FAN Courier anunţă montarea a peste 2000 de FANbox-uri în toată ţara

/
/
24 mai 23
/

Concurenţa este mare pe piaţa de curierat din România, iar lupta lockerelor devine din ce în ce mai aprinsă.

Liderul pe această nişă este Sameday, companie care în octombrie 2022 avea peste 4200 de lockere în România, Ungaria şi Bulgaria (dintre acestea 3500 doar în ţara noastră). La mică distanţă vine Cargus, firmă de curierat cu peste 3000 de puncte SHIP & GO (PUDO şi lockere) la noiembrie 2022, iar pe locul al treilea se clasează FAN Courier, liderul pieţei de curierat din România, cel care a anunţat montarea a peste 2000 de FANbox-uri în ţară.

Ţinând cont că Fan Courier a lansat această investiţie în octombrie 2022, eu zic că s-au mişcat excelent, în puţin peste 6 luni ajungând la o reţea de lockere destul de bine pusă la punct.

„În cei 25 de ani de activitate am fost tot timpul atenţi la clienţi, la nevoile lor, astfel că multe dintre soluţiile implementate de FAN Courier au venit ca răspuns la aceste nevoi. Succesul rapid al lockerelor instalate în primele luni de la startul investiţiei ne-a determinat să continuăm ritmul de instalare în toată ţara. Avem încredere că lockerele reprezintă o soluţie eficientă pentru toţi cei implicaţi – retaileri, curieri şi destinatari. Cu ajutorul reţelei de lockere creştem independenţa clientului final – care nu mai este nevoit să fie la adresă pentru primirea coletului, mărim productivitatea curierilor noştri şi contribuim la protejarea mediului înconjurător – un curier poate livra un număr crescut de expediţii şi poate prelua şi retururile de la aceeaşi unitate efectuând un singur drum cu maşina”, a declarat Adrian Mihai, CEO-ul FAN Courier.

Amplasarea de FANbox-uri va continua şi în perioada următoare, acestea urmând a fi instalate atât în oraşele mari, reşedinţă de judeţ, cât şi în cele mici, astfel încât serviciul să fie disponibil cât mai multor persoane.

Sursa: zf.ro​​
Categorii: Diverse
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Oferte eMAG din 10.11.26 (smartwatch HUAWEI de tip best-buy cu evaluare 4.64 / 5 din peste 200 de review-uri, side by side Samsung cu capacitate mare – 659 litri, tabletă Xiaomi cu raport preț / specificații atractiv etc)

Am selectat 10 produse din oferta eMAG, iar printre ele dați de cel mai bun robot de aspirare din piață, un espressor automat cu feedback bin partea clienților, dar și un SSD extern SanDisk - nu este cel mai bun moment de achiziție, dar prețul este ok-ish.

5 gadgets de la Kaufland (11.11 – 17.11.2026)

A mai trecut o săptămână, aşa că am ajuns din nou la clasica noastră rubrică legată de cele mai interesante 5 gadgets din catalogul Kaufland.

Scandal cu iz de telenovelă la Nvidia (CEO-ul şi cofondatorul companiei, Jensen Huang, ar fi avut o amantă ce este spioană chineză)

Consiliul de administrație al Nvidia a deschis o investigație independentă ce îl vizează direct pe cofondatorul și CEO-ul companiei, Jensen Huang. Acesta ar fi avut o amantă ce este spioană chineză.