Când s-ar putea lansa aplicaţia mobile pentru Android şi iOS a celor de la Hidroelectrica ?

/
/
12 sept. 23
/

Pe 1 aprilie am postat o glumă legată de disponibilitatea aplicaţiei mobile pentru Android şi iOS a celor de la Hidroelectrica şi chiar dacă unii nu au gustat deloc gluma (chiar s-au simţit lezaţi), articolul respectiv a strâns aproape 100.000 de vizualizări până azi.

Acum venim cu o informaţie cât se poate de serioasă, asta pentru a traduce şi celor menţionaţi mai sus. Se pare că Hidroelectrica se află în ultimele etape de testare a aplicaţiei, iar lansarea oficială ar putea avea loc chiar la începutului lunii viitoare.

Într-o solicitare a celor de la economedia.ro, Hidroelectrica a transmis că „Aplicația destinată clienților se află în stadiu de testare, urmând ca, ulterior lansării să i se adauge modulul de procesare a plăților (odată cu finalizarea procedurii de achiziție publică). Data estimată pentru lansarea aplicației este începutul lunii octombrie 2023.”

Aplicaţia va fi disponibilă în mod gratuit şi va permite, printre altele şi plata facturilor.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini care este smartphone-ul cu cea mai bună autonomie pe care îl poţi cumpăra azi pe canal oficial din România

Într-un articol anterior v-am spus că în urma unui sondaj recent, a reieşit că cel mai important criteriu în alegerea unui smartphone a ajuns astăzi să fie durata bateriei (se pare că utilizatorii caută device-uri cu autonomii din ce în ce mai mari).

Wikipedia interzice articolele generate cu inteligenţa artificială

Cred că toată lumea a auzit de Wikipedia, cea mai mare enciclopedie online din lume, aceasta fiind pentru foarte mulţi, principala sursă de informare.

Netflix demarează o nouă campanie de scumpire a abonamentelor

Netflix este cunoscută pentru politica ei agresivă la nivel de preţuri, astfel că platforma de streaming video anunţă periodic scumpiri, unele puse de cele mai multe ori pe seama dezvoltărilor atât la nivel de funcţii, cât şi la nivel de conţinut.