Compania chineză Meizu a anunţat oficial că iese după 17 ani de pe piaţa telefoanelor inteligente, viitorul său urmând a se baza pe dezvoltarea de tehnologii AI

/
/
19 feb. 24
/

Vă mai aduceţi minte de Meizu ? În urmă cu 6-7 ani acest producător de smartphone-uri se bătea pe piaţa locală din China cu Xiaomi, vânzările şi cotele de piaţă fiind destul de apropiate. Diferenţa dintre cele două companii a fost făcută în momentul în care s-a decis ieşirea pe piaţa globală.

Xiaomi a venit cu o strategie excelentă, devenind în prezent al treilea cel mai mare producător de telefoane inteligente, în timp ce Meizu s-a scufundat, vânzările sale ajungând la nivelul unui producător B-List.

Deşi au mai existat câteva încercări de relansare a businessului, nimic nu a funcţionat, astfel că inevitabilul s-a produs. După o prezenţă de aproximativ 17 ani, Meizu a anunţat oficial că părăseşte piaţa telefoanelor inteligente.

Compania îşi va orienta toate eforturile către dezvoltarea de tehnologii AI, aceasta afirmând că inteligenţa artificială este viitorul.

Meizu este deţinută în prezent de producătorul auto Geely, tocmai de aceea parte din activitate va fi axată pe acest segment de piaţă. Meizu va dezvolta sistemul de infotainment Flyme Auto, unul în cadrul căruia vom găsi integrate şi multe funcţii bazate pe inteligenţa artificială. Acest software va veni preinstalat inclusiv pe maşinile Polestar sau Lotus (şi, de ce nu, poate chiar pe Volvo într-un viitor nu foarte îndepărtat).

Sursa: fonearena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Lista de telefoane mobile Motorola ce primesc Android 17 Beta în Europa

Motorola a lansat Android 17 pe unele modele de-ale sale, iar altele pot face pasul către Android 17 beta. Lista o descoperiți în rândurile următoare.

Smartphone-urile din seria HONOR 700 primesc un ecran pe spate, acolo vor fi afișate și informații legate de ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge

HONOR a prezentat designul pe care smartphone-urile din seria 700 îl vor avea. Discutăm despre trei smartphone-uri: HONOR 700, HONOR 700 Pro și HONOR 700S.

Cele mai bune oferte la telefoane mobile HONOR în luna cu Black Friday 2026 – Altex, eMAG, Orange și Vodafone

HONOR a adus mai multe telefoane mobile la ofertă, iar detaliile aveți în rândurile următoare. Sunt produse din categorii diverse, de la vârful de gamă Honor Magic 8 Pro și până la entry level-ul Honor Magic M8 Lite.