Dispută la nivel înalt între Blue Air şi ANPC: compania aeriană acuză de abuz în serviciu, în timp ce ANPC susţine că Blue Air vrea să iasă de pe piaţă

/
/
18 iul. 22
/

Săptămâna trecută am aflat că Blue Air a fost amendată de ANPC cu suma de 2 milioane de euro, aceasta fiind cea mai mare amendă dată vreodată unui operator economic. De la această decizie şi până la scandal nu a fost decât un pas.

În prima parte a acestei zile Blue Air a revenit cu un comunicat destul de dur la adresa ANPC. Compania aeriană a anunţat că va contesta în instanţă amenda de 2 milioane de euro “având în vedere caracterul profund ilegal și discriminatoriu al acestuia (procesul verbal), urmând ca până la momentul la care justiția va pronunța o sentință definitivă asupra cererii noastre, să nu mai comentăm în niciun mod această speță.”

Compania a continua acuzele şi a afirmat că “în opinia noastră, există indicii temeinice privitoare la săvârșirea de către funcționarii ce au întocmit și semnat respectivele documente, a infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297, alin. 1, Cod Penal.”

Blue Air a venit cu mai multe menţiuni, unele pe care le puteţi găsi detaliate în acest articol. O informaţie mi-a atras atenţia şi anume că “pasagerii rămași de despăgubit la acest moment reprezintă 1,97% din totalul pasagerilor transportați de Blue Air în perioada Martie 2020 – Iulie 2022”. În procente pare puţin, în realitate vorbim de zeci de mii de oameni ce îşi aşteaptă returnarea biletelor.

La scurt timp de la apariţia acestor declaraţii, Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, a ţinut o conferinţă de presă în care a răspuns în termeni la fel de duri celor de la Blue Air. Acesta a afirmat că „Blue Air de mult lua în calcul ieşirea de pe piaţă. Conform deciziei ANPC, ei trebuie să dea banii înapoi consumatorilor şi să le plătească despăgubiri în termen de 10 zile de la primirea procesului verbal, însă trag de timp. Nu au venit să îl ridice, aşa cum era normal. Noi am trimis procesul verbal prin poştă, cu confirmare de primire, iar acum aşteptăm să se întoarcă refuzul de primire.”

Preşedintele ANPC a transmis şi că sunt şanse foarte mici ca oamenii păgubiţi să îşi mai primească banii înapoi, în contextul în care Blue Air nu îşi plăteşte nici proprii angajaţi: „Am primit mailuri de la angajaţi ai Blue Air care ne spun că nu şi-au mai primit banii de trei luni şi ne spun «de unde să dea banii clienţilor dacă nici nouă nu ne dau».” Toate informaţiile oferite de Horia Constantinescu le găsiţi în acest articol.

Ca un rezumat la tot ce am scris aici, putem spune că Blue Air trece prin clipe foarte grele ale existenţei sale, iar riscurile sunt majore. Problema este că nu doar Blue Air a anulat mii de zboruri, ci şi alţi operatori (low-cost în special). Aceştia de ce nu sunt amendaţi ? Revin imediat cu explicaţia într-un alt articol.

Categorii: Diverse
Cuvinte cheie: amenda, ANPC, aviatie, Blue Air
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Oferte eMAG din 1.10.26 (televizor cu panel SQD-MiniLED de 164 cm și rată de refresh la 144Hz – reducere de 20%, laptop de gaming Lenovo cu display OLED și placă grafică NVIDIA GeForce RTX 5060 8 GB GDDR7, aspirator vertical Dyson cu evaluare 4.52 / 5 din 152 de review-uri etc)

Printre cele 10 oferte eMAG de astăzi se află și un telefon mobil Motorola ce impresionează prin culorile sale aprobate alături de Pantone - Zinfandel / Burgundy și Titan / Dark Blue. Și specificațiile sale sunt destul de bune pentru anul în care ne aflăm.

Huawei Watch D3 – review (Dispozitiv medical avansat camuflat într-un smartwatch elegant) 

Gama de smartwatch-uri Huawei se extinde constant, fiind introduse, pe lângă seria Watch GT 7 și Watch GT 7 Pro, și modelele Watch 6 și WWatch 6 Pro, precum și Watch D3, așa cum v-am anunțat încă de la început de septembrie 2026. Astăzi vedem cum se prezintă la raport cel mai performant smartwatch în…

LIDL lansează în România o nouă marcă proprie (iată ce categorie de produse vizează aceasta)

LIDL este cunoscut drept unul dintre ratailerii alimentari din România ce preferă mărcile proprii în magazinele sale. Există foarte multe branduri LIDL de care toată lumea a auzit, iar aici îmi vin în minte rapid nume precum Parskide, SilverCrest sau Livarno.