lemn fin turnat Eucalypt, scaune sport active încălzite pentru șofer și pasagerul față, panou instrumente Luxury, BMW Live Cockpit Professiona cu Augmented Viewl, Head-Up Display, sistem de sunet Hi-Fi Harman/Kardon (sună chiar foarte bine), șasiu adaptiv M și altele.
Pe partea de siguranță și în special ca sisteme de asistare a șoferului, amintesc Driving Assistant Plus care include pilotul automat adaptiv cu Speed Limit Assist, asistent de direcție și de menţinere a benzii de circulaţie; Asistent Parcare Plus – camere Surround View la 360 grade și BMW Drive Recorder și multe altele, prinse în diferite alte pachete sau standard.
Actuala generație BMW X1 a fost testată de către Euro NCAP încă din 2022, după standardele de atunci, și a primit calificativul maxim de 5 stele, cu 86% pentru protecția pasagerilor adulți, cu 89% pentru protecția pasagerilor copii, 76% pentru pietoni și nu mai puțin de 92% pentru sistemele de asistență.
Preț
BMW X1 xDrive30e – de la 56.650 EUR cu TVA. O mașină echipată precum cea de test ajunge la circa 67.300 EUR cu TVA (prețuri valabile la data publicării acestui review).
- calitate foarte înaltă de fabricație, fără dubiu nivel premium oricum ai analiza - asamblare, finisări, materiale, atenție la detalii;
- spațiu interior bun, mai ales raportat la dimensiunile exterioare;
- ansamblu PHEV foarte performant, rafinat și eficient;
- consum redus de benzină pentru un SUV cu 326 CP, 5.6 secunde 0-100 km/h și greutate de aproape 2 tone;
- ținută de drum excelentă - confort maxim, dar și dinamică accentuată, un mix ideal;
- multă tehnologie la bord (mare parte ca dotări sau pachete opționale, ce-i drept).
- fără comenzi dedicate pentru unele sisteme (pentru climatizare, de exemplu, la care toate comenzile sunt integrate în meniul sistemului de infotainment, deci accesibile doar de pe ecranul tactil);
- cutia automată de viteze mai generează mici șocuri uneori;
- autonomia pur electrică la un mers absolut normal este cam departe de cea anunțată oficial (este valabil la mai toate PHEV-urile pe care le-am testat, dar asta nu înseamnă că nu este un minus și aici).
Deși ar putea părea scump, mai ales când îl echipezi ceva mai bine, BMW X1 xDrive30e nu este chiar așa, cel puțin nu după ce luăm în considerare cât au ajuns să coste SUV-uri de volum, din aceeași clasă. Sincer, pentru o mașină cu adevărat premium, cu un sistem PHEV eficient și foarte performant (326 CP), cu multă tehnologie la bord și o echipare foarte bogată, cei peste 65.000 EUR cu TVA nu mi se par a fi exagerați. Mai ales că acesta este prețul de listă, care știu sigur că poate fi scăzut serios, mai întâi prin reducerile dealerilor și apoi prin ceva negocieri suplimentare. Din partea mea, diferența de preț dintre segmentul de volum și cel premium este acum mult mai mică decât în urmă cu 4 - 5 ani, iar cei care pot face un efort spre a merge către un SUV premium precum BMW X1 xDrive30e garantez că nu vor regreta.


























