Când eram mic, iar aici vorbesc de perioada anilor 1995 – 2000, îmi aduc aminte cu drag că eram pur şi simplu îndrăgostit de Daewoo Espero. Deşi nu era atât de prezentă în trafic precum Daewoo Cielo, îmi plăcea mai mult deoarece era diferită la nivel estetic de cam tot ce găseai atunci în categoria accesibile.
Povestea acestei maşini este una pe atât de complicată, pe atât de fascinantă.
Pe la sfârşitul anilor ’80 Daewoo era un nume care creştea pe piaţa auto, iar compania sud-coreeană îşi dorea o maşină cu care să intre pe un segment mai premium. Pentru că se foloseaua de platforma tehnică de la Opel, cei de la Daewoo au vrut ca măcar estetica să fie diferită şi au apelat la casa de design industrial Bertone. Misiunea acesteia era să vină cu un design care să prindă inclusiv în Europa, regiune unde Daewoo îşi dorea nespus de mult să intre.
Italienii au venit într-un timp foarte scurt cu propunerea de Daewoo Espero, iar sud-coreenii au fost încântaţi de trăsăturile maşinii. Doar că ideea din spatele acestei maşini exista de ceva timp, deoarece Bertone fusese anterior însărcinată să conceapă viitorul Citroen Xantia. Iar prima propunere a fost ceea ce urma să devină Daewoo Espero.
Francezilor nu le-a plăcut conceptul, au considerat că maşina era lipsită de extravaganţă şi au refuzat propunerea. Ulterior cei de la Bertone au revenit cu ceea ce cunoaştem astfel ca fiind bătrânul Citroen Xantia.
Practic ceea ce ar fi putut deveni Citroen Xantia dacă ar fi fost acceptată sub forma primei propuneri a celor de la Bertone, a devenit mult apreciata Daewoo Espero.
Pentru acea perioadă Daewoo Espero era o maşină destul de echilibrată, aceasta având un aspect modern, geamuri mari, coeficient aerodinamic bun şi un preţ excelent. Autovehicului venea cu ABS, dublu airbag, aer condiționat, accesorii controlate electric etc.
La nivel de motorizarea Daewoo Espero beneficia de tehnologia de injecție multipunct, cu posibilitatea de a alege între propulsoare de 1500cc3 și 90 de cai putere, 1800cc3 cu 90 sau 95 de cai putere (cu catalizator/fără catalizator) și 2000cc3 cu 105 cai putere.
Daewoo Espero a fost lansată comercial în 1990 în Coreea de Sud, iar în Europa a ajuns prin 1995. Aceasta a fost produsă în Coreea de Sud, Polonia şi România, ultima maşină fiind produsă în 1999.
Eugen Ionescu-Cristea, câştigător a 43 de titluri de Campion Naţional la Viteză pe Circuit, Raliuri şi Viteză în Coastă, declara în 1998 despre Daewoo Espero că „sud-coreenii de la Daewoo au facut un mare progres mai ales în ceea ce priveşte ţinuta de drum. Espero are un comportament neutru în viraje, fiind foarte stabil şi uşor de controlat. De asemenea echiparea standard este foarte bogată”.
