Cum se alege praful și de brandurile auto japoneze?

/
/
14 oct. 17
/

Articolul este unul de opinie și l-am redactat sub un impuls dat de întâmplarea legată de un dealer Suzuki din Timișoara. 

Trebuie să punem discuția într-un context și două articole le consider utile spre a vă creiona ce s-a întâmplat:

  1. Suzuki SARA MOTORS Timișoara – cum un dealer mincinos strică imaginea unei companiiArenait.net;
  2. Cum mi-am luat zece beri cu 12.200 euro, crezând că-mi iau Suzuki VitaraRenașterea.ro.

Citiți și minunați-vă, mi se pare chiar ușor incredibil pentru 2017. Sunt peste 70 de persoane păgubite, oameni de bună credință ce au considerat că au pornit în procesul de achiziție al unui automobil, dar la sfârșit de septembrie s-au trezit că trebuie să se plimbe prin tribunale spre a-și recupera sumele investite (asta dacă vor mai avea ce să recupereze).

Ar fi interesant de văzut și de explicat din partea Suzuki România cum s-a petrecut așa ceva, cum ajunge un vendor în poziția de dealer autorizat, ce garanții sunt la mijloc etc.

Înțeleg că avem de-a face cu un caz izolat, înțeleg că nu Suzuki România este vinovat în mod direct ci distribuitorul autorizat. Totuși, în 2017 și într-o țară ce se dorește a fi considerată drept civilizată…

Învățătură de minte, verificare din o multitudine de surse înainte de face orice pas în România. Țepele pot veni de unde nu te aștepți nici în ruptul capului. Știu, titlul sună ușor patetic și nelalocul lui, dar parcă din partea japonezilor mă așteptam la niște cutume încetățenite, la verificări care să facă astfel de situații improbabile.

Update1: Îmi asum faptul că în mare viteză am băgat toate mărcile japoneze la grămadă, ceilalți s-ar putea să fie extrem de serioși. Problema în cazul de față să fie strict între Sara Motors, Suzuki România și cei păgubiți. Mi-am amintit de scandalul Dieselgate în care Volkswagen a jucat rolul crucial, a adus articole în care întreaga economie germană și rigurozitatea nemțească erau pus la îndoială, cam așa la scară mai mică am judecat și eu în cazul Suzuki. 

Update2: La sugestia unui cititor să ne amintim de două cazuri în care industria japoneză a livrat cu mult sub așteptări: Kobe Steel și Takata

Categorii: gAuto
Cuvinte cheie: Suzuki
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Geely, brand prezent oficial şi în România, a omologat şi a testat cu succes prima baterie LFP din lume ce a depăşit 1000 kW putere de încărcare pe o maşină electrică

Aşa cum vă spuneam într-un articol anterior, începând cu data de 1 iulie 2026 în China a intra în vigoare aşa numita lege „Electric vehicles traction battery safety requirements.” Noile generaţii de baterii trebuie să treacă o serie de teste extrem de dure legate de: supradescărcare, supraîncărcare, scurtcircuit extern, încălzire, cicluri de temperatură, compresie, siguranță…

Audi vrea să se întoarcă la origini şi promite de acum înainte ecrane mai mici, butoane mai multe şi materiale mai calitative

Pentru a reduce costurile de producţie, producătorii auto au redus în ultima perioadă calitatea materialelor folosite la interior, iar acest lucru îl observăm din ce în ce mai des, chiar şi la modelele mai scumpe.

În curând cine nu îşi va plăti amenda rutieră, va rămâne fără permis de conducere

Nu de puţine ori am auzit prin târg că foarte mulţi români nu îşi plătesc amenzile doar pentru că oricum nu au nimic pe numele lor, iar propririle pe cont sunt egale cu zero.