În prima parte a lunii mai a fost dezvăluită prima consolă mobilă ce rulează Windows 11 de la ASUS, mai exact de la divizia lor de gaming. ROG Ally a ajuns de azi oficial și în țara noastră și este deja disponibilă spre vânzare.

Până acum a fost rulată o campanie de precomandă, în urma căreia reprezentanții ASUS România ne-au mărturisit că au fost „câteva sute bune de console precomandate”. Rezultatele se pare că sunt cu mult peste așteptările filialei ASUS din țara noastră, mai ales că deocamdată nu sunt prea multe informații de la cei ce au utilizat consola, anume păreri avizate, să le spunem.

Așadar, pot veni eu cu câteva impresii la cald după ce am petrecut câteva minute în compania ROG Ally.

Specificații consolă mobilă de gaming ROG Ally

Consola mobila ROG Ally - primele impresii

Date tehnice

Consolă gaming
ROG Ally
EcranTouchscreen IPS de 7 inch, rezoluție Full HD 1920 x 1080 pixeli, 314 ppi, 120 Hz, 7 ms, Dolby Vision HDR, AMD Freesync Premium, Gorilla Glass Victus
ProcesorAMD Ryzen Z1 Extreme, arhitectură Zen 4, 8 nuclee / 16 fire de execuție, 24MB cache total, până la 5.10 Ghz în mod boost
GPU12 unități de calcul RDNA3, până la 2.7 GHz, 8.6 TFlops, capacitate implicită 4 GB de RAM
Memorie16GB LPDDR5 integrată (6400MT/s dual channel)
512GB PCIe 4.0 NVMe M.2 SSD (2230)
ConectivitateWi-Fi 6E (802.11ax) 2 x 2, Tri-band (2.4, 5 și 6 GHz)
Bluetooth 5.2
1 x combo jack audio de 3,5mm
1 x Interfață ROG XG Mobile și port combo USB Type-C (cu USB 3.2 Gen2, suportă DisplayPort 1.4)
1 x cititor de carduri microSD UHS-II (suportă SD, SDXC și SDHC)
Comenzi și senzoriButoane A B X Y
D-pad
Trăgace analogice cu efect Hall L & R
Bare de protecție L & R
Buton de vizualizare
Buton de meniu
Buton Command Center
Buton Armoury Crate
2 x butoane cu priză asignabile
Thumbstick-uri: 2 x stick-uri analogice de dimensiuni normale cu atingere capacitivă
Haptică: Haptică HD
Gyro: IMU cu 6 axe
Senzor de amprentă
Baterie40 Wh
Greutate608 grame
Dimensiuni280 x 111 x 21.2 / 32.4 mm

În primul rând mi se pare că forma, dar chiar și greutatea, sunt optime. Vreau să spun că această consolă nu este nici prea mică, dar nici prea ușoară, și astfel se așează foarte bine în mâini, o simți cum trebuie. Apoi, ergonomia comenzilor sunt sigur că a fost prioritară, intens studiată, fiindcă toate comenzile – joystick-uri și butoane, sunt fix acolo unde te aștepți să fie, le găsești natural din primele momente de interacțiune. Feedback-ul dat de acționarea acestora este și el foarte bun, la fel cum este și feedback-ul haptic.

Ecranul nu-i cu adevărat spectaculos, mă refer în special la cât de saturate sunt culorile și cât de înalt este contrastul, asta poate și pentru că este un IPS, iar la astfel de caracteristici nu se poate compara cu un OLED. Pe de altă parte, display-ul nu reflectă mai deloc mediul ambiant, iar rezoluția Full HD raportată la diagonala de 7 inch este mai mult decât adecvată. Cu o densitate a pixelilor de 314 ppi totul este sharp. Rata de refresh la maximum 120Hz și timpul de răspuns de 7 ms am observat că produc tranziții fluide cu orice tip de conținut. Sigur că ne interesează în special în gaming, iar în FIFA 23 și Street Fighter V nu am observat niciun fel de artefact de imagine în cele câteva minute de test.

Sunetul extern este bun spre foarte bun. Cele două difuzoare certificate Hi-Res și Dolby Atmos sunt poziționate pe partea frontală, de o parte și de cealaltă a ecranului și astfel undele sonore sunt „aruncate” direct către utilizator. Calitatea este cel puțin decentă, iar volumul maxim mai mult decât satisfăcător. Aici mai este de testat, întrucât la evenimentul de prezentare era ceva cam mult zgomot ambiental și nu am avut șansa de a-mi face cea mai corectă impresie.

Este de apreciat că ROG Ally vine cu un sistem activ de răcire, din care fac parte 2 ventilatoare. Acestea trag aer din spatele consolei, pe care îl trimit apoi în sus, astfel curenții nu te deranjează în niciun scenariu de folosire. În sesiunea de gaming intens de câteva minute continuu, am observat că ROG Ally se încălzește, dar nu devine tocmai fierbinte. Și aici trebuie testat mai în amănunt.

Conectivitatea este bine pusă la punct. Pe Wi-Fi există modul 6E tri-band, de tip 2×2, în timp ce Bluetooth este de în versiunea 5.2. Pentru contact direct ai la dispoziție un USB-C 3.2 Gen2 cu suport DisplayPort 1.4, prin care se și încarcă bateria integrată, cu o putere maximă de 65W. Interfața proprietară ROG XG permite conectarea unei plăci video externe de la NVIDIA, din seria 40, ce poate fi inclusiv una 4090. Cu așa ceva conectat la consolă vei putea rula pe un display extern chiar și cele mai grele jocuri la rezoluție 4K. Revenim la conectivitate și închid lista cu cititor de carduri microSD UHS-II și jack audio combo de 3.5 mm.

La autonomie nu am avut cum să observ ceva concret. Din informațiile oficiale se pare că bateria Li-Ion cu 4 celule, de 40Wh, ar putea rezista în gaming intens circa 2 ore, în timp ce cu redare de conținut video autonomia ar fi de peste 6 ore și jumătate.

În final, aș spune că ROG Ally are șanse în piață, mai ales dacă convinge acolo unde promite să livreze. Cel mai probabil voi primi consola la test, iar atunci vedem mai exact dacă le-a reușit din prima celor de la ASUS, dar și unde se mai pot face ajustări cu o viitoare ediție.

Consola ASUS Ally este deja disponibilă la vânzare în e-Shop-ul ASUS România🔗, la prețul de 3.999 de lei.