Compania aeriană Blue Air a primit din partea ANPC o amendă record de 2 milioane de euro, cea mai mare amendă dată unui operator economic

/
/
14 iul. 22
/

ANPC a anunţat că a amendat compania aeriană Blue Air cu suma de 2 milioane de euro, aceasta fiind cea mai mare amendă dată vreodată unui operator economic.

Conform reprezentanţilor ANPC compania a anulat în decurs de un an 11.289 de zboruri, acestora corespunzându-le 178.405 rezervări cu un cost de peste 66 milioane lei. În această perioadă ANPC a primit 924 de reclamaţii la adresa Blue Air din mai multe ţări europene.

Se pare că în prezent compania are obligaţia să nu mai pună la vânzare bilete către zboruri pentru care nu are mijloacele necesare de a le realiza.

Preşedintele Consiliului de Administraţie Blue Air, Oana Petrescu, a declarat presei că „Nu este firesc să aflăm așa ceva din presă. Tocmai am verificat, societatea nu a primit nicio comunicare în acest sens de la ANPC. În plus, cifrele sunt greșite – se referă la toate biletele anulate în respectiva perioadă din cauza valurilor 3, 4 și 5 de pandemie (care oricum reprezintă mai puțin de 10% din totalul zborurilor Blue Air din acea perioadă). Din totalul numărului de pasageri mentionați, majoritatea fie au călătorit deja, fie vor călători vara aceasta.

Nu înțeleg motivul pentru care Autoritatea a considerat necesar să facă acest anunț către public înainte de a clarifica toate aspectele cu compania. Este o perioadă dificilă pentru întreaga aviație, iar managementul și oamenii Blue Air fac eforturi uriașe să rezolve zi de zi toate provocările care apar, astfel încât pasagerii noștri să aibă asigurată predictibilitatea atât de necesară pentru un concediu plăcut și în siguranță; chiar nu înțeleg de ce este nevoie să avem această discutie acum, cu presa, înainte să fi avut o comunicare directă între companie și autoritate, așa cum ar fi fost firesc.”

Foarte probabil Blue Air va contesta în instanţa această amendă record şi nu puţine au fost cazurile cand ANPC a pierdut procesul în astfel de speţe.

Sursa: profit.ro
Categorii: Diverse
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Au fost anunţate premiile Zmeura de Aur 2026 (care este cel mai prost film al anului?)

Pe 15 martie 2026 (adică peste doar câteva ore) va avea loc a 98-a ediţie a premiilor Oscar, eveniment ce se va organiza la Dolby Theatre din Hollywood, Los Angeles.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini ce ar alege azi între cartelă preplătită şi abonament, la un buget lunar de maxim 5 euro şi care este cea mai bună ofertă pe care o recomandă în martie 2026

Am revenit cu un nou articol „I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini…”, unele prin intermediul cărora aflăm ce păreri au cele două AI-uri despre diverse subiecte de interes general.

Investiţiile făcute în inteligenţa artificială obligă gigantul american Meta (Facebook, Instagram, WhatsApp) să concedieze un număr record de angajaţi

Companiile tech din întreaga lume pregătesc concedieri pe bandă rulantă, iar asta nu ştiu dacă mai reprezintă o surpriză pentru cineva, în contextul în care inteligenţa artificială se dezvoltă rapid.