Smartphone
O nouă companie de analiză confirmă că anul 2023 a fost anul Apple, „mărul muşcat” devenind liderul pieţei de telefoane inteligente
Informaţia nu este nouă, încă de lună trecută aflam de la IDC – International Data Corporation că în 2023 Apple a luat faţa celor de la Samsung şi a devenit liderul pieţei de telefoane inteligente la nivel de volume.
AnTuTu a publicat lista celor mai puternice 10 smartphone-uri din ianuarie 2024
Aşa cum ne-am obişnuit, începutul fiecărei luni vine cu topul celor mai puternice 10 smartphone-uri prezentat de AnTuTu.
TOP 20: Cele mai bine vândute telefoane din istorie
Într-un articol anterior am aflat că brandul Nokia dispare, din nou, din lumea telefoanelor, aspect care arată că orice început are şi un sfârşit, mai ales dacă adaptarea la noile condiţii de piaţă nu este una corect făcută.
ASUS ROG Phone 8 Pro – review
Cu circa 3 săptămâni în urmă aduceam un articol de tip „Unboxing și primele impresii” pentru cel mai puternic smartphone pe care am avut ocazia să-l testez până acum. După ce l-am avut la dispoziție, în total, pentru aproape o lună de zile, vreau să vă prezint cât mai detaliat acest telefon ce s-a detașat…
Bullitt Group, companie cunoscută pentru smartphone-urile rugged CAT şi Motorola Defy, ar fi dat faliment
Bullitt Group este o companie britanică destul de cunoscută chiar şi în România, asta deoarece aceasta era specializată în producţia de smartphone-uri rugged. Brandul principal era CAT, însă din 2021 compania a încheiat un contract de licenţiere a brandului Motorola strict pe nişa telefoanelor rezistente, de aici şi seria Motorola Defy.
Nothing Phone (2a) – ce ştim până acum despre ceea ce se vrea a fi cel mai accesibil smartphone Nothing ?
Nothing îşi doreşte să lanseze şi un smartphone accesibil, unul care să poată fi achiziţionat de un număr mult mai mare de utilizatori.
Honor Magic V2, cel mai subţire pliabil din lume, este disponibil la comandă şi în Europa (preţul este generos)
Honor Magic V2, cunoscut şi drept cel mai subţire pliabil din lume, a fost lansat oficial în vara anului trecut. Deşi disponibilitatea în Europa s-a lăsat aşteptată, iată că într-un final smartphone-ul a ajuns şi pe bătrânul continent.
Samsung Galaxy S24, S24 Plus și Galaxy S24 Ultra la precomandă prin eMAG
Samsung Galaxy S24, S24 Plus și S24 Ultra au debutat la precomandă prin cel mai mare magazin online românesc.
Honor Magic 6 Lite – review
Primul smartphone Honor din noua serie Magic6 care ajunge în țara noastră este modelul Lite, pentru care am adus deja câteva prime impresii. A venit acum momentul pentru o analiză mai detaliată a acestui smartphone mid-range ce pot spune din start că are un ceva anume care m-a atras încă de la primul contact. De…
10 idei de la lansarea Samsung Galaxy S24 / S24 Plus / S24 Ultra
Am participat la primul eveniment Unpacked organizat de către Samsung în 2024. A fost dedicat lansării celor mai importante smartphone-uri pe anul în curs, serie formată din trei modele: Galaxy S24, S24 Plus și S24 Ultra.
realme schimbă strategia la nivel mondial și anunță seria Note în segmentul entry-level
La începutul lui 2024, CEO-ul realme, Sky Li, a dezvăluit o nouă strategie denumită „Top to Bottom Expansion”, prin care se dorește extinderea gamei de produse pentru a acoperi atât segmentele premium, cât și pe cele de buget.
Samsung Galaxy S24 Ultra – hands-on, primele impresii, specificații și preț
În urmă cu doar câteva ore înainte de a fi prezentată în mod oficial întreaga gamă Samsung Galaxy S24, am avut șansa de a lua un prim contact cu toate cele trei modele. Avem deja un articol asemănător pentru Samsung Galaxy S24 și Galaxy S24 Plus, acum i-a venit rândul și celui mai „dotat” exemplar…
Samsung Galaxy S24 și Galaxy S24 Plus – hands-on, primele impresii, specificații și prețuri
Inițial aș fi vrut să public două articole separate, câte unul pentru fiecare model în parte. Numai că diferențele dintre cele două telefoane - Samsung Galaxy S24 și Galaxy S24 Plus, se rezumă doar la câteva detalii, dintre care cele mai importante fiind la diagonala ecranelor, în consecință la dimensiuni și greutate, și apoi la…
Blackview BL9000 și Blackview BL8000 – smartphone-uri rugged cu display secundar, MediaTek Dimensity 8020 & Dimensity 7050, încărcare pe fir la 120W, cameră de 50 Megapixeli cu OIS etc
Blackview este un brand cunoscut pentru smartphone-urile sale rugged, iar BL9000 și BL8000 sunt cele mai noi adiții în gamă. O să vedeți că sunt cu adevărat interesante.
Apple a depășit Samsung în 2023 la livrările de smartphone-uri
Aș spune că 2023 reprezintă un an de cotitură în industria producătoare de telefoane mobile inteligente. După 12 ani consecutivi în care Samsung a deținut poziția de lider în ceea ce privește numărul de smartphone-uri livrate, Apple se pare că a reușit să-i detroneze pe sud-coreeni.
Honor Magic6 Lite debutează în România – primele impresii, preț și specificații
Honor Magic6 Lite este cel mai nou smartphone ce ajunge în oferta partenerilor comerciali ai Honor România. Noul mid-range este disponibil atât în cele mai mari magazine online și fizice de profil, cât și la operatorii de telefonie mobilă. Prețul recomandat este de 1.799 lei, fiind disponibilă o singură versiune din punct de vedere a…
Detalii noi pentru sistemul de camere al seriei realme 12 Pro – modul periscop cu zoom 3X și senzor wide de flagship
Avem deja strânse tot mai multe informații despre noua serie de telefoane realme 12 Pro, care va include, cel mai probabil, un model de bază și unul Plus. Deși până acum nu aveam neapărat nimic oficial, iată că producătorul din China vine azi cu câteva detalii pentru sistemul de camere.
ASUS ROG Phone 8 Pro – unboxing și primele impresii
Deși oferta de telefoane mobile a celor de la ASUS nu nici pe departe cea mai bogată, ba din contră, eu pot aprecia că cele puține pe care ni le pun la dispoziție sunt unele dintre cele mai reușite. Nu știu exact cum stau cu vânzările diviziei de gaming ROG în ceea ce privește smartphone-urile,…
Oukitel WP33 – smartphone tip „cărămidă” cu baterie de 22.000 mAh şi difuzor uriaş
Pentru cei care nu aţi auzit de Oukitel, acesta este un brand mai mic din China specializat în smartphone-uri şi tablete foarte rezistente, cu autonomii mult peste medie şi cu construcţie stil „cărămidă”.
Primele estimări pentru 2023 arată că piaţa telefoanelor premium creşte pe repede înainte, aproape 1 din 4 smartphone-uri vândute fiind de top
Am intrat de câteva ore în 2024 şi iată că avem pregătite primele estimări pentru anul ce tocmai s-a încheiat.
Huawei Nova 12 Ultra și Huawei Nova 12 Pro – senzor wide cu diafragmă variabilă, 5G + conexiune la satelit și prețurile din China
Huawei a lansat o pleiadă de modele în seria Nova și aici discutăm despre Nova 12 Ultra și Nova 12 Pro, iar într-un material separat despre Nova 12 și Nova 12 Lite.
Nothing Phone (2a) – primele detalii pentru al treilea smartphone Nothing
Nothing a lansat până în prezent două smartophone-uri: Nothing Phone (1) şi Nothing Phone (2). Producătorul britanic pregăteşte lansarea celui de-al treilea device, unul mult mai accesibil de data aceasta.
Samsung Galaxy S23 FE – review
Seria Galaxy S FE de la Samsung este cea cunoscută drept „Fan Edition” și venea aproape în fiecare an ca o alternativă mai accesibilă la gama de top a producătorului sud-coreean. Dacă anul trecut nu am avut parte de un S22 FE, din cauza crizei de semiconductori, iată că pe sfârșit de 2023 este lansată…
S-au deschis precomenzile pentru Motorola razr 40 ultra și edge 40 neo în culoarea Pantone 2024, Peach Fuzz
Nu m-am așteptat ca articolul despre lansarea Motorola razr 40 ultra și edge 40 neo în culoarea Pantone a anului 2024 - Peach Fuzz să suscite atât de mult interes atunci când am scris acea știre. Acel material a strâns mai multe vizualizări decât credeam, așa că am zis să vă anunț și că s-au…
Cât costă în România smartphone-ul Samsung Galaxy S23 FE (retaileri + ofertele Orange şi Vodafone) ?
În urmă cu câteva zile vă spuneam că începând cu 8 decembrie Samsung Galaxy S23 FE va ajunge pe canal oficial în Europa, respectiv în România.