Fabrica de frigidere Haier de lângă Ploieşti este aproape gata. Investiţia se ridică la peste 70 de milioane de euro

/
/
29 ian. 21
/

La începutul anului trecut aflam că Haier intenţionează să construiască în ţara noastră o fabrică de frigidere în localitatea Ariceştii Rahtivani din judeţul Prahova (în apropiere de Ploieşti).

Chiar dacă la scurt timp de la acest anunţ a venit pandemia COVID-19, Haier Tech România (companie parte a Haier Grup) a continuat proiectul şi aflăm astăzi că acesta este aproape gata, fabrica de frigidere urmând a-şi începe producţia spre sfârşitul acestei primăveri (probabil aprilie – mai).

Această nouă unitate va produce cele mai bune frigidere din clasă, atât încorporabile, cât și cele standard, concepute cu un accent pe conectivitate și pe păstrarea alimentelor, pentru cele 3 mărci europene ale Haier Europa – Candy, Hoover și Haier.

Acest proiect de investiții de anvergură depășește 70 de milioane de euro. Fabrica va avea 63.000 de metri pătrați desfășurați pe o suprafață de 130.000 de metri pătrați, situat în Parcul Industrial Allianso din Ariceștii Rahtivani.

Noua fabrică va angaja aproape 800 de persoane (la capacitate maximă) pentru o producție estimată de 600.000 unități după 2022. Designul fabricii, care se bazează pe o abordare modulară, va permite o expansiune de până la 1 milion de unități a capacității maxime de producție.

Unitatea de producție din România va fi o fabrică de înaltă clasă, dotată cu procese de producție premium, datorită capacităților avansate de cercetare, dezvoltare și de producție ale Haier România. Fabrica va deservi piața europeană și consumatorii europeni datorită proximității, tehnologiei și eficienței sale.

httpvh://youtu.be/lk3xnw5_Fw8

Categorii: Hardware
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Huawei MatePad 11.5 S 2026 – review

Piața de tablete a crescut în 2025 cu 10%, iar Huawei s-a aflat pe locul al 4-lea cu peste 3 milioane unități livrate în ultimul trimestru din anul trecut, o creștere față de aceeași perioadă din 2024 de aprox. 15%. 

Aspirator vertical Dreame R20 Ultra VRV57F – review (Fără cabluri care să te încurce, cu autonomie rezonabilă și putere ridicată)

Cu un produs Dreame m-am întâlnit ultima dată chiar înainte de Black Friday 2025, așa că nu a trecut prea mult timp până ce am revenit în prim-plan cu un alt aspirator de la aceeași companie. De data aceasta nu mai este un de tip robot, ci unul vertical, fără cablu. Dreame R20 Ultra VRV57F…

Monitor gaming ViewSonic VX27G1-2K – review (Cât de performant poate fi un ecran IPS de 27 inch, 2K @ 180 Hz la un preț accesibil?)

Revin către voi cu un nou review pentru monitor de la ViewSonic, unul de gaming din segmentul de buget, deci care se poate dovedi potrivit pentru o mulțime de utilizatori. Aș vrea să atrag atenția încă de la început despre faptul că atunci când ai un buget considerabil din care să-ți alegi un nou monitor…