Cum ar putea face Tesla, Volvo şi ceva producători chinezi bani mulţi pe spatele producătorilor europeni în 2025?

gAuto
/
/
12 ian. 25
/

2025 va fi un an provocator pentru foarte mulţi, asta şi pentru că restricţiile impuse de Uniunea Europeană sunt şi mai dure:

  • media emisiilor CO2 / maşină nu trebuie să treacă de 93.6 g/km;
  • cota minimă din total vânzări generată de maşini electrice trebuie să fie de 25% la autoturisme şi de 17% la dubiţe.

Orice producător care nu respectă aceste cote, poate fi amendat cu până la 15.000 euro / maşină, deci amenzile pot ajunge la nişte valori uriaşe.

Deşi producătorii (europeni în special) au solicitat Uniunii Europene o relaxare a acestor cote, din păcate un răspuns oficial nu a fost dat, astfel că ele sunt în vigoare şi sunt aplicabile.

Companiile au găsit ceva soluţii de compromis (sistemele hibride în general, cele care permit omologarea maşinilor la cifre de consum de cele mai multe ori de neatins în viaţa reală), însă acestea nu sunt suficiente.

Uniunea Europeană oferă totuşi posibilitatea de asociere la depunerea dosarelor, astfel că mai mulţi producători se pot asocia pentru a obţine medii mai bune. Iar aici apare absurdul situaţiei. Producătorii europeni sunt cu mult în urma cotelor, iar aceştia caută să se asocieze cu acele companii care stau foarte bine. În această categorie putem menţiona nume precum Volvo, Tesla şi chiar ceva producători chinezi.

Practic, acei producători care vând multe maşini electrice, pot profita de acest statut pentru a obţine sume mari de bani de la concurenţă. Volvo pare că a încheiat deja un acord cu Mercedes, în timp ce pe Tesla se bate mai toată lumea. Producătorul american are o medie de 0 g/km de CO2 şi vinde şi foarte multe maşini în Europa.

Surse din piaţă susţin că doar Tesla urmează a primi peste 1 miliard de euro de la mai multi producători pentru a-i ajuta să îşi reducă media de CO2 şi pentru a le ridica cotele minime legate de maşinile electrice.

Mai există totuşi o speranţă, data de 5 februarie. Se pare că atunci este programată o întâlnire importantă la nivelul Uniunii Europene legată de acest subiect, cel al cotelor impuse producătorilor auto. Ţările cu o industrie auto importantă, printre care şi România, vor încerca să obţină o relaxare a acestor cote. Rămâne de văzut dacă vor şi reuşi.

Sursa: piataauto.md
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Uniunea Europeană vrea să introducă o condiţie majoră în viitoarele „programe Rabla” – maşinile electrice eligibile pentru bonus să aibă minim 70% din componente fabricate în statele membre

Pentru a susţine tranziţia către maşini electrice, foarte multe ţări membre ale Uniunii Europene au oferit ajutoare generoase în ultimii ani pentru cei care s-au încumetat şi au renunţat la modelele termice.

Horse Powertrain Limited dezvoltă un motor ce va consuma 3.3 litri / 100 de kilometri (ideal pentru viitoarele modele Dacia)

În 2024 grupul Renault şi compania chineză Geely au anunţat înfiinţarea oficială a companiei Horse Powertrain Limited, cea care va furniza noi motoare termice pentru mărci precum Renault, Dacia, Alpine, Nissan, Geely, Mitsubishi, Volvo sau Proton.

3 decizii importante pe care China le-a luat în februarie 2026 şi de care ne-am putea lovi şi noi atunci când vom dori să cumpărăm o maşină chinezească

Maşinile produse în China au devenit o normalitate şi în România, astfel că la început de 2026 oferta de astfel de autovehicule este una destul de diversificată (avem peste 10 branduri intrate oficial în ţara noastră).