Dacia lansează Spring Extreme cu un nou motor de 65 CP și preț de plecare de 22.300 EUR

/
/
13 ian. 23
/

Noutate majoră pentru gama Dacia. Azi a fost anunțată o nouă versiune pentru micuțul vehicul electric. Cu ocazia Salonului Auto de la Bruxelles 2023 va fi expusă noua Dacia Spring Extreme, ce introduce un cu totul nou motor.

Este vorba despre ELECTRIC 65, un motor ce generează, ați ghicit, 65 CP / 48 kW. Este un upgrade major față de cei 45 CP / 33 kW, în esență un surplus de putere de aproape 50%. Mai mult, se pare că noua Dacia Spring Extreme a primit și o nouă transmisie, cu o demultiplicare diferită, ce ar trebui să confere accelerații mai rapide, dar și o regenerare la decelerare mai eficientă.

Noua Dacia Spring Extreme 2023
Pe lângă noul motor, Spring Extreme vine și cu o transmisie actualizată.

În rest, capacitatea bateriei rămâne de 26.8 kWh (25 kWh net), ceea ce va asigura aceeași autonomie de maxim 305 km (ciclu urban WLTP). În medie, autonomia WLTP este de 220 km pentru noua Dacia Spring Extreme.

Noua Dacia Spring Extreme 2023
O nouă culoare exterioară și câteva detalii grafice în nuață Copper Brown și stripping-uri cu model topografic.

Pe partea de design, Spring Extreme poate fi ales într-o nouă culoarea pentru caroserie, denumită Slate Blue. La exterior se mai remarcă anumite detalii înntr-o nunață Copper Brown (pe șinele de pe plafon, pe carcasa oglinzilor exterioare, logo-ul Dacia Link de pe portbagaj ș.a.). Totodată, sunt introduse câteva stripping-uri cu model topografic, după cum îl numesc cei de la Dacia.

Noua Dacia Spring Extreme 2023
Detalii în culoarea Copper Brown apar și în interior.

Același model este prezent și în interior, pe praguri și preșuri, în timp ce detalii Copper Brown apar pe fețele ușilor față, în jurul aeratoarelor și al ecranului multimedia. Cusăturile tapițeriei sunt tot în această nuanță, în timp ce pe scaunele față este embosat noul logo Dacia.

Echipare si preturi Dacia Sping Extreme Electric 65

Spring Extreme înlocuiește în gama Dacia echiparea Expression, iar prețul de plecare, fără a fi scăzute bonusurile Rabla Plus, este de 22.300 EUR. La acest cost se pot adăuga încă 1.600 EUR dacă alegi toate opțiunile suplimentare.

Categorii: gAuto, gEV
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Renault anunţă conceptul Renault Forefront, dronă terestră electrică dirijată de la distanţă

Producătorul francez Renault a prezentat oficial Renault Forefront, un concept de dronă terestră (UGV – Unmanned Ground Vehicle) controlată exclusiv prin telecomandă, proiectată pentru operațiuni tactice și misiuni speciale.

O mare organizaţie europeană de ecologişti cere Comisiei Europene ca maşinile plug-in hybrid (PHEV) să aibă rezervoare de maxim 15 litri

Vehiculele plug-in hybrid (PHEV) se află din nou în centrul unei dezbateri aprinse la Bruxelles. Promovate ani la rând drept puntea de legătură echilibrată între motoarele termice și tranziția complet electrică, hibrizii reîncărcabili sunt acuzați tot mai des că oferă doar avantaje fiscale pe hârtie, în timp ce în exploatarea zilnică poluează considerabil mai mult…

Tesla reduce producţia modelului Tesla Cybertruck, după ce vânzările au fost un dezastru (posibil să vedem chiar o retragere din producţie anul viitor)

Din păcate nu tot ce propune Tesla se transformă automat şi în succes comercial. Elon Musk a confirmat recent că Tesla va micșora destul de mult producția modelului Tesla Cybertruck la Gigafactory Texas, cu o oprire sau o scădere semnificativă programată pentru mijlocul anului 2027.