Este aproape sigur că Digi va reintroduce cartelele prepaid (preplătite) în oferta Digi Mobil

Retelistica
/
/
14 mai 25
/

Vodafone şi Digi susţin că această ieşire din piaţa telecom nu îi va afecta pe români, ba chiar, promit dezvoltarea serviciilor în perioada următoare.

Angajamentele propuse de cele două companii urmăresc printre altele îmbunătățirea calității serviciilor de date mobile pentru clienți. Astfel, propunerile Digi prevăd creșterea vitezei medii de transfer a datelor mobile la nivelul întregii rețele, prin realizarea de investiții, precum și utilizarea și dezvoltarea resursele de spectru dobândite în urma tranzacției, pe toată perioada până la expirarea licențelor de utilizare a acestora, respectiv până în aprilie 2029.

Vodafone se angajează să îmbunătățească calitatea serviciului de date mobile pentru clienții Vodafone și Telekom, prin integrarea celor două rețele, cu o capacitate și acoperire sporite și prin utilizarea resurselor de spectru.

Toate angajamentele luate de cei doi operatori le găsiţi aici (pentru Digi) şi aici (pentru Vodafone).

Ce vreau să evidenţiez mai mult în acest articol este o schimbare de strategie din partea Digi forţată de această achiziţie. După cum probabil ştiţi, Digi Mobil a renunţat la cartelele preplătite începând cu data de 1 iulie 2023 şi de atunci are în oferta comercială doar abonamente.

Doar că una dintre îngrijorările Consiliului Concurenţei este legată de situaţia clienţilor Telekom cu cartele prepaid. Cum această categorie de clienţi va ajunge în curtea Digi, operatorul telecom şi-a luat angajamentul ca aceste contracte să nu fie scumpite şi să fie menţinute cel puţin 36 de luni de la finalizarea tranzacţiei.

În plus, Digi promite şi reintroducerea cartelelor prepaid (preplătite) în oferta Digi Mobil, cel puţin o perioadă de 36 de luni de la emiterea Deciziei privind Acceptarea Angajamentelor de către Consiliul Concurenţei.

Iată cum sună angajamentul Digi:

„Digi se angajează ca, pe o perioadă de cel puțin 36 de luni de la emiterea Deciziei privind Acceptarea Angajamentelor, să ofere tuturor potențialilor clienți interesați servicii de telefonie mobilă pre-paid, în condițiile disponibile în oferta comercială a Digi.”

Şi cum foarte probabil Consiliul Concurenţei va aproba tranzacţia, putem spune că este aproape sigur că Digi va reintroduce cartelele prepaid (preplătite) în oferta Digi Mobil.

Surse: hotnews.ro, consiliulconcurentei.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Prin trecerea la euro, DIGI a scumpit toate abonamentele care contează cu adevărat, cele de televiziune şi internet fix, cu până la 14% (pe telefonie mobilă a jucat inteligent)

În ultima perioadă toată lumea a acuzat Orange, Vodafone şi Telekom că practică în contracte acea clauză de indexare anuală a preţurilor, una pe care DIGI nu o are.

Digi România nu a schimbat doar serviciile în euro, ci şi toate smartphone-urile sunt vândute la fel (practic orice este comercializat de Digi România se raportează direct la euro)

Ştirea zilei de ieri, 26 mai 2026, a fost cea legată de trecerea operatorului Digi România la euro. În ştirea de ieri se menţiona însă că doar serviciile oferite vor trece la euro, inclusiv în comunicatul de presă.

Schimbare importantă anunţată de Digi România – toate serviciile sale vor renunţa la lei şi vor fi exprimate direct în euro (iată cum arată noile preţuri ale abonamentelor)

Majoritatea serviciilor Digi România sunt exprimate astăzi, 26.05.2026, în lei, însă acest lucru se va schimba începând de mâine, 27.05.2026, cu excepţia abonamentelor deja existente (pentru acestea noile schimbări se vor implementa începând cu 1 iulie 2026).