Ford Puma electric va fi produs la Craiova de anul viitor, iar preţul de comercializare ar putea pleca de pe la 36.000 de euro

/
/
14 aug. 23
/

Ford Puma este unul dintre cele mai apreciate SUV-uri compacte din Europa, conform celor mai noi statistici, maşina fiind pe locul 5 la jumătatea anului cu vânzări de peste 77.300 de unităţi.

Începând de anul viitor va fi produsă la Craiova şi versiunea 100% electrică, un model despre care cei de la Auto Bild susţin că ar putea avea un preţ de plecare de 36.000 de euro.

Ford Puma EV nu va aduce mari schimbări estetice comparativ cu actuala generaţie, mici modificări urmând a fi făcute în zona farurilor. În general Ford Puma EV va fi acelaşi Ford Puma dar cu motor electric şi pe acumulatori, unii despre care se vehiculează că vor fi de 55 kWh.

Această maşină simpatică ne place mult si ne bucurăm că este produsă doar în România. Colegul meu Darius şi-a expus impresiile despre Ford Puma nu o dată, nici de două, ci chiar de trei ori. Toate cele trei review-uri le puteţi găsi accesând linkurile de mai jos:

🚗Ford Puma 2020 mHEV ST-Line X 1.0 EcoBoost 155 CP M6 – review

🚗Ford Puma ST 2020 1.5 EcoBoost 200 CP M6 – review

🚗Ford Puma Titanium 2022 1.0 EcoBoost mHEV 125 CP A7 – review

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

BYD a lansat bateria Blade Battery 2.0, care oferă o experienţă de încărcare similară ca timp cu cea a alimentării cu combustibil

BYD a intrat oficial în România anul trecut, tocmai de aceea noutăţile lansate de acest producător au devenit relevante şi pentru noi. Chiar dacă noile tehnologii sunt lansate întâi în China, cu siguranţă acestea vor ajunge mai devreme sau mai târziu şi în ţara noastră.

Am condus noul BMW iX3 – primele impresii pentru mașina care deschide un nou capitol în istoria Bayerische Motoren Werke

Despre iX3, primul model Neue Klasse din noua eră BMW, v-am scris încă de la publicarea primelor informații oficiale, l-am văzut apoi cu ocazia unei prezentări statice la București, după care v-am povestit câte ceva despre uzina din Debrecen, unde se fabrică această mașină în care bavarezii își pun mari speranțe. Asta nu înseamnă că…

Veste bună pentru cei ce folosesc o trotinetă Xiaomi în România – toate modelele vândute local se încadrează în categoria exceptată de la obligația de asigurare RCA

Cei interesați să achiziționeze o trotinetă electrică Xiaomi pot sta liniștiți, nu sunt nevoiți să plătească asigurare RCA - nu au o obligație în acest sens.