Pentru mare parte dintre noi, cloud-ul se rezumă la ceva stocare online, streaming și alte servicii mai mult sau mai puțin complexe. Însă cloud mai înseamnă și „computing” de la distanță, în sensul că poți folosi resurse ale unor computere mult mai puternice decât cel pe care îl deții. Un pic de introducere pentru ceea ce înseamnă cloud gaming. Sunt mai multe astfel de servicii în piață, dar, pentru mine, cel mai performant, fiabil și de încredere este GeForce NOW, de la NVIDIA.

De ce GeForce NOW?

Pentru că a fost lansat încă de acum mai bine de 4 ani, s-a dezvoltat continuu de atunci până azi și pentru că resursele hardware de care poți profita mi se par cele mai extinse, la fel și flexibilitatea planurilor disponibile.

GeForce NOW Home Page

Există posibilitatea de a crea cont gratuit, evident cea mai limitată opțiune, dar nu neapărat una de care să te ferești. Contul Free de GeForce NOW te lasă să întrebuințezi o configurație hardware de bază, să o numim, îți dă acces standard la serverele de gaming, sesiunea de joc este limitată la o oră continuu (dar poți reîncepe oricâte sesiuni de o oră) și apar reclame.

Apoi, poți merge către planul Priority, care costă 10.99 EUR / lună sau 54.99 EUR / 6 luni și care îți pune la dispoziție hardware Premium, care include folosirea unei plăci video RTX On, acces prioritar la serverele de gaming, sesiunile neîntrerupte pot fi de până la 6 ore, rezoluția maximă este Full HD cu până la 60 fps, iar publicitatea este eliminată.

Planuri tarifare GeForce NOW

Dacă vrei să mergi all-in, atunci te vei orienta spre abonamentul GeForce NOW Ultimate (21.99 EUR / lună sau 109 EUR / 6 luni). Acesta utilizează plăci video NVIDIA GeForce RTX 4080, cu RTX On, acces exclusiv la serverele dotate cu RTX 4080, sesiuni continue de până la 8 ore, rezoluție până la 4K cu maxim 120 fps și, evident, fără reclame.

NVIDIA mi-a oferit abonamentul GeForce NOW Ultimate pentru o perioadă limitată de timp spre a prezenta cât mai detaliat acest serviciu premium de cloud gaming.

În primul rând, trebuie să știi că GeForce NOW poate fi accesat de pe multiple dispozitive. De la desktop PC, la laptop, până la smartphone, tabletă și chiar televizor. Sigur că în ultimul caz trebuie să fie anumite modele care să permită instalarea aplicației GeForce NOW, însă aceasta este singura limitare. Ar mai fi nevoie și de o conexiune cât mai rapidă și mai stabilă la internet. Aceasta poate fi testată chiar din platforma GeForce NOW, care îți va afișa simplu și clar dacă accesul la internet este suficient pentru planul pe care urmează să-l alegi.

Dacă tot am amintit de GeForce NOW pe TV, eu am instalat aplicația pe televizorul LG pe care îl dețin și, după ce am configurat totul, cu un simplu controller wireless, cu Bluetooth, am gaming direct pe TV, cu titlurile pe care le dețin pe Steam și GOG. Pot fi aduse în GeForce NOW jocurile pe care le ai nu doar pe aceste două platforme, ca în cazul meu, dar și cele de pe Ubisoft, Epic Games și Xbox.

Platforme gaming suportate in GeForce NOW

Mai merită menționată secțiunea PC Game Pass, care le dă posibilitatea tuturor abonaților Xbox PC Game Pass de a juca prin GeForce NOW toate jocurile disponibile în platforma Microsoft. Așadar, chiar și fără un PC puternic poți juca la calitate înaltă titlurile preferate din Xbox Game Pass (dacă ai abonament), dar și pe cele din Microsoft Store, pe care le deții deja. 

Trebuie să spun că nu chiar toate jocurile sunt prezente și pot fi jucate în GeForce NOW (exemplu: F1 22 pe care îl am, nu este disponibil), dar sunt mai bine de 1900 de titluri dintre care poți alege, unele chiar gratuite. Dintre acestea amintesc doar APEX Legends, Call of Duty, Asphalt Legends 9, Counter Strike 2, DOTA 2, Fortnite Battle Royale, HALO Infinite, League of Legends și World of Tanks. În total sunt, însă, aproape 150 de jocuri gratuite în GeForce NOW, la data la care scriu acest articol.

Capturi de ecran din paginile cu jocuri gratuite din GeForce NOW:

Ce am jucat eu pe GeForce NOW Ultimate și cum s-au prezentat aceste jocuri? 

Zic să încep tocmai cu cel mai pretențios dintre ele, anume cu Cyberpunk 2077. Lansat la sfârșit de 2020 de CD Projekt, acest joc rămâne unul dintre cele mai solicitante pentru ansamblul hardware, dar pe GeForce NOW Ultimate îl poți juca la rezoluție 2K (2560 x 1440 pixeli în cazul meu) la calitate maximă și cu un fps ce rămâne destul de stabil la 120.

Capturi de ecran din Cyberpunk 2077 jucat prin GeForce NOW Ultimate:

După cum se poate vedea din imaginile de mai sus, inclusiv în benchmark-ul Cyberpunk 2077 numărul fps mediu este aproape de 120, iar asta la rezoluție 2K și cu toate detaliile la maximum, inclusiv cu toate opțiunile Ray Tracing activate. Sunt capturi de ecran din gameplay unde vedem un framerate și ușor sub 80, dar acelea au fost momente destul de rare, pe care tocmai de aceea am vrut să le surprind. În majoritatea timpului, cu siguranță peste 90% din gameplay, fps este la un stabil 120, adică la maximul oferit prin planul GeForce NOW Ultimate.

Al doilea joc în care am testat serviciul premium de cloud gaming de la NVIDIA a fost Apex Legends. Și aici, așa cum se poate observa din galeria de screenshots de mai jos, numărul de cadre pe secundă a fost mai mereu cel maxim, adică de 120 fps, cu doar unele scurte căderi la un minim de 60 fps. Foarte rare acele momente, dar în Apex Legends am remarcat de câteva ori și fps mult peste 120, într-o captură de ecran se remarcă chiar 302 fps. Nu știu dacă este o scăpare a counter-ului din Windows 11, dar a apărut.

Capturi de ecran din Apex Legends jucat prin GeForce NOW Ultimate:

Ultimul joc din care vreau să exemplific capabilitățile platformei GeForce NOW Ultimate este unul vechi, deloc solicitant pentru hardware, dar pe care încă îl joc cel mai des, fiind un mare fan al genului racing simulator. Este vorba despre Assetto Corsa. În acest joc evident că numărul de cadre pe secundă stă mereu la un stabil 120, fără căderi sub această valoare. Am rulat inclusiv testul de benchmark din acest joc, iar rezultatele, la rezoluție 2K și cu toate detaliile la maximum, pot fi analizate din ultima captură de ecran din galeria de mai jos.

Capturi de ecran din Assetto Corsa jucat prin GeForce NOW Ultimate:

Sper că am reușit să prezint cât mai detaliat serviciul GeForce NOW sau măcar că am adus câteva informații în plus față de ceea ce știa deja fiecare dintre noi. Ideea este că platforma mi se pare cea mai bine pusă la punct, cu opțiuni suficient de extinse pentru gaming la nivel amator, de distracție. Sigur că entuziaștii vor căuta să-și configureze un PC cât mai performant, cu grafică NVIDIA GeForce RTX din seria 40, dar pentru cei care vor flexibilitate maximă și nu sunt cei mai competitivi, GeForce NOW mi se pare mai mult decât suficient. Sunt multe avantaje ale acestei platforme de cloud gaming, cum sunt și mici deficiențe. Le poți expune pe toate în secțiunea de comentarii, așa cum le-ai găsit și descoperit din propria experiență cu GeForce NOW.

Acest articol este susținut de NVIDIA.

Despre autor

Darius Pană

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 2 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM.