Este o adevărată șaradă cu aceste declarații și adeverințe. Au venit în etapa inițială cu o declarație pe proprie răspundere ce necesită o sumă de informații (CNP, serie și număr CI, prenumele părinților).

Precum ciupercile după ploaie au apărut mai multe site-uri ce promiteau să permită completarea online pentru documentele respective, unele ce nu adunau datele, altele închise între timp.

Au revenit pe subiect și au simplificat declarația, au urcat documentele în noul format pe site-ul știrioficiale. La câteva zile distanță avem și un site recomandat, unul realizat de către STS – formular.sts.ro.

Declarație oficială legată de lansarea platformei STS:

Platforma operaționalizată pe site-ul Serviciului de Telecomunicații Speciale le permite cetățenilor să completeze de pe telefon sau calculator câmpurile predefinite și, ulterior, să salveze documentele în format PDF. Menționăm că documentele necesită semnătura olografă pentru autentificarea acestora.
Este foarte important de menționat că datele personale nu sunt prelucrate de către STS, acestea rămân în telefonul/calculatorul utilizatorului”, arată un comunicat al GCS.

Soluția personală?

Am descărcat declarația pe proprie răspundere și am urcat fișierul în Google Drive, deschis cu Google Docs, editat cu Lumin PDF (am putut adăuga și semnătura în format digital) și am adus declarația completată și cu semnătură pe smartphone.
Sursa: Hotnews.ro

Categorii: anunturi-diverse

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează OnePlus 7T, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Strix Scar III. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.