Diverse

Zona Silicon Valley din San Francisco a cunoscut un adevărat boom demografic în ultimii ani, iar chiriile au ajuns în medie la 3500 dolari / lună. În general întreg oraşul San Francisco este aglomerat în special datorită dezvoltării zonei de sud ( din 2010 până astăzi au apărut companii care împreună au oferit peste 640.000 noi locuri de muncă ).

În aceste condiţii vitrege din oraş, foarte mulţi angajaţi Facebook fac naveta zi de zi şi ajung să petreacă pe drum chiar şi 3-4 ore, iar Mark Zuckerberg a decis că e timpul să facă ceva. Zilele următoare va propune oficialilor din oraşul Menlo Park (situat la câţiva kilometri de San Francisco) un proiect prin care doreşte construirea a peste 1500 de apartamente în acest mic orăşel. Complexul se va numi Willow Campus, iar 15% din aceste apartamente vor fi vândute / închiriate sub preţul pieţei (în special angajaţilor Facebook), restul pâstrând dinamica zonei. Oricine doreşte va putea închiria / achiziţiona un apartament în Willow Campus.

„Scopul nostru pentru Willow Campus este de a crea un orăşel mixt, care va furniza servicii necesare, locuinţe şi spaţii de birouri. Din viziunea noastră face parte şi planul de a crea un centru comunitar care să ofere servicii sociale pe termen lung. Eşecul autorităţilor din regiune de a investi în infrastructură a dus la o creştere în ceea ce priveşte aglomerările şi întârzierile”, a declarat un oficial Facebook.

Sursa: zf.ro

Categorii: facebook
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.