Fotografii făcute cu Huawei P9 în China

/
/
10 dec. 16
/

La invitația Huawei am vizitat trei orașe din China – Beijing, Shenzhen și Shanghai. În Shenzhen am văzut sediul central al Huawei și campusul, iar în Shanghai ne-au prezentat unul dintre centrele de R&D – în locația respectivă lucrează 10.000 de ingineri fiind și cea mai lungă clădire din oraș. 

În Beijing am vizitat Orașul Interzis și Marele Zid. Îi lipsește strălucirea Shenzhen-ului și Shanghai-ului, din ce am văzut aș zice că aici și-au dorit mai degrabă a păstra partea de administrație, deși orașul are 26 milioane de locuitori. Orașul Interzis este cel mai vizitat obiectiv turistic, Marele Zid se află la aproximativ 1 oră de mers cu mașina. Am avut noroc și am prins zile senine, de obicei în Beijing ai parte de un smog dens – unul dintre cele mai poluate orașe din lume.

Shenzhen-ul s-a ridicat în ultimii 30 de ani, în special în ultima decadă. Totul este nou, vezi asta de la aeroport – unul care impresionează prin designul său. Multe clădiri de tip zgârie-nori, automobile noi, drumuri excelente. Aici remarci forța economică a Chinei, Shenzhen-ul fiind capitala neoficială a smartphone-urilor sub brand chinezesc. Huawei are aici un campus de dimensiuni uriașe + sediul central. Am apreciat că la sediul central au mizat mai degrabă pe clădiri cu înălțime redusă, stiluri arhitectonice diferite, totul pierdut în vegetație + lac de dimensiuni apreciabile. Mai multe detalii într-un articol separat.

Shanghai-ul este considerat a fi unul dintre cele mai mari orașe de pe Glob, dacă nu direct drept cel mai mare – Tokyo s-ar putea să-și păstreze prima poziție. Shanghai-ul a fost multă vreme sub administrație britanică, iar asta-i încă evident în partea centrală unde avem clădiri istorice cu arhitectură europeană. Pe de altă parte, centrul nou al metropolei uimește prin clădirile uriașe. Prin Shanghai am remarcat și automobile mai vechi, asta pentru că plăcuțele de înmatriculare sunt limitate, din dorința administrației de a mai reduce din poluare. Este un oraș impresionat, din toate punctele de vedere, de la infrastructură și până la peisajele pe care ți le oferă, combinația între cultura europeană și cea asiatică.

Fotografiile sunt făcute cu Huawei P9, împrumutat de la Orange România. Am ajuns în China la invitația Huawei România. Urmează un articol în care detaliez istoria și evoluția companiei chineze, dar și planurile de viitor. Imaginile pot fi descărcate la dimensiunea inițială de aici, link valabil pentru 7 zile. Huawei P9 folosește o cameră principală duală – 12 Megapixeli cu senzor RGB și senzor monocrom, f/2.2, lentile de 27 mm dezvoltate în parteneriat cu Leica, detecție de fază, dual-LED flash, filmează la 1080p cu 60 fps. 

Categorii: Smartphone
Cuvinte cheie: Huawei, Huawei P9
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Apple va lansa cel puțin 5 noi produse între 2 și 4 martie, printre care și un MacBook de buget

Se pare că Apple urmează ca la început de martie 2026 să nu mai organizeze un livestream keynote, ci în schimb să facă o serie de anunțuri / lansări pe durata a trei zile, mai precis între 2 și 4 martie. În ultima dintre aceste zile ar fi programat un „special Apple Experience”, despre care…

Oferta zilei: Honor Magic8 Lite în varianta cu 8 GB RAM şi 256 GB stocare costă acum 1710 lei

Honor România a lansat pe final de ianuarie două noi smartphone-uri interesante: Honor Magic8 Lite şi Magic8 Pro. Ambele device-uri pun accent pe o experiență de utilizare matură, cu multe funcții AI integrate, iar gradul lor de rezistenţă este cu mult peste media industriei.

Google Pixel 10a sau cum arată o ciorbă reîncălzită (luminozitate a display-ului cu 10% mai mare, bluetooth 6.0 și SMS-uri via satelit, încărcare la 30W și atât)

Google a prezentat Pixel 9a..., scuze - pe ăsta l-au lansat în martie 2025. Pixel 10a este cel mai mic upgrade pe care l-a primit vreodată un telefon de la o generație la alta. Au dat puțin refresh la culori și aproape atât.