Xiaomi Mi 10, Mi 10 Pro și Mi 10 Lite 5G – detalii complete

/
/
27 mart. 20
/

Huawei a anunțat P40, P40 Pro și P40 Pro+, iar Xiaomi la o zi distanță și-a mărit gama de smartphone-uri Android prin Mi 10, Mi 10 Pro și Mi 10 Lite 5G.

Evenimentul de lansare îl găsiți aici:

httpvh://youtu.be/ku9bIHP6D0o

Lista de prețuri din Europa pentru Mi 10, Mi 10 Pro și Mi 10 Lite 5G: 

Xiaomi Mi 10 de la 799 euro și sunt două configurații: 8 GB RAM și 128 / 256 GB stocare (100 euro în plus pentru modelul cu 256 GB stocare), 2 variante de culoare: Twilight Grey și Coral Green;

Xiaomi Mi 10 Pro la 999 euro are o singură configurația pe partea de RAM și stocare: 8 GB RAM și 256 GB stocare și două variante de culoare: Alpine White și Solstice Grey;

Xiaomi Mi 10 Lite 5G – 349 euro, printre cele mai ieftine smartphone-uri cu conectivitate 5G.

Observați că au crescut prețurile și la Xiaomi și din acest punct de vedere încetul cu încetul intră în concurență directă cu Apple, Samsung, Huawei și Oppo.

Specificații

Diferențele le găsiți în mare parte la nivel de cameră foto și video, pentru 200 euro în plus se plătește zoom-ul optic hibrid 10x, camera cu mai mulți megapixeli pentru fotografiile de tip ultrawide și senzorul ce promite fotografii portret de mare angajament.

Xiaomi Mi 10 Lite 5G;

Bateria este mai mică la Pro față Mi 10-le de bază, o altă premieră (de obicei, bateriile pe variantele Pro sunt ceva mai mari). .

Mi 10 Lite 5G la 349 euro are funcții ce nu le găsiți pe Mi 10 și Mi 10 Pro: jack de 3.5 mm și slot pentru cardurile microSD. La 349 euro și cu prezență în oferta operatorilor s-ar putea să se bucure de ceva succes comercial, deși Xiaomi Mi Mix 3 l-aș considera ușor superior din anumite puncte de vedere.

Care sunt funcțiile pe care Xiaomi le scoate în față pentru Mi 10 și Mi 10 Pro?

Mi 10 în stânga și Mi 10 Pro în dreapta, diferențe se găsesc cu greu?

  • scor mare în testul video al DxOMark – 104 puncte (moduri video dedicate numite Portret, Color Focus, ShootSteady, Vlog și slow-motion);
  • sistem dual de boxe ce a obținut 76 puncte în testul DxOMark Audio (locul 1);
  • ecran 3D curbat, sticlă Corning Gorilla Glass 5 pe față și spate (luminozitate de până la 1200 nits, cel puțin așa afirmă producătorul)
  • sistem de răcire denumit LiquidCool 2.0 ce a permis obținerea unui scor în AnTuTu de peste 600.000 de puncte;
  • sistem de feedback haptic cu 150 de tipuri diferite de vibrații.

Xiaomi Mi 10 Lite 5G debutează din mai 2020, precomenzile pentru Mi 10 încep în Spania din 1 aprilie și livrările în sine din 15 aprilie. În alte țări din Europa sunt precomenzi pornite pe 28 martie și livrări din 7 aprilie (Italia, Franța și Germania – aș face un comentariu, dar mă abțin).

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Digi Mobil îşi îmbogăţeşte oferta de smartphone-uri cu 2 noi modele (iunie 2026)

Digi Mobil, al treilea operator din România după numărul de clienţi pe telefonie mobilă, a actualizat oferta de telefoane inteligente, iar în iunie 2026 oferă spre achiziţie 2 noi modele.

AnTuTu a publicat lista celor mai puternice 10 smartphone-uri din mai 2026

Aşa cum ne-am obişnuit, începutul fiecărei luni vine cu topul celor mai puternice 10 smartphone-uri prezentat de AnTuTu.

Un amendament introdus de Comisia Europeană schimba radical regulile pentru smartphone-uri şi tablete (acestea nu vor mai trebui să aibă baterii uşor de înlocuit din 2027)

Comisia Europeană a votat în 2023 o directivă care prevede ca din februarie 2027 toate device-urile portabile să aibă baterii uşor detaşabile, adică unele care să poată fi simplu de înlocuit chiar de către utilizatori.