Din cele 250.000 de tablete promise, Guvernul va achiziţiona până la urmă mai puţin de 80.000

/
/
31 aug. 20
/

Acum câteva zile aflam că elevii şi profesorii nu vor primi până pe 10 septembrie cele 250.000 de tablete promise, însă la momentul respectiv nu ştiam că această amânare era cea mai mică problemă.

Primul ministru Ludovic Orban a anunţat că licitaţia pentru tabletele promise a decurs dezastruos şi astfel se află în imposibilitatea de a mai achiziţiona cele 250.000 de unităţi. Cel mai probabil achiziţia va fi făcută pentru 70 – 80.000 de tablete. Există totuşi şi o veste bună şi anume că Guvernul va deconta eventuale achiziţii de tablete şi echipamente de protecţie făcute de autorităţile locale şi şcoli.

“O să achiziţionăm, până la urmă, 70-80.000. Dar ne-am gândit la lucrul ăsta. Noi am prevăzut, am dat Ordonanţă de Urgenţă care este în vigoare, am mobilizat resurse financiare din fonduri europene, 175 de milioane de euro, care sunt dedicaţi strict cheltuielilor pentru deschiderea şcolilor. Noi vom deconta autorităţilor locale sau şcolilor orice achiziţie care este făcută, avem o sută de milioane de euro pentru tablete, se pot achiziţiona 500.000 de tablete, avem 50 de milioane de euro pentru materiale, echipamente de protecţie pe care de asemenea le vom deconta autorităţilor locale.”, a declarat primul ministru.

Pentru că de fiecare dată există şi un ţap ispăşitor pentru a justifica incompetenţa celor din administraţia publică, se pare că de această dată vinovatul a fost găsit preşedintele ONAC (Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate). Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a cerut deja primului ministru Ludovic Orban demisia acestuia.

”Consider inacceptabil rezultatul dezastruos al licitaţiei, după atâtea luni în care toate instituţiile implicate, mai puţin ONAC, au luat toate măsurile ca procedura să fie încheiată la termenele stabilite. Cei care vor avea de suferit de pe urma incompetenţei oficialilor ONAC sunt elevii, profesorii şi părinţii. Din aceste considerente, solicit premierului României, domnul Ludovic Orban, demiterea preşedintelui ONAC, Cornelia Nagy, şi doresc reluarea, în regim de maximă urgenţă, a procedurilor de licitaţie”, a declarat Monica Anisie.

Joaca de-a uite tableta, nu e tableta, continuă.

Surse: news.ro 1, 2
Categorii: Tablete
Cuvinte cheie: achizitie, guvern, tablete
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Seria de tablete prezentată de către TCL la IFA Berlin 2026 – ecrane NXTPAPER și specificații din segmentul entry spre mid-range

TCL a prezentat la IFA Berlin 2026 noua gamă de tablete TAB A1, structurată logic pe două dimensiuni de ecran și două tehnologii de afișare. Seria include patru modele concepute pentru scenarii diferite de utilizare, de la multimedia de zi cu zi la productivitate și lectură prelungită.

Huawei a lansat noile Watch GT7 și GT7 Pro, Watch 6 și Watch 6 Pro, Watch D3 și o nouă tabletă flagship – MatePad Pro 12

Huawei a organizat un eveniment major de lansare în München, Germania, pe data de 2 septembrie 2026, aducând în prim-plan o gamă nouă de dispozitive inteligente axate pe monitorizarea sănătății, performanță sportivă și productivitate. Din punctul meu de vedere, lansarea a subliniat încă o dată angajamentul producătorului de a inova atât pe segmentul de purtabile…

Tabletă Huawei MatePad Air (PaperMatte Edition) – review + cod exclusiv de reducere

După ce în urmă cu puțin peste o lună în urmă am văzut cum se prezintă cea mai performantă tabletă Huawei din gama actuală, revin azi cu un nou model, relativ asemănător pe anumite direcții. Huawei MatePad Air (PaperMatte Edition) mi se pare că vrea să fie undeva la întrepătrunderea dintre o tabletă office performantă…