OnePlus și-a creat inițial imaginea unui producător de smartphone-uri cu specificații de vârf la prețuri de telefoane mid-range. Treptat, titulatura de flagship killer a fost mult diluată, pentru ca acum terminalele lor să nu fie departe ca preț de cele ale producătorilor din topul vânzărilor.

Pe lângă smartphone-uri, OnePlus mai produce și câteva accesorii interesante. Pe lângă carcase, cabluri și baterii externe, mai găsim în magazinul online oficial și câteva perechi de căști.

Dintre căștile wireless, la noi a ajuns pentru test modelul OnePlus Bullets Wireless 2, pereche de căști ce a primit mai multe premii internaționale, dintre care cel mai important este cu siguranță cel de la EISA, pentru categoria căști wireless in-ear.

Specificații pentru căștile in-ear OnePlus Bullets Wireless 2:

  • Difuzor dinamic de 10 mm pentru frecvențe joase și driver Knowles Balanced Armature pentru frecvențe înalte;
  • Răspuns în frecvență: 20 – 20.000 Hz;
  • Impedanță: 16Ω;
  • Nivel de presiune a sunetului (SPL): 97 dB;
  • Putere: 3 mW;
  • Conectivitate: Bluetooth 5.0 cu Qualcomm aptX și USB Type-C; 
  • Baterie integrată ce asigură până la 14 ore de redare continuă și 10 ore de redare după o încărcare de 10 minute;
  • Greutate de 31 grame.

Review-ul în format video:

Design

Casti in-ear OnePlus Bullets Wireless 2

Am primit căștile în pachetul de retail sigilat. Atât căștile, cât și toate celelalte accesorii vin frumos aranjate în cutie, specific celor de la OnePlus, ce încearcă să te impresioneze încă de la deschiderea pachetului:

Pe lângă căști, am mai găsit și două perechi de dopuri din silicon, de dimensiuni diferite, o husă, un cablu scurt USB Type-C – USB, manual de utilizare și certificat de garanție.

Husa din silicon moale, ușor cauciucat, este de culoare roșie și se închide la capăt cu ajutorul a doi magneți. Husa are dimensiunile la limită cât să încapă căștile în ea și, în plus, fiind cauciucată aproape că se ”lipește” de căști. Astfel, acestea sunt greu de introdus în husă, dar și de scos afară.

Căștile primite de noi sunt de culoare verde închis, nuanță denumită Olive Green. OnePlus Bullets Wireless 2 mai pot fi cumpărate și în culoarea neagră, cu câteva accente roșii.

La o examinare atentă observi că OnePlus Bullets Wireless 2 sunt niște căști foarte bine construite, cu atenție la detalii. Par suficient de rezistente, chiar dacă firul ce iese din fiecare cască este cam subțire.

Materialele din care sunt confecționate căștile sunt reprezentate de metal, pe o bună parte din carcasă, alături de plastic de calitate, de cauciuc, ce îmbracă cablurile și partea de neck-band și de plastic pentru fiecare dintre cele 3 module.

Primul dintre acestea este cel de pe firul ce iese din casca stângă. Aici sunt 3 butoane: două pentru reglarea volumului și unul multifuncțional, să-i spun așa – o dată apăsat pune Pause / Play, apăsat de două ori face trecerea la melodia următoare, iar la trei apăsări revine la piesa anterioară.

Următorul modul, ce se continuă pe cablul din stânga este cel ce prezintă portul USB Type-C, un LED de notificare și un buton. Acesta activează modul de împerechere și mai are o funcție despre care o să vorbesc la capitolul conectivitate.

Mergem pe neck-band, adică pe porțiunea mai groasă ce unește cele două căști și ajungem la cel de-al treilea modul. Acesta este ”liber” de orice element. Nici măcar un logo sau altceva nu vedem pe el.

OnePlus Bullets Wireless 2 sunt niște căști foarte confortabile. Odată ce găsești perechea de dopuri care ți se potrivește cel mai bine, nu ai de ce să te plângi. Poți purta căștile pentru multe ore la rând, nu vor deveni inconfortabile. Greutatea de doar 31 de grame le face să nici nu fie simțite.

Există și o parte mai puțin plăcută, care se lasă descoperită doar atunci când porți căștile în urechi fără ca muzica să cânte. Este vorba despre sunete ce ajung direct în ureche de la frecarea firului sau a neck-band-ului de piele sau haine. Acel foșnit ajunge cumva amplificat în ureche, fiind dus acolo prin intermediul firului. Repet, acest comportament nu este observabil când în căști primim sunet de la dispozitivul conectat, chiar și la cel mai scăzut nivel.

Sunet

Casti in-ear OnePlus Bullets Wireless 2

Când primul lucru pe care îl scoți în față pe pagina de produs este premiul primit de aceste căști de la EISA, așteptările sunt mari. Așa că am fost ceva mai exigent în această analiză.

Sunetul redat de OnePlus Bullets Wireless 2 este foarte bun. Totuși, cu setările standard, sunetul mi s-a părut ceva cam plat, mi-ar fi plăcut mai dinamic fără a fi nevoie să recurg la egalizator.

Chiar și așa, trebuie să recunosc că sunetul este foarte echilibrat, toate frecvențele sunt acolo, în proporții corecte.

Imediat ce am umblat prin egalizator, activând anumite preseturi sau doar ajustând anumite frecvențe, am descoperit în OnePlus Bullets Wireless 2 niște căști extrem de bune. Acum ai parte de o dinamică superioară, un sunet pătrunzător ce nu are cum să nu placă.

Bass-ul este pe cât se poate de bun de la o astfel de pereche de căști. Este știut faptul că frecvențele joase sunt cele mai problematice pentru căștile in-ear, dar OnePlus Bullets Wireless 2 reușesc să producă bass-ul pe cât se poate de bine. Nu este perfect, nu atât de adânc pe cât ar trebui, dar este unul cu adevărat plăcut.

Driverele Balanced Armature de la Knowles își fac și ele treaba extrem de bine. Acestea sunt responsabile cu redarea spectrului înalt al mediilor și de frecvențele înalte. Astfel, separarea tuturor frecvențelor este extrem de exactă, indiferent de piesă totul este curat.

Așadar, mediile și înaltele sunt și ele pe cât se poate de bune. Merită o apreciere suplimentară frecvențele înalte, cu adevărat ascuțite, de-a dreptul cristaline.

Ce genuri muzicale sunt preferate de OnePlus Bullets Wireless 2? Pe scurt, toate! Da, este nevoie de ceva ajustări din egalizator în funcție de gen, dar nimic nu pune probleme acestor căști. Acceptă fără comentarii de la clasică și jazz, la blues, country, dance și hip-hop, până la… orice mai vreți voi.

Volumul maxim este cu adevărat înalt, aș spune chiar deranjant la intensitate maximă. Cred că este cel mai ridicat volum pe care l-am întâlnit până acum la o pereche de căști in-ear wireless. Nu cred că poate rezista cineva cu volumul la maxim mai mult de 5 minute fără să aibă apoi ceva probleme de auz.

Să vorbim puțin și despre microfon aici. Pe modulul cu butoanele pentru reglarea volumului este și un microfon. Acesta poate fi folosit pentru apeluri telefonice, dar și pentru comenzi vocale date asistentului Google, acolo unde este cazul. 

Microfonul preia extrem de exact vocea și aici este de lăudat. Un microfon sensibil pe care l-am găsit mai bun decât orice microfon din oricare telefon cu care am interacționat până acum. Și am interacționat cu multe.

Închei acest capitol cu mențiuni legate de izolarrea fonică. Este vorba despre una pasivă, întrucât OnePlus Bullets Wireless 2 nu aduc anulare activă a zgomotelor de fond. Dar știți ce? Nici nu ar fi nevoie de așa ceva, având în vedere cât de bine te izolează aceste căști de sunetele din afară. Chiar și fără a cânta muzica în căști nu auzi mare lucru din exterior, iar când încep a veni undele sonore din difuzoare, aproape nimic nu mai ajunge în ureche din zgomotul extern.

Conectivitate

Casti in-ear OnePlus Bullets Wireless 2

Să vă spun aici mai întâi ceva ce am vrut să menționez inițial la capitolul Design. Este vorba despre sistemul cu magneți ce ține ”lipite” căștile una de cealaltă. Acest magnet nu ține doar căștile apropiate, dar acționează și ca ”buton” On / Off. Odată ce ai apropiat una de cealaltă partea spate a fiecărei căști, acestea se atașează una de cealaltă și în același timp intră în stand-by, oprind conexiunea Bluetooth.

În cazul în care ai despărțit cele două căști, dar nu există în apropiere un dispozitiv cu care au fost conectate în prealabil, după 5 minute căștile intră din nou în stand-by, fără a mai fi nevoie să le lipești cu magnetul din ele.

Acest sistem de prindere care acționează și ca buton Pornit / Oprit este interesant, dar aduce și un inconvenient. Magneții nu sunt suficient de puternici (nici nu ar trebui să depui efort spre a despărți căștile) și astfel căștile se desfac uneori și în consecință se conectează la telefon fără ca tu să știi asta. Așadar, dacă în astfel de momente îți sună telefonul, vei răspune, dar, fiind conectate căștile, nu vei auzi nimic în difuzor. Mi s-a întâmplat nu doar o dată asta.

Pentru a activa modul de împerechere, este nevoie să apeși lung pe butonul de pe modulul cu portul USB-Type C. Atunci, LED-ul de notificare se aprinde rapid, semn că poți conecta căștile la un dispozitiv nou.

În cazul meu, cu un OnePlus 6T, conexiunea s-a realizat instant, în mod automat. La prima pornire a căștilor am primit o notificare pe telefon ce mă întreba dacă vreau să conectez căștile. Am fost de acord și în mai puțin de 2 – 3 secunde totul era gata.

Cu alte telefoane trebuie urmați pașii clasici, când descoperi căștile din meniul Bluetooth al smartphone-ului ș.a.m.d.

O altă funcție interesantă este dată de posibilitatea de a comuta instant între două dispozitive la care căștile OnePlus Bullets Wireless 2 au fost conectate. Apeși scurt de două ori pe butonul de pe modulul cu portul USB Type-C și imediat căștile se conectează la celălalt dispozitiv disponibil, cu care au fost împerecheate în prealabil.

Mai vorbesc aici și despre portul USB Type-C, ce permite doar încărcarea bateriei, despre care vorbim în următorul paragraf.

Autonomie

Autonomie casti OnePlus Bullets Wireless 2

OnePlus anunță pentru căștile Bullets Wireless 2 o autonomie maximă de 14 ore. Nu e nimic exagerat aici, fără nici cea mai mică problemă poți prinde și chiar trece de 11 – 12 ore, cu volumul din căști la peste 50 – 60%. Iar asta înseamnă un volum mai mult decât suficient.

Deci, da, cele 14 ore se pot atinge la un volum, să-i spun normal, de circa 30%.

Mai mult, OnePlus Bullets Wireless 2 suportă încărcare rapidă de tip Warp Charge, marca oficială OnePlus. Se pare că este nevoie de doar 10 minute de încărcare pentru nu mai puțin de 10 ore de redare. Aici nu am testat cum se cuvine, deci nu mă pot pronunța exact. Sunt sigur că pot fi prinse cel puțin 5 – 6 ore după o încărcare de 10 minute, iar în anumite condiții de ce nu, chiar cele 10 ore promise.

Preț

Căști wireless in-ear OnePlus Bullets Wireless 2 – 99 Euro pe site-ul oficial OnePlus, ce livrează și în țara noastră.

Concluzii

Casti in-ear OnePlus Bullets Wireless 2

OnePlus Bullets Wireless 2 sunt niște căști grozave, cărora puține lucruri le pot fi imputate. Nu sunt nici ieftine, la 100 de Euro ne ducem către zon mid-range, aș spune chiar către cea superioară. Deci, în cazul în care cauți niște căști wireless in-ear ieftine și bune poate că nu OnePlus Bullets Wireless 2 sunt acela.

Aceste căști aduc exact atât cât trebuie pentru prețul lor spre a nu te lăsa să crezi că ai plătit mai mult decât trebuia.

Cele mai importante puncte pro și contra pentru căștile in-ear OnePlus Bullets Wireless 2:

PRO

  • sunet de foarte bună calitate, extrem de clar, cu toate frecevențele prezente în doze corecte, bine separate;
  • volum maxim cu adevărat impresionant pentru o pereche de căști wireless;
  • autonomie maximă mai mult decât suficientă și încărcare rapidă;
  • construcție de calitate;
  • confortabile chiar și după multe ore de purtare continuă;
  • microfonnul integrat este sensibil, preia excelent vocea utilizatorului pe care o redă clar.

CONTRA

  • husa din pachet este cam prea la fix, în plus, fiind cauciucată, căștile nu alunecă ușor înăntru, fiind foarte greu de introdus, dar și de scos din husă;
  • sistemul cu magneți ce unește căștile nu este cel mai puternic, astfel căștile se pot desface și se conectează la telefon fără ca utilizatorul să-și dorească sau măcar să știe asta.