Ce smartphone-uri premium ne pregăteşte Samsung pentru 2025?

/
/
6 nov. 24
/

Mai sunt câteva săptămâni din 2024, astfel că în următoarea perioadă se vor înmulţi articolele legate de 2025, precum cel de faţă.

Samsung, cel mai mare producător global de smartphone-uri, ne pregăteşte pentru anul viitor câteva schimbări în segmentul premium, aşa că haideţi să vedem cum arată calendarul pe 2025:

  • anul va începe cu lansarea seriei Samsung Galaxy S25 formată din 3 modele: Samsung Galaxy S25, Galaxy S25+ şi Galaxy S25 Ultra;
  • în primăvară (posibil prin aprilie) compania sud-coreeană ar urma să anunţe ceea ce numim azi Samsung Galaxy S25 Slim (o versiune mai subţire şi mai uşoară de Samsung Galaxy S25 şi modelul care ar putea înlocui Samsung Galaxy S25 FE);
  • prin vară (cel mai probabil în luna iulie) Samsung va lansa Samsung Galaxy Z Fold7 şi Galaxy Z Flip7. În cazul Samsung Galaxy Z Fold 7 am putea vorbi chiar de două versiuni, noutatea fiind adusă de o variantă triplu pliabilă;
  • prin toamnă ar trebui să vedem Samsung Galaxy Z Flip FE (adică un pliabil mai accesibil).

Observaţi că Samsung încearcă să mai schimbe câte ceva, să mai vină cu noutăţi, în special în acest segment de piaţă foarte profitabil (cel al device-urilor premium).

Sursa: phonearena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Nişa smartphone-urilor pliabile este dominată autoritar de Samsung

Samsung își reconfirmă statutul de lider al smartphone-urilor pliabile, reușind să acapareze aproximativ două treimi din piața globală în al treilea trimestru din 2026.

Seria flagship Samsung Galaxy S27 ar putea veni cu noi funcţii de inteligenţă artificială disponibile doar în baza unui abonament lunar (Galaxy AI Premium)

La cum evoluează lucrurile în ziua de astăzi şi la câţi bani se investesc în dezvoltarea inteligenţei artificiale, o astfel de informaţie ar trebui tratată cu o oarecare stare de normalitate.

TOP 5: Cele mai bune televizoare Micro RGB și RGB-MiniLED pe care le puteți cumpăra de la Samsung, LG și TCL pe sfârșit de 2026

Samsung, LG și TCL au făcut pasul spre o tehnologie nouă. Samsung îi spune Micro RGB, TCL folosește termenul RGB-MiniLED, iar LG merge cumva în aceeași linie cu MiniRGB evo.