CES 2016: Ford prezintă SYNC 3 cu Android Auto și alte noutăți

/
/
6 ian. 16
/

CES 2016 este evenimentul în cadrul căruia Ford a dorit să prezinte noua centrală de infotainment SYNC 3. Aceasta schimbă complet modul de afișare a informațiilor și introduce noi funcții. Dacă până acum Ford era partener cu Microsoft pentru dezvoltarea sistemelor SYNC, la generația a treia s-a trecut la BlackBerry ca furnizor al sistemului de operare.

În cazul în care ați citit review-ul lui Ford Mondeo, ați văzut că unul dintre minusurile pe care le-am găsit a fost tocmai interfața centralei SYNC 2. Noua generație schimbă modul în care sunt afișate informațiile și cum se poate interacționa cu sistemele mașinii.

Principalele funcții din SYNC 3 de la Ford:

  • integrare cu Apple CarPlay. Astfel utilizatorii de iPhone vor avea acces prin intermediul comenzilor vocale (asistentul Siri) sau al touchscreen-ului unității multimedia la hărți, mesaje, telefon sau muzică;
  • integrare cu Android Auto. Utilizatorii de smartphone cu sistem de operare de la Android 5.0 în sus vor putea utiliza serviciul de căutare vocală Google, vor avea acces la Google Maps, Google Play Music și altele prin intermediul comenzilor de pe volan sau al ecranului tactil;

httpvh://youtu.be/a7aoJWKB_AU

  • conectivitate 4G LTE. Printr-un parteneriat cu AT&T, Ford include acces la internet prin SYNC 3 pentru ca utilizatorii să poată interacționa practic de oriunde cu vehiculul lor. Printr-o aplicație dedicată poate fi consultat nivelul de carburant din rezervor, al bateriei sau al presiunii din pneuri, ușile pot fi încuiate sau descuiate, motorul poate fi pornit sau se poate stabili o oră la care să pornească, mașina poate fi localizată prin GPS și multe altele;
  • integrare cu produsele inteligente din casă. Funcțiile dispozitivelor smart home conectate la internet vor putea fi accesate direct din mașină prin intermediul SYNC 3: aprinderea becurilor, deschiderea ușilor garajului ș.a. Acestea vor fi posibile grație parteneriatului dintre Ford și Amazon pentru sincronizare cu dispozitivul Echo.

httpvh://youtu.be/jCevYKNvixE

Toate serviciile de mai sus vor fi disponibile pentru început doar în sistemele SYNC 3 instalate pe automobilele Ford vândute în SUA.

În afară de sistemul SYNC 3, Ford a anunțat în cadrul CES 2016 și alte strategii pentru viitor. Mașinile autonome de la Ford vor începe din ce în ce mai multe teste în traficul real, în unele locații din SUA, iar un software ce va permite ca dronele inteligente DJI să comunice eficient cu automobilele Ford este în discuție. Cel din urmă a fost gândit pentru anumite situații de siguranță, intervenții în zonele de urgență, servicii comerciale sau în agricultură, silvicultură, construcții ș.a.

httpvh://youtu.be/txrfcrf2T70

Sursa: Media.ford.com
Categorii: gAuto
Cuvinte cheie: android, auto, Ford, sync
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Într-o mişcare surprinzătoare, China acceptă să limiteze numărul maşinilor hibrid vândute în Uniunea Europeană (producătorii europeni respiră usuraţi)

Industria auto europeană primește o gură de aer proaspăt după ce Uniunea Europeană și China au ajuns la o înțelegere fără precedent la Beijing. China a fost de acord să-și limiteze voluntar exporturile de vehicule hibride și hibride plug-in (PHEV) către piețele din Uniunea Europeană la cel mult jumătate din nivelul estimat de Comisia Europeană…

Uniunea Europeană se pregăteşte să pună frână maşinilor hibride fabricate în China

Relațiile comerciale dintre Bruxelles și Beijing traversează unul dintre cele mai tensionate momente din ultimul deceniu. După ce anul trecut Uniunea Europeană a impus taxe vamale suplimentare pentru vehiculele electrice importate din China, marii producători asiatici au găsit rapid o portiţă prin care să-și mențină expansiunea pe continentul european, automobilele hibride și plug-in hybrid (PHEV).

România are peste 10.000 de puncte de încărcare şi peste 75.000 de maşini electrice pe străzi

Infrastructura pentru vehicule electrice din România a atins un reper istoric. La finalul celui de-al treilea trimestru din 2026, rețeaua națională de stații publice de încărcare a depășit pragul de 10.000 de puncte, conform celor mai recente date furnizate de analiza Global Payments – European EV Adoption & Charging Infrastructure.