De ce operatorii telecom din România au oferte agresive doar la portare, nu şi la prelungire?

/
/
14 iul. 24
/

Mă uit permanent pe ofertele operatorilor telecom din România, atât pentru a veni în atenţia voastră cu recomandări, cât şi în interes personal (în noiembrie îmi ajung la scadenţă cele 24 luni de abonament la Orange şi mă uit să văd cum evoluează piaţă atât la prelungire, cât şi la portare).

Deşi sunt sigur că nu este nimic nou, am observat că permanent sunt oferte mult mai agresive la portare, prelungirea abonamentelor fiind trecută oarecum la capitolul „şi altele”.

La portare ai telefoane la preţuri speciale (de exemplu la Orange ai iPhone 15 la 187 de euro la abonamentul Smart Plus 25 redus la 20 euro / lună), ai reduceri considerabile la abonamente (chiar şi de 50% pe toată perioada contractuală de 24 de luni), campanii promoţionale permanente etc.

La prelungire aproape că nu îţi vine să te uiţi la operatorul la care eşti pentru că nimic nu este interesant. Spre exemplu, eu dacă mâine mi-aş prelungi abonamentul actual, l-aş face cu o reducere de 20% pe toată perioadă contractuală (preţul iese mai mare decât cel pe care îl am acum) şi fără smartphone la preţ redus (sau primeşti o reducere de 50 – 100 de euro care este aplicată la preţul de lansare, unul oricum uriaş comparativ cu ofertele retailerilor).

Pot să înţeleg ofertele agresive la portare, este normal, îţi doreşti să atragi abonaţi de la concurenţă, mai ales că piaţa este ajunsă la saturaţie deja, iar clienţii noi puri sunt puţini (aici încadrez parte dintre tinerii care au ajuns la vârsta majoratului şi se pot abona pe cont propriu), însă nu pot înţelege de ce lipsa asta de interes la prelungire. Păi acel abonat este o sursă de venit, acel abonat este în curtea ta, îl poţi menţine mult mai uşor printr-o ofertă corectă de prelungire.

Nu lucrez într-o companie telecom să le cunosc calculele interne, însă logica mea de muritor nu înţelege această atitudine. Singurii la care găsesc justificare sunt cei de la Digi, aceştia au aceleaşi preţuri mici tot timpul, iar reducerile mai agresive la portare sunt normale pentru a atrage de la concurenţă, iar la prelungire aproape că nici nu e cazul să primeşti ceva la cei 3-4 euro cât dai pe lună. Bine că şi aici putem vorbi de o paranteză, cea care te condiţionează să deţii servicii fixe Digi, unele care nu sunt deloc ieftine (prin martie am făcut un calcul în care am arătat că luate ca pachet toate serviciile, Digi iese cel mai scump).

Sigur că mai sunt şi departamentele de retenţie, un fel de buton SOS în cazul în care îţi doreşti totuşi păstrarea unui abonat bun, dar de ce să ajungi până acolo când lucrurile sunt deja oarecum mai complicate (procesul de portare este în derulare)?

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

La jumătatea anului 2025, DIGI rămâne lider ca număr de abonaţi pe piaţa telecom, iar Orange îşi menţine prima poziţie la nivel de venituri

ANCOM a publicat în acest final de săptămână cele mai recente date referitoare la piaţa telecom din România, adică informaţiile valabile pentru 30 iunie 2025 (jumătatea anului).

Monitor curbat de gaming QD-OLED Philips Evnia 34M2C6500 – review (Nu doar pentru gaming la nivel înalt, ci potrivit pentru oricine, și totul la un preț extrem de competitiv!)

Începutul acestui an mă punea în fața unuia dintre cele mai bune monitoare de gaming pe care le-am testat până acum, iar în ultimele zile ale lui 2025 m-am jucat în fața unui alt monitor Philips de excepție. Nu este cu adevărat dintre cele mai performante, dar cu un excelent raport preț / specificații și,…

Ce pachete atractive de Crăciun a pregătit Huawei în ediție 2025 – 10 idei de cadouri inspirate (smartwatch-uri, căști wireless, tablete etc)

Mai sunt doar câteva zile până la Crăciun, iar Huawei prin magazinul propriu iese în față cu mai multe oferte atractive.