Este aproape sigur că Exynos 2100 va fi mai puternic față de Qualcomm Snapdragon 875

/
/
16 nov. 20
/

La sfârşitul lunii septembrie apăreau primele zvonuri legate de acest subiect. În acea perioadă începuseră primele teste pentru cele două procesoare şi încă de atunci Exynos 2100 ieşea mai bine decât Qualcomm Snapdragon 875.

Informaţiile din ultima perioadă au mers toate în aceeaşi direcţie, iar mai nou, Ice Universe (unul dintre cei mai cunoscuţi zvonaci de pe Twitter) a scris că “este aproape sigur că Exynos 2100 este mult mai puternic decât Qualcomm Snapdragon 875”.

Cele două procesoare vor merge pe aceeaşi configuraţie, diferenţa între ele urmând a fi dată la nivel de GPU. Ambele vor avea o configuraţie cu 1 x ARM Cortex-X1 + 3 x ARM Cortex-A78 + 4 x ARM Cortex-A55, în timp ce acceleratorul grafic va fi Mali-G78 în cazul Exynos 2100, respectiv Adreno 660 în cazul Qualcomm Snapdragon 875.

Chiar dacă suntem la rubrica bursa zvonurilor, cert este că inginerii Samsung au tras tare şi au redus mult decalajul între produsul lor de top şi cel de la Qualcomm. Rămâne de văzut dacă au venit cu îmbunătăţiri şi în zonele mai sensibile: consumul de baterie, throttling-ul sau managementul termic.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Apple a lansat oficial noile căşti wireless over-ear Apple AirPods Max 2 (detalii şi preţ)

Apple a lansat oficial noile Apple AirPods Max 2, a doua generaţie a căştilor over-ear premium. Acestea au primit din partea mărului muşcat destul de multe îmbunătăţiri, unele care vor conta în obţinerea unei audiţii plăcute:

Starlink aduce noi abonamente în România pentru internetul prin sateliţi (în toate variantele kit-ul este oferit gratuit)

În toamna anului trecut aflam că Starlink a redus puţin din costuri, la acea perioadă existând două abonamente în standard, toate cu kit-ul standard gratuit:

Orange Romania ar urma să unifice grilele de programe tv începând cu data de 18 martie

În urmă cu doar câteva zile vă spuneam că, începând cu data de 9 martie, Orange a actualizat grila de programe tv pentru abonaţii Orange Romania Communications (fostul Telekom Romania Communications).