Facebook, Instagram, Youtube, Netflix, Apple TV+, Disney+ şi Amazon Prime Video reduc calitatea streamingului în Europa

/
/
23 mart. 20
/

În urmă cu câteva zile Uniunea Europeană a solicitat platformelor de streaming online să îşi limiteze serviciile, adică să ofere o calitate a streamingului inferioară pentru a nu suprasolicita infrastructura de internet.

Primii care au răspuns acestei solicitări au fost cei de la Netflix, aceştia anunţând că vor reduce traficul din Europa cu aproximativ 25%. La scurt timp şi Youtube a confirmat reducerea de principiu a calităţii clipurilor video, acestea urmând a fi setate să pornească automat la 480p.

Facebook şi Instagram au confirmat şi ele că vor reduce calitatea video-urilor, iar Amazon Prime Video şi Apple TV+ au anunţat la rândul lor că pentru o anumită perioadă de timp filmele şi serialele vor putea fi văzute la o calitate inferioară.

Cei de la Disney au declarat că la solicitarea guvernului francez vor amâna lansarea serviciului Disney+ în această ţară, în timp ce în Marea Britanie şi alte ţări acesta va fi lansat pe 24 martie aşa cum era programat, însă calitatea conţinutului va fi diminuată cu cel puţin 25%.

În teorie toate aceste modificări sunt prevăzute pentru 30 de zile, însă în funcţie de cum vor evolua lucrurile în perioada următoare, acestea vor putea fi prelungite.

Sursa: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini care este smartphone-ul cu cea mai bună autonomie pe care îl poţi cumpăra azi pe canal oficial din România

Într-un articol anterior v-am spus că în urma unui sondaj recent, a reieşit că cel mai important criteriu în alegerea unui smartphone a ajuns astăzi să fie durata bateriei (se pare că utilizatorii caută device-uri cu autonomii din ce în ce mai mari).

Wikipedia interzice articolele generate cu inteligenţa artificială

Cred că toată lumea a auzit de Wikipedia, cea mai mare enciclopedie online din lume, aceasta fiind pentru foarte mulţi, principala sursă de informare.

Netflix demarează o nouă campanie de scumpire a abonamentelor

Netflix este cunoscută pentru politica ei agresivă la nivel de preţuri, astfel că platforma de streaming video anunţă periodic scumpiri, unele puse de cele mai multe ori pe seama dezvoltărilor atât la nivel de funcţii, cât şi la nivel de conţinut.