Cum va arăta calendarul Campionatului Mondial de Formula 1 în 2026?

gAuto
/
/
10 iun. 25
/

În weekendul acesta Campionatul Mondial de Formula 1 ne duce peste ocean, astfel că în perioada 13 – 15 iunie avem Marele Premiu al Canadei.

Nu ştiu câţi pasionaţi de Formula 1 avem printre cititori, însă la noi în redacţie mai toţi urmărim fenomenul.

Marele Premiu al Canadei este a zecea cursă a sezonului, unul controlat autoritar până acum de către McLaren. Oscar Piastri şi Lando Norris au strâns împreună 362 puncte, astfel că lupta la constructori pare cam încheiată (chiar dacă mai sunt încă 15 curse până la final, diferenţa faţă de locul 2 este deja de aproape 200 de puncte şi îmi este tare greu să cred că McLaren va pierde prea multe puncte anul acesta).

Lupta pentru locul 2 rămâne strânsă, şanse reale având Ferrari, Mercedes şi Red Bull. Din păcate niciuna dintre cele trei echipe nu convinge, astfel că lupta va fi dusă la baionetă până la final.

La nivel de piloţi disputa pare a se da tot între Oscar Piastri şi Lando Norris, chiar dacă uneori îşi mai bagă coada şi Max Verstappen. Acesta din urmă scoate maxim posibil dintr-o maşină imprevizibilă, chiar dacă uneori stilul său este riscant (a se vedea ultima cursă, Marele Premiu al Spaniei).

Federaţia Internaţională de Automobilism şi Formula 1 ne pregătesc pentru 2026 tot un calendar cu 24 de curse. Noutatea de anul viitor este Marele Premiu al Spaniei (Madrid), cursă care va înlocui Marele Premiu al Italiei (Imola).

Iată cum se prezintă întreg calendarul competiţional:

  • 06 – 08 martie: Marele Premiu al Australiei;
  • 13 – 15 martie: Marele Premiu al Chinei;
  • 27 – 29 martie: Marele Premiu al Japoniei;
  • 10 – 12 aprilie: Marele Premiu al Bahrainului;
  • 17 – 19 aprilie: Marele Premiu al Arabiei Saudite;
  • 01 – 03 mai: Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii (Miami);
  • 22 – 24 mai: Marele Premiu al Canadei;
  • 05 – 07 iunie: Marele Premiu al Principatului Monaco;
  • 12 – 14 iunie: Marele Premiu al Spaniei (Catalunia);
  • 26 – 28 iunie: Marele Premiu al Austriei;
  • 03 – 05 iulie: Marele Premiu al Marii Britanii;
  • 17 – 19 iulie: Marele Premiu al Belgiei;
  • 24 – 26 iulie: Marele Premiu al Ungariei;
  • 21 – 23 august: Marele Premiu al Olandei;
  • 04 – 06 septembrie: Marele Premiu al Italiei (Monza);
  • 11 – 13 septembrie: Marele Premiu al Spaniei (Madrid);
  • 25 – 27 septembrie: Marele Premiu al Azerbaijanului;
  • 09 – 11 octombrie: Marele Premiu al Singapore;
  • 23 – 25 octombrie: Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii (Austin);
  • 30 octombrie – 01 noiembrie: Marele Premiu al Mexicului;
  • 06 – 08 noiembrie: Marele Premiu al Braziliei;
  • 19 – 21 noiembrie: Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii (Las Vegas);
  • 27 – 29 noiembrie: Marele Premiu al Qatarului;
  • 04 – 06 decembrie: Marele Premiu al Emiratelor Arabe Unite.

2026 va fi un an al modificărilor pentru Formula 1, de la schimbări importante la nivel de monopost, până la numărul echipelor participante.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

CEO-ul Fiat critică testele Euro NCAP (au devenit de neînţeles pentru cumpărători)

Testele de siguranță Euro NCAP reprezintă din 1997 un reper fundamental pentru industria auto europeană. Un scor maxim de 5 stele a funcționat ani la rând ca o garanție de marketing indispensabilă pentru vânzările de mașini noi. În ultimii ani însă, schimbările frecvente de metodologie au transformat grila de evaluare într-o ecuație tot mai greu…

O parte din maşinile Chery fabricate în Europa vor avea componente produse în România la Timişoara

Expansiunea constructorilor chinezi de vehicule pe piața din Europa trece printr-o etapă decisivă şi anume trecerea de la statutul de simplu importator, la cel de producător local, integrat în lanțul de furnizori de pe continent.

Grupul Stellantis susţine că va umple fabricile europene cu maşini chinezeşti pentru a le salva de la închidere

Industria auto europeană trece prin cele mai grele încercări din ultimele decenii. Cu vânzări în scădere pe piața din China și cu o tranziție spre vehicule electrice care nu înaintează în ritmul estimat de legislatori, liniile de asamblare din Europa au ajuns să funcționeze la o capacitate mult redusă.