Cum se aplică taxa vamală de 3 euro introdusă de Uniunea Europeană începând cu 1 iulie 2026 pentru produsele comandate din China (e mai scumpă decât v-aţi aştepta)?

Diverse
/
/
13 aug. 26
/

După cum probabil ştiţi deja, începând cu data de 1 iulie 2026 Uniunea Europeană a introdus o taxă vamală de 3 euro pentru produsele comandate din afara spaţiului european (este foarte clar că această taxă vizează în mod special comenzile ieftine din China făcute prin intermediul platformelor AliExpress, Shein, Temu etc.)

Această taxă se aplică deja de câteva săptămâni bune, iar modalitatea de calcul a acesteia ne arată că taxa este mai scumpă decât pare.

Noua taxă se aplică doar transporturilor / coletelor a căror valoare nu trece de 150 de euro, însă NU se aplică per transport / colet, ci per categorie tarifară.

Ce înseamnă asta?

Este foarte simplu şi voi exemplifica pentru o înţelegere cât mai uşoară:

  • dacă comanzi de pe AliExpress 5 huse de telefoane, vei plăti doar 3 euro;
  • dacă comanzi de pe AliExpress 3 huse de telefoane, 2 folii, 3 încărcătoare şi 1 pix, vei plăti 12 euro (3 euro x 4 categorii tarifare).

Taxa se aplică astfel per segment, categorie de piaţă, nu per unitate şi nici per colet.

Acum sunt sigur că foarte mulţi dintre voi aţi mai făcut comenzi între timp de pe aceste platforme şi nu aţi fost taxaţi suplimentar. Se întâmpla asta deoarece platformele de comerţ online şi-au deschis foarte multe depozite în Europa, iar livrarea se face direct de acolo (chiar şi aşa însă, preţurile produselor au crescut destul de mult în ultima perioadă, deoarece costurile suplimentare sunt suportate tot de noi, consumatorii finali).

Eu vă dau un singur exemplu de la mine: în urmă cu câteva luni mi-am comandat o husă transparentă pentru al meu Samsung Galaxy S25 Ultra cu doar 11,33 lei, iar acum, aceeaşi husă, m-ar costa 26,01 lei.

Voi ce experienţe aveţi mai nou cu platformele chinezeşti?

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Hackerii vor să afecteze siguranţa alimentară europeană şi atacă frigiderele din supermarketuri (mai multe magazine afectate şi în România)

Hackerii caută noi variante pentru a genera panică în rândul populaţiei, iar mai nou au găsit modalităţi de a ataca poate cea mai sensibilă latură umană: hrana şi accesul la aceasta.

IKEA dă startul campaniei Black Friday 2026, de data aceasta şi online (iată ce ne-a pregătit)

Maratonul marilor reduceri de toamnă aduce o veste excelentă pentru pasionații de amenajări interioare și organizare: IKEA a lansat oficial campania de Black Friday 2026. Dacă în anii trecuți promoțiile erau adesea rezervate doar vizitelor fizice în magazine, retailerul suedez schimba complet regulile jocului în acest an și mută experiența de shopping şi în online.

Carrefour organizează Black Friday 2026, iar cei interesaţi pot cumpăra şi în rate fără dobândă prin carduri de credit (avem până la 32 de rate)

Am intrat în acea perioadă din an în care toţi comercianţii intră în hora Black Friday şi încearcă să atragă cât mai mulţi cumpărători de partea lor.