După ce în urmă cu mai bine de două săptămâni am publicat un review scurt pentru Xiaomi 14, revin acum cu ceea ce ar fi completat acel articol. Mai pot aduce și alte câteva precizări după ce am folosit acest smartphone în toată această perioadă, așa că haideți să începem direct.

Înainte de a vedea fotografii și clipuri video captate cu Xiaomi 14, aș vrea să spun că unul dintre punctele contra pe care le-am trecut în dreptul acestui flagship nu mai este chiar atât de evident. Mă refer la cel în care apreciam că mai apar ceva agățări, poate un pic de lag în unele situații.

Xiaomi 14 - review scurt

Ei bine, după circa 10 – 12 zile și un update de firmware, astfel de comportamente au devenit aproape inexistente. Da, mai apar foarte rar mici întârzieri, dar nimic de speriat. Cel mai probabil, după peste 2 săptămâni de folosire, sistemul de operare și interfața Hyper OS au „învățat” care este modul meu de utilizare și au început să prioritizeze anumite sarcini. În fine, Hyper OS, la fel ca MIUI, este plin de opțiuni și este greu să adaptezi totul perfect, deși acestea ar cam fi așteptările de la un vârf de gamă care vine și cu un preț pe măsură.

Aș mai vrea să spun că, după acel update de firmware, și autonomia este o idee mai bună. De fapt, mi se pare mai bine optimizat consumul de resurse, așa că durata de folosire între încărcări a cunoscut o îmbunătățire. Nimic major, dar pot spune că se simte, fără a cronometra.

Acum, dacă am scăpat de aceste mențiuni, trecem la subiectul articolului de față. Xiaomi 14 vine cu trei senzori pe spate și cu unul frontal. Toate detaliile despre fiecare sunt în tabelul cu specificații, pe care îl adaug chiar acum:

Date tehnice

Smartphone
Xiaomi 14
EcranLTPO AMOLED de 6.36 inch, aspect 20:9, rezoluție 2670 x 1200 pixeli, 460 ppi, rată de refresh dinamică 1 - 120Hz, touch sampling rate de 240Hz, luminozitate tipică maximă 1000 nits, luminozitate maximă peak 3000 nits, Dolby Vision, HDR10+, HLG, protecție sticlă Corning Gorilla Glass Victus
ProcesorQualcomm SM8650-AB Snapdragon 8 Gen 3 pe 4 nm, octa-core cu 1 x 3.3 GHz Cortex-X4 + 3 x 3.2 GHz Cortex-A720 + 2 x 3.0 GHz Cortex-A720 + 2 x 2.3 GHz Cortex-A520
Memorie12 GB RAM LPDDR5X
512 GB spațiu intern de stocare de tip UFS 4.0
GPUAdreno 750
Sistem de operareAndroid 14 cu Hyper OS
ConectivitateDual SIM 5G SA / NSA (2 x nanoSIM), Wi-Fi 7 802.11 a/b/g/n/ac/ax6e/7 tri-band pe 2.4, 5 și 6 GHz, Bluetooth 5.4, NFC, USB Type-C 3.2
Camere foto și videoCameră principală cu 3 senzori:
- 50 Megapixeli wide, senzor Light Fusion 900 de 1/1.31 inch, focală echivalentă 23 mm, f/1.6, Super Pixel 4 in 1, OIS
- 50 Megapixeli Telephoto 3.2X, 75mm, f/2.0, OIS
- 50 Megapixeli Ultrawide, 14mm, f/2.2
Filmează 8K cu 24 fps, 4K cu 30 / 60 fps, Full HD cu până la 960 fps

Cameră frontală de 32 Megapixeli, f/2.0
Filmează 4K cu 30 / 60 fps
Baterie4610 mAh, încărcare pe fir cu maxim 90W, încărcare wireless cu maxim 50W, încărcare wireless inversă cu 10W
Alte detaliiRezistență la lichide și praf conform standardului IP68, sunet extern stereo cu suport Dolby Atmos, senzor amprentă integrat în ecran
Greutate193 grame
Dimensiuni152.8 x 71.5 x 8.2 mm

Nu mai insist cu fel de fel de comentarii, pun deja exemple de fotografii realizate în lumină naturală puternică. Sunt exemple cu camera Ultrawide (0.6X), cu cea Wide (1X și 2X), precum și cu cea telephoto (3.2X și 10X), tocmai în această ordine, pentru fiecare pachet de poze:

Trecem la pozele în lumină slabă, cele în care am activat modul Noapte. Acestea sunt fiecare cu câte un senzor, de la 0.6X, la 1X și apoi la 3.2X, în această ordine:

Foarte interesant la Xiaomi 14 este faptul că există și mod Macro de captare, dar care se face cu senzorul Telephoto (nu ca o exclusivitate pentru acest model, au mai fost și alte telefoane de la Xiaomi care au adus așa ceva). Așadar, avem Macro, dar nu cu senzor dedicat și nici cu cel Ultrawide, cum se mai întâmplă când există autofocus pentru această lentilă. Nu, la Xiaomi 14 avem focalizare de la circa 10 cm distanță de subiect cu lentila telephoto, cea cu zoom optic 3.2X. Iată cam ce fel de fotografii Macro poți surprinde cu Xiaomi 14:

Camera frontală mi se pare foarte bună doar atunci când este multă lumină în jurul tău. Altfel, apare ceva cam mult zgomot de imagine și detaliile nu mai sunt atât de fine. Pe de altă parte, modul Portret „decupează” aproape perfect de fiecare dată subiectul de fundal, iar „blurarea” acestuia este foarte plăcută, fiind de fapt mai multe moduri în care se poate executa operația:

Când vorbim despre filmare, Xiaomi 14 poate capta la rezoluție maximă 8K strict cu 24 fps. Pe 4K 2160p poți alege între 30 și 60 fps, iar cel din urmă mod este cel pe care l-am găsit cel mai bine pus la punct. Pe 8K nu este totul la fel de bine realizat precum pe 4K 60 fps, așa că am ales să vă arăt un exemplu tocmai cu acest mod: 

Trebuie spus că există și captare HDR, disponibilă doar pentru rezoluțiile 4K și Full HD și strict pentru cele cu 30 fps. Am tras și astfel de exemple, dar nu mi se par mai reușite decât cele 4K 60 fps standard. Poate fi doar părerea mea, dar sharpness-ul din cele HDR nu este atât de bun, imaginile par ceva mai soft.

Ce am mai apreciat eu la Xiaomi 14 este modul de captare video Pro. Nu doar că ai la dispoziție reglaje manuale pentru Shutter speed, ISO etc, dar îmi place că există mod Log pe rezoluția 4K cu 24 sau 30 fps. Doar pe acestea poți activa captarea plată, la care poți coloriza imaginea ulterior mult mai liber. Sigur că modul Log și, în esență cel Pro, sunt pentru utilizatorii mai avansați, dar mie îmi place când un smartphone flagship pune aceste opțiuni. Iată cum arată un clip video 4K 30 fps captat cu modul Log activat, în care am colorizat scenele. Nimic pretențios, doar ceva făcut „pe fugă” spre a evidenția diferențele dintre imaginea plată și cea colorizată:

Vreau să mai fac o ultimă precizare legată de modul Log. Înainte de colorizare, clipul video lung de 1 minut avea o dimensiune de circa 305 MB, iar după export din DaVinci Resolve clipul colorizat a ajuns la… 3.46 GB!

În fine, nu am comentat mai mult rezultatele pe care le-a reușit Xiaomi 14 pe partea foto și video, vă las pe voi să faceți asta. O puteți face și după ce analizați fișierele originale pe care le-am încărcat aici, de unde le puteți și descărca. Sunt chiar mai multe fotografii decât cele din acest articol și, în plus, clip video 8K și clip 4K HDR.

Despre autor

Darius Pană

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 2 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM.