Ford a luat una dintre cele mai inspirate decizii atunci când a l-a adus pe Mustang spre vânzare pe Bătrânul Continent, reușind astfel să facă din modelul iconic american cea mai vândută mașină sport din lume, ani la rând.

Ford Mustang este un automobil simbol al culturii americane, asta și datorită faptului că în 1968 a fost ”personajul” principal în cea mai celebră urmărire cu mașini din istoria cinematografiei de la Hollywood, scenă ce-l are în prim-plan pe locotenentul Bullitt, interpretat de nimeni altul decât Steve McQueen. La 50 de ani distanță de la premiera în cinematografe a filmului Bullitt, Ford hotărăște să lanseze ediția specială Ford Mustang Bullitt, despre care o să vă povestesc eu câte ceva în rândurile ce urmează.

Specificații pentru Ford Mustang Bullitt 5.0 V8 460 CP M6

Specificatii tehnice Ford Mustang Bullitt 2020 5.0 V8 460 CP M6

Design exterior și interior

Ford Mustang Bullitt 2020

Cu actuala generație Ford Mustang v-am făcut cunoștință în primăvara lui 2016. Facelift-ul a urmat la circa doi ani după testul meu, iar Mustang Bullitt se bazează pe această versiune. Deosebirile dintre varianta inițială și cea care se vinde zilele acestea sunt minime, așa că nici Bullitt nu aduce diferențe majore.

Sunt doar câteva schimbări ce-și doresc să atragă atenția asupra acestei ediții limitate, modificări ce vor să amintească de Mustang-ul din 1968. Ford Mustang Bullitt 2020 nu iese neapărat în evidență, dar sunt mici detalii ce îți transmit că ai în față o ediție specială.

Vopseaua Dark Highlight Green, exclusiv oferită pe acest model, nu ”sare în ochi”, ci îl transformă pe Mustang Bullitt în acel muscle car serios, periculos, dar în care vezi un prieten. Cumva precum locotenentul Bullitt din filmul cu același nume.

Emblema Ford lipsește, la fel și cea Mustang. Avem în schimb pe portbagaj denumirea Bullitt așezată în centrul unei ținte. Aceeași siglă mai apare și pe volan.

Grila față este neagră, simplă, cu un model fagure ce este pe atât de simplu pe cât este de impunător. Jantele pe 19 inch încearcă și reușesc în mare măsură să le copieze pe cele ale Mustang-ului din film. Arată execelent, cumva retro, cu anvelope cu balon suficient de înalt cât să nu creeze imaginea unei mașini moderne ce iese dintr-un atelier de tuning.

Înăuntru, Ford Mustang Bullitt 2020 menține linia de design nealterată, dar, la fel ca pe afară, adaugă câte ceva care să-ți aducă aminte că ești într-o ediție limitată. Primul element este probabil numărul unic inscripționat în partea superioară a bordului, în dreapta, acolo unde în mod normal regăseai denumirea Mustang. În cazul de față, avem de-a face cu modelul Bullitt L1043.

Apoi, nu are cum să nu-ți placă mânerul schimbătorului de viteze. ”Nuca” pare o bilă albă de biliard pe care sunt inscripționate treptele, cu schema de schimbare între ele. Sincer, o simplă bilă ce face diferența, atât ca aspect, cât și ca feeling. O simți extraordinar la atingere și se așează perfect în palmă.

Butoanele de sub zona climatizării sunt și ele cu influențe retro. Propun comenzi pentru sistemul de control al tracțiunii și stabilității, pentru asistarea direcției sau modurile de condus. Nu sunt cel mai ergonomic amplasate, dar nu asta contează.

Scaunele Recaro, îmbrăcate în piele perforată, cu broderie și cusături cu ață verde, perfect asortate cu nuanța exteriorului, sunt excelente. Dispun de reglaje ample, oricine își găsește poziția perfectă, și oferă atât o susținere laterală exemplară, cât și mult confort.

În spate, să spunem că ar fi loc pentru doi pasageri. Nu poate fi vorba despre adulți, cu atât mai puțin despre persoane claustrofobe. Spațiu ar fi doar pentru copii de maximum 12 ani, în timp ce accesul este greoi chiar și pentru ei.

Portbagajul, pe de altă parte, are un volum generos pentru un coupe, chiar dacă raportat la dimensiunile exterioare ale mașinii poate fi considerat mic. Cei 408 litri sunt dispuși cumva pe lungime, înălțimea și gura de acces fiind limitate.

Dacă ar fi să vorbim despre calitatea de fabricație… este cam ca în celebra urmărire din film, când la începutul scenei caroseria Mustang-ului este șifonată udeva pe lateral, pentru ca mai apoi, de-a lungul urmăririi, să apară neatinsă. Ce înseamnă asta? Inadvertențe. În unele locuri în Ford Mustang Bullitt 2020 găsești materiale fine și finisări atente, în altele lufturi și plastic tare, ce nu fac cinste unui astfel de automobil. Până la urmă dacă ești atent la astfel de detalii s-ar putea să pierzi din vedere imaginea de ansamblu, ce nu arată tocmai rău.

Motor și cutie de viteze

Motor Ford Mustang Bullitt 2020

Aici, Ford Mustang Bullitt 2020 se deosebește un pic de mașina din filmul din 1968. Mustang-ul condus de Steve McQueen avea sub capotă un V8 de 6.4 litri cu 320 CP. Mașina actuală scade cilindreea la 5038 cmc, însă urcă puterea până la 460 CP, atinși la nu mai puțin de 7000 rpm. Cuplul are și el o valoare bună, cei 526 Nm sunt disponibili însă abia la 4500 rpm. Asta înseamnă un V8 de turații înalte, ce sună absolut magistral.

Indiferent că ești la 1500, 3 – 4 – 5 – 6000 de rpm ori la turația maximă de 7200 rpm, sunetul făcut de acest motor merită aplauze. Nu te poți numi pasionat auto și să nu iubești ”gălăgia” făcută de acest V8! Când adaugi în ecuație și o evacuare activă, ce poate ține în frâu zgomotul făcut de gazele de eșapament ori le poate da frâu liber, cu clapeta deschisă în modurile Sport+, Race Track și Drag Strip, totul se transformă într-un răsfăț pentru urechi.

Motorul își arată potențialul treptat. Până pe la 3000 rpm pare ceva cam leneș, apoi parcă începe să devină mai alert, pentru ca de la 4500 rpm să se transforme într-un monstru. De aici înainte acul turometrului pare că nu mai are stare, se duce cu repeziciune către turația maximă și cere următoarea și următoarea treaptă. Doar că, în astfel de scenariu, ajungi cam rapid la viteze din trei cifre, cu primul număr afișat ”2”.

Pe scurt: motorul de sub capota lui Ford Mustang Bullitt 2020 este piesa de rezistență, un adevărat exemplu de ”Așa da!”.

Ford Mustang Bullitt 2020

Cutia manuală cu 6 rapoarte este și ea de vis. Cursa scurtă a schimbătorului, cuplarea exactă, ușor grea și mecanică, plus etajarea lungă a treptelor, dar potrivită acestui motor, te face să vrei să schimbi mereu vitezele. În plus, sistemul electronic Rev Match, ce sincronizează pe retrogradare turația motorului cu cea a treptei dorite, face toți banii. Mi-ar plăcea să văd astfel de soluții pe absolut fiecare mașină sport cu transmisie manuală, fiindcă este genială.

Etajarea rapoartelor, așa cum am spus, este lungă. Poți atinge aproape 100 km/h în prima treaptă, pentru ca la viteze de autostradă să rulezi cu mai puțin de 2000 rpm în treapta a șasea.

Ținută de drum, performanțe și consum

Ford Mustang Bullitt 2020

Ford Mustang Bullitt 2020 aduce standard suspensie cu amortizare adaptivă. Sistemul poartă denumirea MagneRide și reușește să transforme mașina dintr-una confortabilă peste orice fel de denivelări, într-una sportivă, suficient de rigidă cât să țină ruliul sub control în curbele luate în forță.

Pe Normal ai confort cât nu te așteptai, pentru ca în Sport+, Race Track ori Drag Strip să simți destul de precis orice imperfecțiune a drumului. Asta nu înseamnă că Ford Mustang Bullitt 2020 este inconfortabil în modurile sportive, doar că devine sensibil mai rigid.

Puntea spate este foarte jucăușă, tinde să plece în afara cercului descris de roțile față la orice apăsare mai hotărâtă la accelerației. Trebuie să fii atent cu Ford Mustang Bullitt 2020, nu este cel mai ușor de stăpânit la limită și recomandat ar fi să nu dezactivezi controlul tracțiunii ori pe cel al stabilității pe drumurile publice. Poți crede că știi foarte bine ce faci, dar cu Ford Mustang Bullitt 2020 nu este de joacă decât în spații special amenajate pentru așa ceva.

Direcția este ok, dar parcă nu tocmai ceea ce trebuie. Este optim asistată în funcție de modurile de conducere, dar nu este cea mai precisă și nici nu oferă un feedback grozav.

Până la urmă, Ford Mustang Bullitt 2020 este un muscle car ce nu se sperie de curbe, dar care se simte cel mai bine pe liniile drepte, când senzațiile cu accelerația la podea sunt cele care fac deliciul șoferului și al pasagerilor.

Performanțele sunt bune, dar parcă nu se ridică la nivelul așteptărilor. De la un V8 de 5.0 litri, cu 460 CP și 526 Nm avem alte pretenții. Doar că mașina cântărește peste 1.8 tone la gol, iar asta se simte. Plecările perfecte de pe loc sunt foarte greu de dozat, iar asta înseamnă că doar în anumite condiții te poți apropia de cele 4.6 secunde de la 0 la 100 km/h. Roțile spate pierd repede aderența la start și acolo se pot pierde zecimi prețioase.

Viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h, valoare mai mult decât suficientă pentru drumurile publice. Teoretic, fără limitarea software, cred că Ford Mustang Bullitt 2020 ar putea ajunge către 290 km/h.

Consum Ford Mustang Bullitt 2020 5.0 V8 460 CP M6

Consumul poate părea măricel deja din fișa tehnică, cu 12.4 l/100 km în medie. Totuși, în realitate, fără a face mari excese, doar ocazional, să zic așa, nu scădea consumul mai jos de 15 l/100 km. Într-un ritm mai susținut, n-ai cum să nu te duci către 18 – 20 l/100 km, iar dacă duci des pedala de accelerație către podea sunt toate șansele să treci și de 30 l/100 km. Am prins și astfel de momente, așa că nu vorbesc din auzite.   

Tehnologie și siguranță

Nu aș vrea să insist prea mult aici, având în vedere că vorbim despre o mașină ce omagiază un model din 1968. Asta nu înseamnă că Ford Mustang Bullitt 2020 nu are suficentă tehnologie la bord, ci doar că pentru clientul țintă astfel de dotări cad în plan secund.

Ce pare a fi mai nelalocul său în cazul acestei mașini, este panoul de bord cu afișaj complet digital, reprezentat de un ecran TFT cu diagonala de 12 inch. Mi-a plăcut rezoluția, grafica, cu instrumentele de bord ce-și schimbă forma și desingul în funcție de modul de conducere, dar cumva nu-i ceea ce speram de la un model ediție specială:

Centrala de infotainment este același SYNC 3 cu care Ford ne-a obișnuit de ceva vreme. Are multe opțiuni, doar că uneori se mișcă greori, apare evident lag-ul, iar interfața pare învechită.

Mi-a plăcut foarte tare sistemul de sunet B&O Play, cu 12 difuzoare și o putere totală de 1000 W. Sună excelent, clar și la o fidelitate înaltă, doar că mai mereu l-am oprit spre a asculta muzica ce venea de sub capotă și din spate, de la evacuare.

Pe partea de dotări de confort, Ford Mustang Bullitt 2020 prezintă aceleași echipamente precum versiunile de top ale modelului GT. Există, dintre cele mai importante opțiuni, jante aliaj pe 19 inch, sistem de acces și pornire motor fără cheie, climatizare automată pe două zone, panou de bord cu afișaj pe ecran de 12 inch, SYNC 3 cu ecran tactil de 8 inch, cu navigație și suport Android Auto și Apple CarPlay, sistem sunet B&O Play ș.a.

Pe partea de siguranță, Ford Mustang nu stă așa bine, fiind cotat cu doar 3 stele la testele de impact Euro NCAP. Asta se întâmpla înainte de facelift, este posibil ca după adăugarea celor câtorva echipamente de asistență scorul să cunoască o îmbunătățire.

Avem, standard, dotări de siguranță precum ABS cu EBD și EBA, ESC cu TCS, asistență la plecarea din rampă, airbaguri frontale, laterale și cortină, airbag genunchi șofer, sistem monitorizare presiune pneuri, sistem de alertă în funcție de distanța până la vehiculul din față, sistem de avertizare la părăsirea benzii de rulare, cu menținere pe banda de rulare, cruise control adaptiv, cameră video pentru marșarier ș.a.

Preț

Ford Mustang Bullitt 5.0 V8 460 CP M6 – de la 51.150 Euro cu TVA. Exemplarul de test, prin adăugarea câtorva opționale, a ajuns să coste puțin peste 55.000 Euro cu TVA.

Concluzii

Ford Mustang Bullitt 2020

Unora li s-ar putea părea scump acest Ford Mustang Bullitt 2020 la puțin peste 50.000 Euro. Mie, raportat la tot ce primești, mi se pare o afacere. Bine, probabil o afacere și mai bună este un Mustang GT, ce se aseamănă din multe puncte de vedere cu această ediție limitată.

Totuși, aici vorbim despre un model ce se adresează doar unor împătimiți ai mărcii și, mai ales, ai Mustang-ului. Aceștia vor aprecia pe deplin tot ce înseamnă Ford Mustang Bullitt 2020 și vor trece ușor peste unele deficiențe.

Principalele puncte pro și contra pentru Ford Mustang Bullitt 5.0 V8 460 CP M6:

PRO

  • motor senzațional, V8 de turație înaltă ce sună și trage așa cum poate nu te așteptai de la o mașină americană;
  • cutie de viteze exactă, foarte plăcută în exploatare, cu sistem electronic de Rev Matching ce te face dependent;
  • evacuare activă ce poate fi suficient de silențioasă cât să nu deranjeze, dar și cu adevărat zgomotoasă și excelent calibrată în modurile sport;
  • scaune față foarte bine profilate, cu o bună susținere laterală, dar și confortabile, cu ajustări ample ce-ți permit găsirea unei poziții perfecte la volan;
  • suspensia adaptivă se dovedește confortabilă în modul Normal de rulare și suficient de rigidă în modurile sportive;
  • preț bun pentru o ediție limitată de muscle car american cu motor V8 de 460 CP.

CONTRA

  • greutate mare, ce implică și un consum asemenea, chiar și la mers normal nu poți scădea sub 12 l/100 km;
  • spațiu prea mic în spate raportat la dimensiunile exterioare și acces dificil;
  • ținuta de drum nu-i cea mai rafinată în curbe, nici direcția nu te ajută; 
  • unele materiale și finisări de la interior nu fac cinste unei ediții limitate.

Despre autor

Darius Pană

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.