De ce cred că noua Dacia Duster 3 se apropie periculos de mult ca preţ de SUV-uri mai bune

/
/
30 nov. 23
/

Aşa cum ştiţi deja, ieri a fost lansat oficial Dacia Duster 3, al treilea model al uneia dintre celei mai de succes game din istoria Dacia.

Noua Dacia Duster arată excelent, mi se pare o evoluţie remarcabilă comparativ cu actuala generaţie. Imaginile apărute în ultimele ore ne prezintă o maşină robustă, cu o estetică superbă şi o platformă nouă (CMF-B).

Este clar că Dacia Duster 3 este ceea ce trebuie, este acel pas normal înainte, însă din punctul meu de vedere există un mic călcâi al lui Ahile, iar aici mă refer la preţ. Momentan vorbim strict pe o posibilitate, asta deoarece Dacia nu a anunţat oficial preţurile noului model, ci doar a evidenţiat că preţul de plecare va fi de sub 20.000 de euro.

Sigur că această informaţie este interpretabilă, acest sub 20.000 de euro poate fi şi 19.999 euro, dar şi 15.999 euro. Însă, la cum ştim că funcţionează în general astfel de afirmaţii, voi lua varianta cea mai pesimistă, cea de 19.999 euro (pe care cu siguranţă nu o doresc).

Pentru presupusa sumă de 19.999 euro utilizatorii vor primi o Dacia Duster 3 cu motor Eco-G 100 GPL + benzină de 100 CP, cutie manuală în 6 trepte, Media Control, bare de plafon fixe, 6 airbag-uri, radar de parcare spate etc.

Şi totuşi, acest preţ de plecare se apropie periculos de mult de alte SUV-uri pe care eu personal le consider mai bune. Iată 3 exemple:

În toate cazurile vorbim de cele mai puţin dotate versiuni.

Sigur că trebuie să aşteptăm preţurile şi configuraţiile finale şi pentru Dacia Duster 3 şi o comparaţie mai corectă ar trebui făcută în primăvara anului viitor, atunci când modelele de mai sus ar putea avea alte preţuri, însă la momentul actual, cu datele pe care le ştim şi cu altele pe care le estimăm, Dacia Duster 3 se duce într-o zonă de preţ cu mai multe alternative.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Operatorii telecom vor oferi în viitor o viteză minimă garantată pentru internetul pe mobil, iar noi vom plăti în funcţie de pragul minim dorit

Aţi observat în ultima perioadă că abonamentele de telefonie mobilă vin cu resurse nelimitate în România, iar aici mă refer la minute, SMS-uri şi, mai ales, internet. Pentru operatori devine din ce în ce mai greu să convingă utilizatorii să aleagă variantele mai scumpe, deoarece în prezent nu prea au ce oferi în schimb pentru…

Viitoarele modele Dacia ar putea veni echipate cu un motor termic ce funcţionează sub apă

În 2024 grupul Renault şi compania chineză Geely au anunţat înfiinţarea oficială a companiei Horse Powertrain Limited, cea care va furniza noi motoare termice pentru mărci precum Renault, Dacia, Alpine, Nissan, Geely, Mitsubishi, Volvo sau Proton.

Societatea de Transport Bucureşti (STB) SA a intrat oficial în insolvenţă

Societatea de Transport Bucureşti (STB) SA, compania care asigură transportul public de suprafaţă din capitala României, a intrat oficial în insolvenţă.